Ştrudel
Ingrediente: 400 g aluat foitaj, 100 g pesmet, 300 g caise foarte coapte, două pliculeţe de zahăr vanilat, un ou.
Preparare: se întinde aluatul în grosime de 3 mm şi se presară deasupra pesmetul. Se spală şi se şterg caisele cu un prosop de hârtie, li se scot sâmburii, după care se aşază într-un castronel şi se presară deasupra zahărul vanilat. Se amestecă uşor, să nu se zdrobească, apoi se înşiră pe marginea aluatului presărat cu pesmet. Se rulează cu atenţie şi se presează uşor pe margini, ca să nu se dezlipească. Se aşază ştrudelul în tava tapetată cu hârtie de copt, se unge cu ou bătut şi se dă la cuptor 40 de minute, la 200 de grade. Se lasă să se răcească, apoi se pudrează cu zahăr.
Găluşte
Ingrediente: 10-12 caise, 4-5 cartofi mari (1 kg), făină cât cuprinde (în jur de 300 g), un ou, sare, 3 linguri de nucă măcinată, 6 linguri de pesmet, 3 linguri de zahăr, un plic de zahăr vanilat, un baton de scorţişoară, 2-3 l apă.
Preparare: caisele se spală, se desfac şi li se scot sâmburii, apoi se aşază pe o farfurie şi se presară pe ele zahărul vanilat. Pesmetul şi nuca se rumenesc împreună într-o cratiţă, apoi se iau de pe foc şi se amestecă bine cu zahărul. Cartofii curăţaţi şi tăiaţi cubuleţe se fierb în apă cu sare şi cu batonul de scorţişoară. Se pasează apoi, după care se adaugă oul şi făina şi se frământă. Aluatul obţinut nu trebuie să fie foarte tare.
Se rup bucăţi din aluat, se întind în palmă, se aşază în mijloc o caisă (două jumătăţi, dacă ai rupt de tot fructele când ai scos sâmburii), apoi “se închide” aluatul, ca o bilă, şi se modelează uşor, până-i dai formă rotundă. Dacă aluatul se lipeşte, foloseşte puţină făină. Găluştele se pun la fiert în apă clocotită, cu un pic de sare, şi se lasă până se ridică la suprafaţă (cam 10 minute). Se scot şi se tăvălesc fierbinţi prin amestecul de pesmet. Se lasă să se răcească înainte de a fi servite.
Pandişpan
Ingrediente: 1 kg caise, 300 g făină, 100 ml ulei, 6 ouă mari, o linguriţă şi jumătate de praf de copt, un vârf de cuţit de sare, 300 g zahăr, un plic de zahăr vanilat, o lingură de pesmet.
Preparare: gălbenuşurile se mixează cu uleiul şi se lasă deoparte. Albuşurile se bat spumă, apoi se adaugă zahărul şi zahărul vanilat şi se continuă mixarea până devin o spumă tare. Se amestecă într-un bol făina, praful de copt şi sarea. Gălbenuşurile se înglobează uşor în albuşuri, apoi se pune făina, în ploaie, amestecând de jos în sus. Nu se foloseşte mixerul în acest stadiu, fiindcă se lasă aluatul. Caisele se desfac, li se scot sâmburii, apoi se presară cu pesmet. Se tapetează o tavă cu hârtie de copt şi se pune aluatul. Se presară caisele şi se bagă tava în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 40-45 de minute, până se rumeneşte. Se verifică cu o scobitoare. Se lasă să se răcească, apoi se pudrează cu zahăr.
Frigărui de raţă
Ingrediente: două pulpe de raţă, 8 caise, sare, piper, câteva frunze de salată verde şi câteva felii de lămâie.
Preparare: pulpele se asezonează cu sare şi piper şi se rumenesc într-o crăticioară (nu se pune ulei, fiindcă vor lăsa suficientă grăsime). Se scot, se taie bucăţele mici, iar caisele, desfăcute în jumătăţi, se rumenesc uşor şi ele în grăsimea de la carnea de raţă. Se înşiră, alternativ, pe beţe pentru frigărui carnea şi caisele. Se servesc pe frunze de salată verde, cu felii de lămâie alături.
Cheesecake fără foc
Ingrediente: 100 g biscuiţi, 120 g unt (cu 80% grăsime), 400 g brânză de vaci, 250 g mascarpone, 200 ml lapte, 5 linguri de zahăr pudră, 500 g caise, un plic de gelatină.
Preparare: se mixează mascarpone cu laptele, se adaugă zahărul pudră şi brânza de vaci şi se omogenizează. Se dizolvă gelatina conform indicaţiilor de pe plic, se toarnă peste compoziţie şi se amestecă. Se mărunţesc biscuiţii în robot, apoi se toarnă peste ei untul şi se amestecă. Se aşază biscuiţii într-o formă de tort şi se repartizează egal pe fundul acesteia, urcând uşor pe lateral. Se toarnă deasupra compoziţia de brânză şi se dă la rece pentru o oră. Apoi, se ornează cu jumătăţi de caise. Se mai dă la rece cam 3-4 ore înainte de servire.
Pui la tigaie
Ingrediente: 750 g caise, 50 g zahăr, 10 ml oţet de mere, 1 kg piept de pui, 4 linguri de ulei de măsline, o ceapă, 400 ml supă de pui, două batoane de scorţişoară, 20 g sos de roşii picant, sare, piper, măsline verzi, mentă.
Preparare: caisele, zahărul şi oţetul se amestecă într-un bol şi se lasă la macerat câteva minute. Într-o tigaie mare se încing trei linguri de ulei de măsline, se adaugă pieptul de pui tăiat bucăţi şi se prăjeşte pe ambele părţi. Se asezonează cu sare şi piper, apoi se scoate şi se lasă deoparte. Se adaugă o lingură de ulei de măsline în tigaie şi se căleşte ceapa mărunţită, apoi se pune supa de pui, urmată de caisele tăiate în bucăţi (păstrează câteva, cam o mână, pentru final), scorţişoara şi sosul picant. Se amestecă bine, se lasă să clocotească, apoi se dă focul mai mic şi se mai lasă la fiert 20 de minute. Înainte de servire, se adaugă în tigaie pieptul de pui şi restul de caise şi se lasă pe foc timp de 5 minute. După ce ai stins focul, pune măslinele şi frunzele de mentă.