Despre băile termale din Ungaria

Cu peste 1.000 de izvoare termale și cu și mai multe spa-uri decât orice altă țară europeană, Ungaria este principalul punct de atracție pentru băile termale. Localnicii sunt convinși de proprietățile lor vindecătoare, în timp ce frumusețea acestor locații atrage vizitatori din întreaga lume.

Cultura balneară a Ungariei a început încă din epoca romană, dar unele dintre cele mai uimitoare băi din Budapesta au fost construite în timpul celor 150 de ani de dominație otomană. Aceste băi din secolul al XVI-lea au structuri similare cu piscinele centrale în formă de octogon, acoperite de tavane înalte cu cupolă prin care razele de lumină străpung apa. Există piscine mai mici în jurul celei principale, și saune și băi de aburi dincolo de ea. Băile turcești din Budapesta – Rudas Fürdő, Király Fürdő și Veli Bej Fürdője – sunt toate situate lângă malul Dunării, pe malul Buda, aproape de sursele termale.

Descoperă ce tratează băile termale și care sunt cele mai cunoscute băi termale din România.

Pe lângă băile turcești, Budapesta se mândrește cu multe alte băi istorice, ceea ce i-a adus numele de „Orașul balnear”. Imaginea cu aburul care se ridică din piscinele în aer liber de la Széchenyi Fürdo este o imagine emblematică, la fel ca imaginile cu localnicii care joacă șah pe tablele de șah plutitoare din aceste băi termale. O mulțime de piscine, băi de aburi și saune te așteaptă în interiorul clădirii asemănătoare unui castel – Széchenyi din City Park.

Este victoria Ucrainei un obiectiv asumat al politici externe românești? De ce alegerile prezidențiale sunt mai importante ca oricând
Recomandări
Este victoria Ucrainei un obiectiv asumat al politici externe românești? De ce alegerile prezidențiale sunt mai importante ca oricând

Gellért Fürdő, construită în 1918, este probabil cea mai frumoasă baie din Budapesta. Având tavane cu fresce, coloane complicate de piatră, mozaicuri, statuete și tavane cu cupolă, este cu adevărat uimitoare. Piscina cu valuri în aer liber este o una foarte apreciată, arată NationalGeographic.com.

Cele mai frumoase băi termale în Ungaria

Băile Termale Széchenyi, Budapesta

Băile Termale Széchenyi, Budapesta
Băile Termale Széchenyi, Budapesta

Având 18 piscine, acest spa extins situat în Budapesta este unul dintre cele mai mari centre balneare medicinale din Europa. Există 15 piscine interioare și 3 piscine exterioare – ale căror ape ajung până la 38 de grade Celsius și pot fi accesate pe tot parcursul anului. Vizitarea în timpul iernii este o experiență magică, deoarece faci baie în apele termale în timp ce zăpada te înconjoară.

Bogate în calciu, magneziu și hidrocarbonat, se crede că apele băilor termale Szechenyi sunt cele mai bune pentru tratarea bolilor articulare, artritei și problemelor ortopedice. Există, de asemenea, un Beer Spa, unde vizitatorii se pot îmbăia în apă la 36°C combinată cu ingrediente naturale din bere – în timp ce, desigur, savurează câtă bere doresc.

Patimile juridice ale Arhiepiscopului Teodosie: Ierarhul a fentat legea penală de două ori, iar acum se pregătește să repete figura a treia oară
Recomandări
Patimile juridice ale Arhiepiscopului Teodosie: Ierarhul a fentat legea penală de două ori, iar acum se pregătește să repete figura a treia oară

Băile Gellert din Budapesta

Băile Gellert din Budapesta
Băile Gellert din Budapesta

Cu pereții și podelele sale cu mozaic, vitraliile și coloanele în stil roman, Băile Gellert sunt cea mai frumoasă destinație cu băi termale din Budapesta. Deschis în 1918, acest complex în stil Art Nouveau are băi interioare și exterioare alimentate de izvoare termale de pe dealul Gellért din apropiere.

Temperatura piscinelor variază de la 26 C la 40 C și aici veți găsi, de asemenea, saune uscate și cu aburi, săli de tratament pentru masaje medicinale, o cadă cu acid carbonic (pentru probleme cardiovasculare și hipertensiune arterială), și băi termale mici care pot fi rezervate privat de cupluri. Piscina modernă în aer liber are un aparat cu valuri și există o terasă mare pentru a vă bucura de razele soarelui în lunile de vară.

