ComenteazăCuprins:
Cine a fost „avocatul diavolului”?
Catolicismul este plin de ritualuri și de tradiții, așa cum este cazul unei instituții vechi de 2.000 de ani, iar procesul de canonizare (n.n. – procesul de trecere a unei persoane decedate în rândul sfinţilor) a existat, într-o formă sau alta, de la începuturile religiei.
Potrivit canoanelor, „avocatul diavolului”, denumit și „promotorul credinței” era acel prelat sceptic, care aducea argumente contra în ceea ce privește beatificarea (n.n. – prima etapă în procesul de canonizare) sau canonizarea unei persoane.
Acest prelat se confrunta cu „Advocatus Dei” (n.n. – Avocatul lui Dumnezeu), care care avea rolul de a aduce argumente în favoarea beatificării sau canonizării. Asemenea lui „advocatus diaboli”, „advocatus Dei” încerca să convingă printr-o argumentaţie desăvârşită că alegerea spre beatificare este cea corectă.
„Advocatus diaboli” are o istorie veche de peste 500 de ani. Prima mențiune formală a unei persoane care a îndeplinit rolul de „avocat al diavolului” datează din perioada pregătirii beatificării Sfântului Lorenzo Iustinian, primul Patriarh al Veneției, de către Papa Leo al X-lea (1513-1521).
Deși beatificarea a avut loc în anul 1524, în mandatul Papei Clement al VII-lea, Sf. Iustinian a fost canonizat abia în anul 1690, de către Papa Alexandru al VIII-lea.
„Avocatul diavolului” a fost desființat în 1983
Rolul a devenit oficial în 1587, atunci când a fost înființată Biserica Catolică, iar Papa Sixtus al V-lea a fost cel care a făcut demersuri pentru instituţionalizarea „avocatului diavolului”. În 1588 a fost creat un birou denumit „Congregația pentru Cauzele Sfinților”, iar de atunci timpul mediu scurs între moartea unui eventual sfânt și canonizarea acestuia este de 181 de ani.
Cel care a reușit însă să definitiveze acest proces a fost Papa Benedict al XIV-lea (1740-1748). Pe numele lui de botez Prospero Lorenzo Lambertini, acesta i-a atribuit titulatura de „avocat al diavolului” prelatului însărcinat cu descrierea argumentelor față de duhovnicul propus spre beatificare sau canonizare.
Mult mai târziu, în anul 1983, Papa Ioan Paul al II-lea a desființat oficial rolul formal de „avocat al diavolului” și a modernizat și simplificat, astfel, procesul de canonizare. O dovadă este faptul că Papa Ioan Paul al II-lea a canonizat de cinci ori mai multe persoane comparativ cu predecesorii săi.
Chiar și după desființarea acestui rol, tradiția „avocatului diavolului” continuă și azi. Spre exemplu, în anul 2003, în timpul procesului de canonizare a Maicii Tereza, scriitorul britanic Christopher Hitchens, ateu convins și critic vehement al Maicii Tereza, s-a opus canonizării acesteia.
Care este sensul expresiei „avocatul diavolului”?
Expresia „avocatul diavolului” se referă la atitudinea sau rolul pe care şi-l asumă o persoană atunci când apără o idee, un punct de vedere în care nu crede neapărat.
Această persoană se află mai mereu în dezacord cu cei din jurul său, cu scopul de a provoca dezvoltarea subiectului și de a scoate la iveală cât mai multe aspecte, în special cele negative. Pentru asta, utilizează un raționament valid care nu este în acord cu subiectul în cauză, dar care se dovedește valabil.
Un „avocat al diavolului” veritabil este acea persoană polemică, negativistă, circumspectă, suspicioasă şi neîncrezătoare, care se află mereu în opoziţie faţă de oameni și opiniile acestora.
Această persoană poate fi ironică, enervantă și, uneori, chiar batjocoritoare, care pune sub semnul întrebării lucrurile care i se par neclare, greşite și ambigue pentru a forţa dezvăluirea unor lucruri despre care crede că ar avea un impact negativ.
Se spune că sfaturile pe care le oferă o persoană cu calităţile unui „avocat al diavolului” sunt bine-venite, iar pentru a beneficia de o reuşită garantată trebuie să se țină seama de ele.