Potrivit unor teste la care au fost supuşi 40 de bărbaţi care au avut lângă ei nişte modele, s-a demonstrat că reprezenţanţii sexului tare se descurcă mult mai greu să răspună unor întrebări dacă au alături o femeie frumoasă.
Motivul? Cercetatorii de la Universitatea Radboud din Olanda au ajuns la concluzia că o mare parte din creierul bărbaţilor are ca scop să impresioneze femeia, iar din această cauză nu le mai rămân foarte mulţi neuroni care să fie folosiţi pentru rezolvarea testelor la care au fost supuşi. Cu cât încercau mai mult să le impresioneze pe reprezentantele sexului frumos, cu atât se descurcau mai greu la teste şi gândeau ca nişte „copii.
Potrivit Dr. George Fieldman bărbaţii sunt programaţi să se gândeasca mereu la posibilitatea de a-şi transmite mai departe genele.
„Când un bărbat întâlneşte o femeie frumoasă, este ‘concentrat sa reproducă’”, a declarat Dr. George Fieldman, potrivit Daily Mail.
De cealaltă parte, femeile sunt atente atunci când se află în prezenţa unui bărbat frumos dacă acesta dă semne de semne de bunastare, tinerete si bunatate.