Băile rupestre Miskolctapolca

Băile rupestre Miskolctapolca
Băile rupestre Miskolctapolca
Cine poate „trage cu ochiul” în laptopurile judecătorilor. Magistrat: „S-a intrat deja în calculatoare de pe un cont al unui fost angajat al Ministerului Justiției, acum decedat”
Recomandări
Cine poate „trage cu ochiul” în laptopurile judecătorilor. Magistrat: „S-a intrat deja în calculatoare de pe un cont al unui fost angajat al Ministerului Justiției, acum decedat”

Amplasate într-o peșteră naturală, apele termale din orașul Miskolc au devenit pentru prima dată cunoscute în timpul ocupației otomane a Ungariei. În anii 1700, sub autoritatea mănăstirii greco-ortodoxe din Goromboly, au fost amenajate bazele unui complex balnear și au fost create trei piscine în aer liber.

În anii 1830, clădirile au căzut în paragină, însă din 1837 o serie de restaurări și renovări au transformat băile, iar astăzi, se bucură de statutul oficial de oraș balnear. Peștera Baia a fost deschisa pe 14 mai 1959 și oferă un cadru unic în care să te bucuri de ape termale cu temperaturi de aproximativ 30°C.

Băile termale de la Sarvar

Băile termale de la Sarvar
Băile termale de la Sarvar

Descoperită întâmplător, când inginerii care forau pentru petrol au dat peste izvoare termale, din 1961 Sárvár a găzduit una dintre cele 10 stațiuni balneare din Europa, care au fost denumite „Royal Spa”. Amplasat într-un spațiu extins, centrul are un centru spa cu proprietăți curatice, un spa pentru familii, o plajă în aer liber și o zonă de aventură deschisă pe tot parcursul lunilor de vară, precum și o întreagă lume a saunelor.

Sárvár beneficiază de două tipuri diferite de apă geotermală, oferind diverse beneficii. Izvârând de la o adâncime de 1.200 de metri, prima poate ajunge până la 43 ° C și este folosită în mod obișnuit pentru a ajuta procesul de vindecare după leziuni sportive. Al doilea tip provine de la o adâncime de 2.000 de metri și poate atinge o temperatură destul de arzătoare de 83 ° C. Incredibil de bogată în sare, apa este utilă pentru tratamente dermatologice.

Băile Hagymatikum

Imre Makovecz este creditat cu crearea clădirii Hagymatikum din Makó, considerată o minune a arhitecturii organice. Apa este, de asemenea, un medicament puternic despre care se crede că poate trata atrofia musculară, bolile degenerative ale coloanei vertebrale, inflamația articulațiilor și a nervilor, și chiar paralizia.

Există, de asemenea, nămol medicinal din râul Maros, care are o compoziție ideală de granule și este folosit, printre altele, în băile cu nămol pentru a trata bolile reumatice, durerile de spate și inflamațiile ginecologice. Centrul spa oferă vizitatorilor tratamente, servicii medicale, piscine termale, piscine interioare și exterioare de aventură și saune relaxante.

Băile Termale Rudas

Băile Termale Rudas
Băile Termale Rudas

Băile termale Rudas sunt, fără îndoială, cea mai faimoasă baie turcească medievală din Budapesta. După ce a fost restaurată în 2012, structura este o combinație dintre istorie și luxul modern.

Piscina centrală masivă, acoperită cu un dom, cu forma sa octogonală, este impunătoare. De asemenea, merită să încercați piscina de pe acoperiș. De acolo, vă puteți bucura de o priveliște uimitoare asupra podurilor din Budapesta și a Dunării. Ar fi indicat să mergeți în timpul săptămânii, pentru a petrece timp în liniște și relaxare. Sâmbăta este cea mai aglomerată zi a săptămânii, așa că poate vreți să evitați să mergeți acolo.

Băile termale Lukacs

Una dintre băile termale istorice din Budapesta, Lukacs Bath, oferă un raport bun calitate-preț și este una dintre băile preferate ale localnicilor. Pe numeroasele plăci de piatră de pe pereții băii Lukacs se exprimă recunoștința pentru proprietățile curative ale apelor geotermale. Alte servicii includ Sala cu sare de Himalaya pentru tratarea problemelor respiratorii, Baia cu greutăți pentru întinderea mușchilor spatelui și tratarea leziunilor coloanei vertebrale, etc.

