Medeea Marinescu, actriță a Teatrului Național din București, are toate motivele să fie mândră de fiul ei, Luca, și bucuroasă de cum se așază lucrurile pentru el, din punct de vedere artistic.
După ce a jucat alături de acesta într-un film și l-a admirat în postura de chitarist, Medeea l-a văzut debutând și pe cea mai mare scenă de teatru din România, la Sala Mare a TNB, în spectacolul “Toți fiii mei”, unde i-a avut ca parteneri pe scenă pe marii actori Victor Rebengiuc și Sanda Toma.
La final, copilul-actor de 10 ani s-a bucurat de aplauze alături de toți ceilalți “colegi” ai săi, Gavril Pătru, Dragoș Stemate, Victoria Dicu, Costina Cheyrouze, Irina Cojar, Dorin Andone sau Ioan Andrei Ionescu.
El a ajuns în acest spectacol după ce puștiul care juca înainte rolul copilului, Aris Bănuțoiu, a crescut suficient de mult cât să treacă în alt registru.
“Toți fiii mei” se joacă de zece ani, chiar din anul în care s-a născut Luca, spectacolul regizat de Ion Caramitru având premiera în septembrie 2009.
“Nu știu dacă va merge mai departe pe drumul ăsta, depinde de dorința și de putința lui”
Emoționată și încântată de jocul fiului său cel mare, actrița Medeea Marinescu a declarat pentru Libertatea: “Văzându-l pe Luca pe marea scenă a Naționalului, alături de doi din cei mai mari actori, Victor Rebengiuc și Sanda Toma, mă încearcă un sentiment de mândrie și o emoție pe care mă feresc însă să o arăt”.
Luca a mai fost pe scenă alături de acești mari actori, însă fără să conștientizeze acest lucru: “Pe vremea când eram însărcinată cu el jucam în «Burghezul gentilom», alături de Victor Rebengiuc, și în «Egoistul», alături de Sanda Toma. Mi-am adus aminte de asta într-una din serile când îi priveam din culise… Nu știu dacă va merge mai departe pe drumul ăsta, depinde de dorința și de putința lui când va fi mare, ce mi se pare important e că înțelege și simte cât de valoroasă e această experiență. Iar astfel de experiențe se așază undeva în noi, în ceea ce devenim”, a adăugat Medeea Marinescu pentru Libertatea.