A lucrat mulți ani cu copii defavorizați, iar acum discută zi de zi, la Unitatea de Primiri Urgențe, cu oameni ajunși la disperare. Pentru munca ei, Adriana Simu a fost nominalizată la Gala Excelenței în Asistență Socială 2018. Este un om modest, nu știe cine a propus-o și crede că nu merita să ajungă acolo, pentru că „toți asistenții sociali sunt câștigători și toți ar merita să fie nominalizați”.
La Urgențe ajung oameni cu probleme reale. Adriana Simu lucrează cu tineri, cu adulți, oameni în toată firea, dar și cu bătrâni care au trăit adevărate minuni. Recunoaște că nu este indiferentă la tot ceea ce se întâmplă, oricât de profesionist ar lucra, pentru că întâlnește multe femei victime ale violenței domestice, bătrâni uitați de copii prin spitale sau persoane fără adăpost.
A cunoscut o sumedenie de oameni ai străzii, a făcut chetă ca să îi îmbrace, dar încearcă să plece acasă fără suferințele tuturor. Asistenții sociali sunt cei care anunță familia victimelor, cei care îi consiliează și îi ajută să treacă mai ușor peste traume, chiar și cei care le salvează viața.
„Cred că aș putea să scriu un roman, cu câte povești de viață am văzut acolo. Încerc să nu le înmagazinez și cumva, între ghilimele, să le uit, pentru că altfel nu reușești să mergi mai departe. Ca profesionist, nu trebuie să te lași impresionat, că dacă stai și plângi lângă un om, nu rezolvi nimic. Fiecare caz este special în felul lui, fiecare om care vine cu povestea lui de viață te impresionează, de fiecare dată te gândești că nu crezi că o să întâlnești o poveste mai tristă de viață. Până a doua zi, când ajungi la alt caz. Sunt foarte mulți oameni care au nevoie de sprijin. A fi asistent social într-o UPU îți oferă o perspectivă diversă, lucrezi cu toți, de la refugiați până la persoane vârstnice, persoane cu handicap, chiar și deținuți, acolo vin toți care au nevoie de sprijin medical și social”, povestește Adriana Simu.
„Destinul unor oameni poate depinde de noi”
Tânăra își amintește de un caz special, o femeie care voia să-și ia viața, dar care a renunțat la idee după ce a stat de vorbă cu asistentul social.
„Pot să mă gândesc acum la vorbele unei femei, mi-a spus într-o dimineață că, dacă nu o ajutam eu, era în stare să se arunce în fața trenului pentru că nu mai găsea o altă soluție. Când ajungi să auzi vorbe din astea, conștientizezi încă o dată cât de importantă este munca ta, că destinul lor poate depinde de tine. Aici, în primul rând, ca profesionist, trebuie să ai o colaborare foarte bună cu instituțiile din domeniu: adăposturile pentru femei, pentru persoane fără locuință, pentru persoane vârstnice, cu primăriile din toată țara. De multe ori ne vedem puși în situația de a le duce haine, pentru că, de exemplu, persoanele fără adăpost ajung la UPU ude, murdare, subțire îmbrăcate. Normal că după ce sunt tratați din punct de vedere medical îi ajutăm și cu haine. Omenește, nu putem să le dăm haine rupte”, mai spune Adriana.
Până să ajungă la Uniunea de Primiri Urgențe a celui mai mare spital din vestul țării, tânăra de 31 de ani a lucrat, timp de șase ani, la o fundație din Timișoara. La Fundația Bethany, Adriana Simu s-a ocupat mai mult de copii, pentru prevenirea abandonului. A lucrat și cu tineri care nu aveau loc de muncă, dar și cu oameni de la sate care erau dependenți de ajutoarele sociale. Le-a găsit, cu ajutorul colegilor ei, locuri de muncă multor dintre ei.
„Am avut un feeling că aceasta este meseria pe care trebuie să o urmez și în 2006 m-am înscris la facultate. (…) Am avut o înclinație înspre a ajuta, dar munca noastră implică și profesionalism. Foarte mulți ne confundă că facem chestia asta voluntar. Mulți nu știu ce înseamnă să fii un asistent social, avem un statut, avem un cod deontologic, suntem plătiți, faptul că de multe ori ne implicăm să găsim resurse pentru a ajuta oamenii, acesta este un alt aspect, dar suntem și noi profesioniști, ca în orice domeniu. Sunt foarte mulți oameni care au nevoie de ajutor, noi asta am încercat să facem, prin proiectele de la Bethany. Am avut proiecte și în mediul rural, să le găsim locuri de muncă oamenilor dependenți de ajutoare sociale, care nu aveau o calificare. Făceam cursuri de calificare cu ei, colegii mergeau cu ei la interviuri, le căutau locuri de muncă. Am avut rezultate foarte frumoase, am reușit să angajăm oameni, ei și-au menținut locurile de muncă. Este foarte greu să lucrezi cu oameni de genul”, mai spune tânăra nominalizată la Gala Excelenței.
