La fel stau lucrurile și în cazul bacșișului, „grija” noastră cea de toate zilele pentru că, nu-i așa, ne lovim aproape zilnic de această problemă.
Cuprins:
Ce este și când a apărut bacșișul?
Conform dicționarului explicativ al limbii române, bacșișul reprezintă o anumită sumă de bani care se acordă peste plata cuvenită pentru un serviciu personal. Deși sună destul de simplu, practica ne-a arătat că lucrurile se pot complica.
Ei bine, mulți oameni se întreabă dacă este obligatoriu să lase bacșiș sau dacă lasă doar atunci când sunt mulțumiți cu adevărat de serviciul prestat. O altă dilemă este legată de modul în care trebuie calculată suma pe care o lăsăm drept tips.
De aceea, este bine să ştim când, cui şi, mai ales, cât trebuie să dăm bacşiş. Ține, oare, bacșișul de cât de darnici sau de strânși la pungă suntem? Răspunsul la toate aceste întrebări le vei afla citind articolul de față.
Bacșișul a apărut în Anglia secolului al XVI-lea, în timpul domniei dinastiei Tudorilor, atunci când oaspeții lăsau bani pentru servitorii gazdelor atunci când petreceau noaptea în vizită.
Cât se dă bacșiș în funcție de țară?
Cutuma bacșișului s-a răspândit cu rapiditate în întreaga lume și se practică și în zilele noastre în cele mai dezvoltate țări.
Cei care au călătorit în străinătate au observat că la restaurante ori în cafenele se obișnuiește să se lase bacșiș persoanei care servește la masă. Suma nu este aceeași peste tot, ci diferă în funcție de zonă.
Practica bacșișului a fost formalizată în Statele Unite în anii 1960. Congresul a adoptat reglementări privind salariul minim și a stabilit că locurile de muncă în domeniul serviciilor care primesc cel puțin 30 de dolari pe lună sub formă de bacșișuri necesită doar un salariu minim de 2,13 dolari/oră. Această sumă a rămas valabilă şi azi în multe state ale SUA, astfel că lucrătorii din domeniu îşi asigură existenţa într-o proporţie foarte mare din bacşiş.
În aceste condiţii, bacşişul este între 15 şi 25 la sută din nota de plată (se poate calcula la costul total fără taxe) şi poate fi plătit atât cash, cât şi cu cardul. Uzual, se oferă 20 la sută. Un bacşiş sub această valoare este de multe ori considerat un bacşiş mic, iar prestatorul de servicii se întreabă cu ce l-a nemulţumit pe client. La taxi, se lasă bacşiş între 10 şi 15 la sută.
În Canada, se oferă un bacşiş de 15-20 la sută la restaurant şi 10-20 la sută taximetristului.
În Franţa, serviciul (15 la sută – „service compris”) este inclus în nota de plată, de aceea nu se obişnuieşte să fie lăsat başiş. Totuşi, francezii rotunjesc zecimalele din notă la euro întreg (de exemplu, la 3,40 euro de plată lasă 4 euro) sau mai adaugă un euro.
O regulă nescrisă spune că ar trebui lăsat bacşiş până într-un euro la fiecare 20 de euro, astfel că la o notă de plată de 80 de euro se pot adăuga 2-4 euro. La restaurantele foarte bine cotate, cum sunt cele cu stele Michelin, se lasă un bacşiş de până în 20 de euro.
La taxi, se oferă un bacşiş între 5 şi 10 la sută, în timp ce la seviciile de tip Uber, nu se lasă bacşiş.
O situaţie destul de apropiată cu cea din Franţa se întâlneşte în Spania. Nu se lasă bacşiş la restaurant decât cel mult câţiva euro sau se rotunjeşte la euro. Regula este valabilă şi pentru taxi. Chelnerul sau taximetristul nu o să se considere jignit dacă nu laşi prea mult bacşiş ori chiar păstrezi tot restul de la nota de plată.
În Italia nu există o regulă strictă privind bacșișul. Câţiva euro sau să nu mai ceri restul poate fi suficient atât la restaurant, cât şi la taxi.
Germanii nu obişnuiesc să lase bacşiş la restaurant decât cel mult 1-2 euro sau rotunjesc la euro, însă chelnerii aşteaptă de la turişti o apreciere mai mare. Aşa că, dacă ai fost mulţumit de servicii, poţi lăsa un bacşiş de până la 10 la sută. La taxi, bacşişul este între 5 şi 10 la sută.
În Marea Britanie toți angajații trebuie, prin lege, să fie plătiți cel puțin cu salariul minim national, de 6,70 lire sterline pe oră, inclusive cei din domeniul serviciilor. Astfel, salariile acestora sunt ceva mai mari şi bacşişurile mai mici ca în alte ţări. În restaurantele în care comanda se achită la tejghea, dar mâncarea este adusă la masă de personal, bacșișul nu este ceva obișnuit. Totuşi, poţi lăsa o liră sau două dacă doreşti. În restaurantele în care comanda o ia chelnerului şi primeşti mâncarea și nota de plată la masă, în cazul în care doreşti să laşi bacșiș, 10 la sută este, în general, nivelul maxim.
În unele restaurante, la nota de plată se adaugă o taxă de serviciu, de obicei 10 la sută sau 12,5 la sută. Acest lucru ar trebui să fie menționat în meniu, fiind uneori valabil doar pentru grupurile mari de clienţi.
