ComenteazăRegiunea Autonomă Maghiară (RAM) este un subiect aproape necunoscut publicului larg, se scrie în prezentarea cărții lui Stefano Bottoni, „Moștenirea lui Stalin: Regiunea Autonomă Maghiară”, lansată de Editura Humanitas. Volumul explorează cum a fost creată și cum a funcționat o regiune care a primit autonomie pe criterii etnice, fiind situată în inima României.
RAM a fost un experiment sovietic, din anii ‘50, inventat în laboratoarele de la Kremlin, sub directa îndrumare a liderului URSS Iosif Stalin.
Diviziunea administrativ-teritorială, care a funcționat din 1952 până în 1960, a cuprins zece raioane din fostele regiuni Mureș și Stalin. Se întindea pe o suprafață similară cu a actualelor județe Covasna și Harghita, plus partea estică a județului Mureș.
Conform recensământului din 1956, populația majoritară era formată din maghiari (secui) – 77,3%. Alături de ei mai trăiau români (20,1%), romi (1,5%), germani (0,4%) și evrei (0,4%).
O documentare întinsă pe zece ani
Stefano Bottoni a realizat monografia Regiunii Autonome Maghiare prelucrând surse de arhivă românești, maghiare, sovietice și britanice.
Documentată îndelung, pe o perioadă de aproximativ zece ani, „Moștenirea lui Stalin” se bazează pe o cercetare doctorală a lui Stefano Bottoni, desfășurată între 2002 și 2005, la Universitatea din Bologna, cu sprijinul Institutului „Laszlo Teleki” din Budapesta.
Cartea a fost tradusă în română, din engleză, de Mugur Butuza.
Înapoiată economic, prinsă între URSS, România și Ungaria
Volumul promite să răspundă mai multor curiozități privind acest fenomen istoric, care încă are ecouri în prezent. Regiunea Autonomă Maghiară a fost un răspuns la interacțiunea dintre mentalitatea internaționalistă a sovieticilor cu practicile de construcție a statului în blocul comunist, arată autorul în introducerea cărții.
Bottoni explică faptul că RAM era o regiune înapoiată economic, orientată cultural și istoric înspre Ungaria, care rămânea neîncrezătoare și în marele URSS, și în guvernul de la București.
Astfel se ridică mai multe întrebări: Ce urmăreau sovieticii? Cum trebuiau definiți maghiarii din Transilvania: minoritate națională sau naționalitate conlocuitoare? Ce simțeau secuii? Care au fost relațiile locuitorilor cu Ungaria? Ce atitudine au avut autoritățile române? Cum se desfășura viața economică, politică, socială și culturală în RAM? De ce și cum a fost desființată?
Autonomie fără independență
Stefano Bottoni arată că autonomia teritorială nu era un concept echivalent cu sensul actual al termenului. „Cum România a trebuit să urmeze modelul sovietic de împărțire administrativă și teritorială, RAM n-a însemnat un teritoriu independent, o entitate și o administrație separate de statul român; dimpotrivă”, se arată în prezentarea cărții.
Ideologia socialistă era mai ușor de acceptat dacă li se adresa oamenilor în limba maternă. Autonomia a fost utilizată drept principiu de conexiune, de formare a unei conștiințe socialiste mai puternice, continuă reprezentanții editurii.
Pe termen lung, obiectivul lui Stalin nu era numai acela de a lega toate țările din regiune de Uniunea Sovietică, ci și acela de a forja o nouă cultură populară și o nouă abordare a etnicității, care poate fi sintetizată în formula: «națională în formă, socialistă în conținut».
Stefano Bottoni, în introducerea cărții:
„Maghiarii au devenit naționalitate titulară”
Reputatul istoric Dennis Deletant, profesor la Universitatea Georgetown din SUA, face o recenzie pozitivă volumului „Moștenirea lui Stalin”:
„Așa cum atrage atenția Bottoni, crearea acestei regiuni a fost, împreună cu experimentul iugoslav, singurul exemplu de politică integratoare pentru minorități în Europa Centrală și de Est postbelică și a reprezentat încercarea de a rezolva o problemă națională adânc înrădăcinată, prin acordarea «autonomiei» administrative unei regiuni predominant maghiare din Transilvania. Maghiarii din regiune au devenit «naționalitatea titulară», acordându-li-se drepturi culturale însemnate. Totuși, conducerea românească s-a folosit de regiune și ca de un instrument de integrare politică și socială a minorității maghiare în statul comunist.”