La Spitalul Județean din Timișoara a ajuns printr-o provocare
Adriana Simu și-a dat seama că vrea să ajute mai mult și a mers ca asistent social la UPU.
„Am fost speriată de Unitatea de Primiri Urgențe, mă tot gândeam dacă o să fac față. Aveam temerea aceasta să merg la UPU, unde vezi toate minunile lumii. Mă gândeam că nu o să pot face față. Mă întrebam, dacă trebuie să stau acolo, nu pot să stau într-un colț, să am un birou undeva. Acum, după doi ani, chiar îmi lipsește să fiu în urgență, ai parte de andrenalina pe care ți-o oferă mediul acela de spital”, povestește Adriana.
Colegii din spital, medicii cu experiență, i-au spus de multe ori tinerei că nu ar putea face ceea ce face ea, să stea să vorbească cu oameni, să îi ajute, să le ofere o nouă perspectivă asupra vieții. Ea spune că la dezastrul de la Colectiv s-a văzut foarte clar care este rolul asistentului social în România. Rudele tinerilor arși în incendiu au încercat atunci să pună presiune foarte mare pe medici. Totul a căzut pe asistenții sociali, cei care au păstrat calmul și au reușit să facă asta cu profesionalism.
La Colectiv s-a văzut foarte clar rolul asistentului social
„Cred că avem un rol important și de multe ori chiar și medicii îmi spun că nu ar putea face ceea ce fac eu. Este important ca fiecare om să își găsească menirea și să își facă treaba cu pasiune. Avem un rol care s-a evidențiat foarte bine în cadrul dezastrului de la Colectiv, atunci a fost o presiune foarte mare pe medici, pe care asistenții sociali au reușit să o susțină. Rudele vor să afle care este starea de sănătate a pacienților, de multe ori nu au răbdare și atunci intervenim noi. Atunci s-a pus un mare accent pe rolul asistentului social din urgențe”, mai spune Adriana Simu.
Tânăra nu s-a gândit nicio clipă să plece din țară și spune că este extrem de mult de muncă aici. În plus, dacă am pleca toți, cine mai rămâne?
„Dacă plecăm toți din țară, cine mai rămâne aici? Este o realitate destul de tristă, dar aici chiar am de muncă. Mi s-au oferit oportunități, la un moment dat am ieșit să ofer informații unui aparținător, i-am spus că sunt asistent social, el era asistent social în Irlansoca, la un spital. Munca lor este ușoară, sună la cămine, la instituții, trimit bolnavul și atât, dar la noi trebuie să te zbați să găsești resursele necesare, pentru că sunt destul de limitate, este foarte greu. Dacă nu-ți place ceea ce faci, nu ai cum să mergi mai departe”, spune Adriana.
Deși lucrează la Urgențe, Adriana Simu nu a renunțat la proiectele prin care ajută copiii. Anul trecut a făcut chetă în Spitalul Județean, de la angajați, pentru copiii proveniți din familii defavorizate. A adunat 3.147 de lei de la angajații spitalului, pentru proiectul „O floare de colț pentru un prânz cald”, derulat de United Way România. Tânăra le-a dăruit flori de colț oamenilor, în schimbul a 10 lei și a asigurat 310 mese calde pentru copiii din familiile aflate într-o stare materială precară.
„Copiii merg la after school la Fundația Hațegan, eu am primit florile de colț de la Fundația Hațegan și le-am distribuit în schimbul unei sume de 10 lei. Oamenii purtau acele flori de colț pe haine. Campania s-a încheiat în decembrie și tot mă mai caută lumea. În cadrul programului sunt înscriși 720 de copii”, povestește Adriana.
Este al doilea an când tânăra de 31 de ani este nominalizată la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială 2018, la categoria „Premiul pentru asistentul social din domeniul sănătate – servicii medicale”. Este modestă însă și spune că toți asistenții sociali din România merită recunoaștere.
Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială are loc la București, în 20 martie, la Ateneul Român.
Citește și:
VIDEO EXCLUSIV|Medici cu salarii europene, pacienţi cu ”boli” româneşti. Vremurile se schimbă, ”plicul” rezistă