Nu este obligatoriu să laşi bacșiș în taxiuri, dar se obișnuiește să rotunjeşti suma arătată de aparatul de taxare.
Atunci când dau bacșiș personalului de servire, austriecii adaugă de obicei între 5 și 15 la sută la nota de plată. În acest fel, dacă nota de plată este de 9 euro, rotunjeşte la 10. Dacă este de 25 de euro, oferă 27 sau 28 de euro. Este flexibil. Poţi lăsa bacșiș mai mult, bineînțeles, dar acest lucru nu este așteptat. Când dai banii pe consumaţie, precizează suma pe care o plăteşti. Astfel, când chelnerul spune „șase euro cincizeci de cenţi”, îi înmânezi o bancnotă de 10 euro și îi spui „opt euro”. De asemenea, trebuie verificată nota de plată să nu conţină “serviciul inclus” (de obicei, 10-12,5 la sută).
Pentru taxi, bacşişul variază de la simpla rotunjire la euro până la maximum 10 la sută.
În medie, grecii lasă un bacșiș de câțiva euro, indiferent de valoarea notei de plată. Dacă sunt deosebit de mulțumiți, pot lăsa uneori bacșișuri de până la cinci sau zece euro, dar acest lucru este o raritate.
Înainte de a lăsa bacșiș, verifică nota de plată. Dacă acolo este trecută o taxă de serviciu de 5-10 la sută, aceasta este în loc de bacșiș, așa că nu trebuie să mai adaugi nimic (poţi, totuși, să o faci).
Poţi rotunji suma pe care trebuie să o achiţi taximetristului sau să nu mai soliciţi restul.
În Turcia, se obișnuiește să fie lăsat un bacșiș de zece la sută în restaurante. Șoferii de taxi nu se așteaptă în mod normal la bacșiș, dar îl apreciază și este acceptabil să fie fie rotunjită suma de plată.
Oferirea unui bacșiș este opțională în Egipt și India, deși o proporţie de 10 la sută este apreciată, în timp ce la restaurantele din Emiratele Arabe Unite serviciul este, de obicei, inclus pe nota de plată, cu o valoare de 10-15 la sută. Clienții decid apoi dacă doresc să lase ceva în plus.
În România este o regulă nescrisă prin care se obișnuiește să se lase 10% din nota de plată. În cazul în care sunt foarte mulțumiți de serviciile prestate, românii lasă chiar și 15%.
La 13 decembrie 2022, Camera Deputaţilor a stabilit că bacşişul va fi trecut pe nota de plată şi pe bonul fiscal și va fi impozitat cu 10%.
În schimb, în unele țări precum Japonia și China, nu există această practică, fiind considerată tabu. Deseori, oamenii nu înțeleg motivul pentru care cineva ar vrea să lase mai mulți bani decât valoarea serviciilor pentru care plătesc.
Când și cui se dă bacșiș?
În Codul bunelor maniere astăzi, carte scrisă și publicată de Aurelia Marinescu în 1996, se explică faptul că un om cu maniere este înainte de toate un om cinstit căruia nu-i place să rămână dator.
De asemenea, în carte se spune că există două tipuri de bacșiș. Primul dintre acestea este bacșișul care se calculează ca procent din nota de plată, iar cel de-al doilea este bacșișul care se lasă la aprecierea clientului.
În ceea ce privește prima categorie, chelnerii, șoferii de taxi, coafezele și frizerii sunt îndreptățiți să primească 10%, 15% sau 20% din valoarea notei. În schimb, în cazul garderobierilor, ghizilor turistici și șoferilor de autocar bacșișul se lasă la aprecierea clientului.
Autoarea recomandă, totodată, ca bacșișul să se acorde persoanelor care prestează munci dificile, chiar dacă un anumit serviciu era deja inclus în nota de plată. În această categorie se încadrează portarii de noapte, hamalii, cameristele de hotel, liftierii sau mecanicii.
Cât se dă bacșiș?
Bacşişul nu trebuie să fie nici prea mic, deoarece ai putea fi considerat strâns la pungă, dar nici prea generos pentru că, în acest caz, ar putea fi considerat nu o dovadă de generozitate, ci mai degrabă de proastă creştere.
Aceeași „etichetă” ți se poate pune și dacă nu lași nici un bacşiş atunci când chiar s-ar impune, gândindu-te fie că cel care ţi-a făcut serviciul este deja plătit pentru asta, fie că nu o să te mai întâlnești vreodată cu persoana respectivă.
Așadar, cât dăm bacșis? O regulă nescrisă spune că bacșișul ar trebui să fie cuprins între 5 și 20% din valoarea netă a notei de plată, indiferent că vorbim despre restaurant, frizerie, servicii de curierat sau taximetre.
În primul rând, aprecierea bacșișului ar trebui să se facă în funcţie de calitatea serviciului prestat. Astfel, pentru cele mai slabe poți să nu dai sau să dai 5 sau 10%.
Apoi, pentru un serviciu bun, bacșișul poate merge până la 15%, iar pentru un serviciu ireproșabil poți lăsa chiar 20% din totalul notei de plată.
Foto: 123rf.com/Shutterstock
Vezi şi 10 lucruri pe care nu trebuie să le faci niciodată într-un restaurant!
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
pikpik • 13.12.2022, 17:05
IN tårile nordice NU dai nimic. Atat ai consumat, atat plåtesti, 90% plåtesc cu VISA sau app pe telefon