Autorul a publicat și cărți în română
Stefano Bottoni s-a născut la Bologna, în 1977. A predat istoria Europei de Est la Universitatea din Bologna, după care s-a alăturat Academiei Ungare de Științe, unde a fost, între 2009 și 2019, cercetător la Institutul de Istorie în cadrul Centrului de Cercetări în domeniul Științelor Umaniste.
Principalul său domeniu de cercetare este politica față de minorități și relațiile interetnice în blocul sovietic. În limba română a publicat recent volumul „Lungul drum spre Occident: O istorie postbelică a Europei de Est” (Editura Mega, 2021).
Fragmente din „Moștenirea lui Stalin: Regiunea Autonomă Maghiară”:
În continuare, vă prezentăm două fragmente din volumul semnat de Stefano Bottoni:
„Ceea ce face atât de fascinantă istoria transilvăneană a relațiilor interetnice de după 1945 este tocmai împletirea rivalității etnice între populații care au trăit unele lângă altele într-un mediu puternic naționalist cu o lungă serie de compromisuri și mărunte gesturi cotidiene care au împiedicat erupția unui val general de ură etnică.
După cel de Al Doilea Război Mondial, societatea maghiară transilvăneană a fost încorporată în structura statului român – iar după 1948, în statul comunist român – fără să fie silită să renunțe la identitatea ei culturală. Drepturile lingvistice și libertatea folosirii simbolurilor naționale acordate de statul comunist maghiarilor din Transilvania, precum și ideea răspândită printre cei din urmă a utopiei socialiste care se construia în limba lor maternă au mascat faptul că ei contribuiau, deseori inconștient, la întărirea și susținerea unei dictaturi extraordinar de dure.
Instituirea autonomiei regionale în 1952 nu a servit la extinderea drepturilor naționalităților și nu a produs «o soluție mai perfectă» la problema națională, care cu numele fusese rezolvată în mai multe rânduri. Importanța istorică a Regiunii Autonome Maghiare poate fi sesizată, în primul rând, prin examinarea relațiilor dintre centru și periferie.”
***
„În anii 1950, Regiunea Autonomă Maghiară a funcționat ca rezultat accidental și temporar al contradicției dintre separatismul cultural și urmărirea integrării care au marcat politica națională a partidului comunist român timpuriu. Locuitorii maghiari ai RAM au arătat prea puțin interes față de problemele teoretice, dar considerau că regiunea autonomă reprezenta o manifestare perfect firească a condițiilor locale. Deși probabil că ideea stalinistă a «autonomiei» nu li se părea convingătoare, maghiarii considerau că bilingvismul, participarea la administrația locală și șansele crescute de avansare socială sunt logice și legitime.
Aceste beneficii au servit drept temei al încrederii multor maghiari în sistemul socialist și au reprezentat diferența calitativă dintre viețile lor de după Al Doilea Război Mondial în comparație cu perioada interbelică. Putem presupune că majoritatea locuitorilor maghiari din RAM nu au înțeles motivele pentru care, tot la câțiva ani, regiunile și raioanele erau adăugite, restructurate sau eliminate. Nu aveau cunoștință despre disputa dintre Stalin și austromarxiști în privința principiilor autonomiei teritoriale și culturale și nu aveau nici timpul sau înclinația să-și lămurească conexiunea enigmatică dintre internaționalism și patriotismul socialist. Majoritatea maghiarilor din RAM respingeau tacit natura crudă și inumană a luptei de clasă, deși considerau că sistemul «socialist» care se construia în Ținutul Secuiesc – deseori împotriva voinței lor – era mai acceptabil și mai puțin străin dacă funcționa în limba lor maternă și dacă asuma o formă maghiară.”