Băi termale în Ungaria, lângă granița cu România

Gyula

-Băi termale în Ungaria, lângă granița cu România - Gyula
-Băi termale în Ungaria, lângă granița cu România – Gyula

Gyula este un oraș balnear istoric, la 220 km de capitală. Băile termale se află foarte aproape de granița cu România, la aproximativ 60 de kilometri de Arad.

Orașul este cunoscut pentru faimoșii săi cârnați și pálinka, castelul său istoric și, desigur, complexul balnear medical. Gyula Castle Spa se află în frumosul parc al Palatului Almásy, în mijlocul orașului, pe o suprafață de 8,5 hectare.

Hajduszoboszlo

Hajduszoboszlo
Hajduszoboszlo

Izvoarele termale sunt deosebit de abundente în estul Ungariei. În Hajduszoboszl0, de exemplu, practic fiecare hotel are propria sa piscină naturală. Localitatea se află în apropiere de granița România, la aproximativ 70 de kilometri de Oradea și la două ore de mers cu mașina de Budapesta.

Hungarospa Hajdúszoboszló este unul dintre cele mai mari astfel de complexe din Europa, oferind un spa, o piscină, o plajă, un aquapark și un aquapalace, ca să nu mai vorbim de diverse tipuri de cazare. Dacă vrei să le încerci pe toate, merită să stai câteva zile.

Ce este de bine de știut înainte de a folosi băile termale

Multe dintre locațiile cu băi termale oferă o gamă completă de tratamente, inclusiv masaje, așa că specificați întotdeauna la intrare de ce servicii aveți nevoie. Taxele de intrare vor varia în consecință. Faceți rezervări din timp pentru orice tratament de care aveți nevoie.

Înainte de a vă scufunda în apele calde, faceți întotdeauna un duș, iar dacă aveți părul lung, ar trebui să îl legați la spate sau să purtați o cască. Asigurați-vă că păstrați liniștea în interiorul piscinelor. Semnele specifică temperatura fiecărei piscine și, uneori, vă sfătuiesc cât timp să petreceți în interior. Evitați să vă îmbăiați prea mult timp în apa fierbinte, deoarece puteți ameți.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (12)

piciusz   •   05.11.2023, 10:22

foarte interesante locatii

piciusz   •   14.09.2023, 14:57

interesant

MaraM   •   07.09.2023, 20:07

Frumos

Vezi toate comentariile (12)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Orașul „fără reguli” din Europa. Oamenilor le este frică să iasă afară ca să nu fie omorâți. „Nu aș ieși niciodată noaptea”
Știrileprotv.ro
Orașul „fără reguli” din Europa. Oamenilor le este frică să iasă afară ca să nu fie omorâți. „Nu aș ieși niciodată noaptea”
WOW! Cum arată artista Marina Florea, la 62 de ani! Cum s-a transformat vedeta
Viva.ro
WOW! Cum arată artista Marina Florea, la 62 de ani! Cum s-a transformat vedeta
Carmen Brumă și Mircea Badea au făcut accident în Grecia, în vacanța cu fiul lor. Imagini și declarații: "Se putea termina groaznic"
Libertateapentrufemei.ro
Carmen Brumă și Mircea Badea au făcut accident în Grecia, în vacanța cu fiul lor. Imagini și declarații: "Se putea termina groaznic"
Locul de muncă din România plătit cu 8.000 de lei. Angajații beneficiază de 40 de zile de concediu pe an
FANATIK.RO
Locul de muncă din România plătit cu 8.000 de lei. Angajații beneficiază de 40 de zile de concediu pe an
Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
GSP.RO
Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
Leguma care conține o cantitate foarte mare de vitamina A și protejează vederea. Este delicioasă și are multe beneficii pentru sănătate
FANATIK.RO
Leguma care conține o cantitate foarte mare de vitamina A și protejează vederea. Este delicioasă și are multe beneficii pentru sănătate
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Afacerea pornită de Dan în ţară, după 13 ani de muncă peste hotare. Vinde cu 25 de lei kilogramul: "A prins, aduce profit"
Observatornews.ro
Afacerea pornită de Dan în ţară, după 13 ani de muncă peste hotare. Vinde cu 25 de lei kilogramul: "A prins, aduce profit"
Horoscop 9 septembrie 2024. Scorpionii au parte de sfaturi de mare valoare, care vin de la persoane apropiate, pe care nu le apreciază întotdeauna
HOROSCOP
Horoscop 9 septembrie 2024. Scorpionii au parte de sfaturi de mare valoare, care vin de la persoane apropiate, pe care nu le apreciază întotdeauna

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI