Nu îţi impune tot timpul părerea

Specialistul este de părere că „vei pierde din start dacă te gândeşti că soţul tău ar trebui să facă ce vrei tu”. Chiar dacă ai reuşi printr-un tertip sau altul să îl convingi, rezultatul pe termen lung va fi „frustrarea lui mereu crescândă şi sentimentul că este prizonier în această relaţie”. Îşi va dori libertate şi deznodământul va fi unul previzibil: părăsirea cuplului – fie în fapt, fie doar se va îndepărta de tine, până la punctul de a fi împreună, dar de a trăi vieţi separate. Pierzi când câştigi tot timpul
„Multe femei nu realizează consecinţele pe care le are impunerea în forţă a propriei voinţe asupra partenerului şi fac din această tendinţă un mod de a fi”, observă psihoterapeutul. „Şi mulţi bărbaţi, din diverse motive, acceptă acest statut, dar interior îşi construiesc lumi ideale, în care ei conduc, ei vânează, ei iau iniţiativa, ei propun, ei sunt activi, ei apără legi. Unul dintre cele mai bune indicii sunt „pasiunile” respectivului bărbat sau modurile în care alege să-şi petreacă timpul liber”. Evident, o va exclude pe soţie din preocupările sale, alegându-şi hobby-uri cât se poate de diferite de ale ei şi va găsi diverse motive să stea cât mai mult departe de ea.

Diplomaţia, cea mai bună armă

Soluţia ar fi sinceritatea şi stăpânirea de sine. Dacă, de exemplu, vrei să te ajute la treburile casnice, nu îl cicăli şi nu îi spune pe un ton poruncitor ce să facă. În schimb, îl poţi ruga frumos şi spune, de exemplu: „Vrei să speli tu vasele, ca eu să am timp să gătesc ceva bun?”. Important este să îi transmiţi ideea că nu stai degeaba în timp ce doar el munceşte. Ai mai putea propune să faceţi ceva ce vă place amândurora după ce terminaţi – astfel tu având mai mult timp. În cazul în care aveţi de luat o decizie importantă şi ideea ta ţi se pare mai bună, discută cu el şi adu-i argumente solide, dar nu lăsa impresia că vrei să îţi impui dorinţa. Lasă-l pe el să ia decizia finală şi s-ar putea să ai o surpriză plăcută. În plus, liniştea şi buna înţelegere vor fi asigurate.

Sinceritate şi răbdare

„Există situaţii în care tu îţi doreşti foarte mult ceva, iar partenerul tău nu. Îi poţi comunica fără intenţii ascunse ce anume vrei, de ce este important pentru tine şi că ţi-ar plăcea ca el să îţi fie alături. De aici încolo, intervine voinţa lui proprie şi capacitatea sa de a face compromisuri, bucuria lui de a te vedea mulţumită. Dacă însă cererea ta nu rezonează cu posibilităţile sau dorinţele lui, cea mai bună soluţie este să nu acţionezi în forţă (să faci presiuni sau să îl şantajezi), ci să aştepţi în linişte acel moment în care acea dorinţă se va înscrie şi pe agenda lui. Dacă, însă, respectivul moment nu va veni niciodată şi tu nu poţi accepta acest lucru, ai alte două opţiuni: să accepţi că unii oameni se înţeleg bine tocmai datorită diferenţelor dintre ei sau să te gândeşti că ai putea face o alegere mai bună fiind lângă altcineva.” Psihoterapeut Lavinia Ţânculescu lavinia.tanculescu@ thewings.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News