Cercetătorii britanici de la Ruskin University au analizat comportamentul a 2.000 de angajați fără funcții de conducere și a 250 de manageri și au descoperit că femeile și bărbații sunt influențați diferit de volumul de muncă, de sarcinile primite și de relația cu șefii și colegii, scrie Mediafax, citând Daily Mail.
Potrivit studiului, bărbații sunt de două ori mai emotivi la locul de muncă decât femeile și se lasă mai ușor pradă sentimentelor negative când nu se încadrează într-un deadline sau depășesc bugetul, notează mediafax.ro.
De asemenea, bărbații sunt mai sensibili și iau criticile foarte personal. Se înfurie dacă ideile lor sunt ignorate și 43% dintre ei își arată supărarea în astfel de situații.
Stresul și frustrarea, dușmanii femeilor
Femeile, în schimb, fac mai greu față stresului și manifestă adesea sentimente de frustrare.
Conform aceluiași studiu, unul din trei angajați preferă să-și ascundă adevăratele sentimente la locul de muncă și să adopte o atitudine fals pozitivă.
Milenialii, cei mai nefericiți
Cel mai probabil, aceasta e o reacție la atitudinea managerilor, pentru că 30% dintre aceștia consideră un semn de slăbiciune când angajații își manifestă emoțiile, iar 51% dintre ei cred chiar că mediul profesional ar trebui să fie unul complet lipsit de emoții, fie ele pozitive sau negative.
Recomandări
Marcel Ciolacu a anunțat data la care România va intra în Schengenul terestru, după întâlnirea cu Mark Rutte
Studiul mai arată că milenialii sunt cei mai nefericiți angajați. 90% dintre ei sunt triști sau furioși la locul de muncă.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
FANATIK.RO
Proiectul uriaș prin care România poate ajunge o forță în regiune. Platforma a ajuns deja la Constanța și a costat sute de milioane de euro
GSP.RO
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
Elle.ro
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Observatornews.ro
Statul vinde bolizii infractorilor celebri. Preţul cerut pentru Lamborghini URUS sau Lamborghini Huracan
HOROSCOP
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas