Descoperă curiozități și lucruri interesante despre barza albă:

Ce este și cum arată barza albă

Barza albă sau cocostârcul alb, specie a cărei denumire științifică este Ciconia ciconia, este o pasăre mare din familia Ciconiidae. Barza albă este o pasăre mare. Are o lungime de 100–115 cm, și o înălțime de 100–125 cm. Anvergura aripilor este de 155–215 cm, iar greutatea sa este de 2,3–4,5 kg.

Ca toate berzele, are picioare lungi, gât lung și cioc ascuțit, lung și drept. Sexele sunt identice la aspect, cu excepția faptului că masculii sunt în medie mai mari decât femelele. Penajul⁠ este în principal alb cu pene de zbor și tectrice negre; negrul este cauzat de melanina pigmentară. Penele de pe piept sunt lungi și zburlite, ansamblul lor fiind uneori utilizat la curtarea femelelor. Irisul este maro sau gri, iar pielea periorbitală este neagră.

Cum arată barza albă

Adulții au un cioc roșu strălucitor și picioare roșii, a căror colorare este derivată din carotenoidele din hrană. În unele părți ale Spaniei, s-a constatat că pigmentul se bazează pe astaxantină⁠ obținută de la o specie de rac introdusă (Procambarus clarkii⁠), iar culorile roșii strălucitor ale ciocului apar chiar și la pui, spre deosebire de ciocurile de culori mai șterse ale puilor de berze albe din alte zone.

La ieșirea din ou, puiul de barză albă este parțial acoperit cu un puf scurt, rar și albicios. Acest puf timpuriu este înlocuit în decurs de o săptămână cu un strat mai dens de puf alb lânos. Până la vârsta de trei săptămâni, puiul dobândește pene scapulare și de zbor negre.

Până în momentul în care începe să zboare, penajul puilor devine similar cu cel al adultului, deși penele negre sunt adesea colorate în maro, iar ciocul și picioarele sunt de un roșu-maroniu mai deschis, sau portocaliu. În vara următoare, puii dobândesc culoarea roșie a adulților, deși vârfurile negre persistă la unii indivizi. Puii adoptă penajul adulților până la a doua lor vară.

Unde trăiește barza albă

Barza albă are un areal de vară larg, în toată Europa, adunat în Peninsula Iberică și Africa de Nord în vest și în mare parte din Europa de Est și Centrală, cu 25% din populația mondială fiind concentrată în Polonia. Populația subspeciei asiatică de aproximativ 1450 de păsări este limitată la o regiune din Asia Centrală între Marea Aral și Xinjiang din vestul Chinei. Se crede că populația din Xinjiang a dispărut în jurul anului 1980.Rutele de migrație extind arealul acestei specii în multe părți ale Africii și ale Indiei. Unele populații aderă la ruta de migrație orientală, care trece prin Israel în Africa de Est și Centrală.

Zonele preferate de hrănire ale berzei albe sunt pajiștile ierboase, terenurile agricole și zonele umede cu ape de mică adâncime. Evită suprafețele acoperite cu iarbă înaltă și arbuști.

Specia cuibărește în România, fiind prezentă la noi doar în perioade de cuibărit. Sosește începând cu luna martie și pleacă înapoi în cartierele de iernare la sfârșitul lui august – începutul lui septembrie. Foarte puține exemplare rămân peste iarnă, potrivit Societății Ornitologice Române (SOR).

Ce mănâncă barza albă

Barza o specie carnivoră, consumă o gamă foarte largă de viețuitoare: micromamifere (șoareci, chițcani), șopârle, șerpi, amfibieni, păsări de talie mică (în special pui, uneori și ouă), insecte de talie mare. În zonele acvatice hrana se diversifică și include pești și nevertebrate acvatice (moluște, crustacee), potrivit SOR.

Curiozități despre barza albă

Barza albă
  • Vârsta berzelor poate să ajungă în captivitate şi la 30 de ani. În România, cea mai mare longevitate s-a înregistrat la o barza inelată în 1960 în Delta Dunării care a fost regăsită după 12 ani şi 6 luni în Tanzania.
  • Este una dintre puţinele păsări mute. Totuşi, produce un clămpănit prin lovirea celor două maxilare.
  • De obicei, perechea foloseşte mai mulţi ani la rând acelaşi cuib. Adeseori în pereţii exteriori ai cuibului cuibăresc foarte multe perechi de vrăbii de câmp. Berzele se întorc la locurile lor de cuibărit pe la sfârşitul lui martie, începutul lui aprilie. De obicei, masculul soseşte primul, care ocupă imediat cuibul şi începe activitatea de renovare a cuibului.
  • Numărul mediu al puilor este în general trei. Dacă cantitatea necesară de hrană nu poate fi asigurată pentru toţi puii, părinţii, în general masculul, aruncă jos din cuib puiul cel mai mic.
  • De la depunerea primului ou până la destrămarea familiei, viaţa de familie a berzelor durează în jur de 16 săptămâni.
  • În urmă cu 100 de ani, specia își construia cuibul predominant pe suporturi naturale (în special pe arbori bătrâni), dar și pe clădiri. Odată cu apariția rețelelor de electricitate, stâlpii au devenit principalele suporturi.
  • Berzele albe zboară spre sud din zonele lor de reproducere din Europa, în august și septembrie, spre Africa. Acolo, ele petrec iarna în savanele din Kenya și Uganda până în Provincia Capului⁠(d) din Africa de Sud. În aceste zone se adună în stoluri mari, care pot depăși o mie de indivizi.
  • Sunetul principal produs de barza albă adultă este un clămpănit zgomotos din cioc, care a fost asemănat cu focul de mitralieră din depărtare. Pasărea face aceste sunete prin deschiderea și închiderea rapidă a ciocului, astfel încât să se producă un pocnet de fiecare dată când ciocul se închide.

Credințe populare despre barză

  • Potrivit folclorului european, barza este responsabilă pentru aducerea de copii noilor părinți. Legenda este foarte veche, dar a fost popularizată de povestea lui Hans Christian Andersen, Berzele, din secolul al XIX-lea. În folclorul german era o legendă cum că berzele găsesc copii în peșteri sau mlaștini și îi aduc în gospodării într-un coș purtat pe spinare sau ținut în cioc. Aceste peșteri conțineau adebarsteine sau „pietre de barză”. Copiii ar fi fost apoi dați mamei sau coborâți pe horn. Gospodăriile ar anunța când doresc copiii dând dulciuri berzelor pe pervazul ferestrei. De acolo, folclorul sa răspândit în jurul lumii până în Filipine și în țările din America de Sud.
  • Adepții Islamului venerau berzele pentru că făceau un pelerinaj anual la Mecca în timpul migrației
  • Mitologia greacă și cea romană prezintă berzele ca modele de devotament parental. Scriitorul roman din secolul al III-lea e.n. Aelian, citând autoritatea lui Alexandru din Myndus, consemna în De natura animalium că berzele îmbătrânite zboară spre insulele din ocean, unde se transformă în oameni, ca răsplată pentru evlavia față de părinții lor. Se credea și că barza își îngrijește părinții în vârstă, hrănindu-i și chiar transportându-i, iar cărțile pentru copii le-au prezentat ca model al valorilor filiale.

 
 

Urmărește-ne pe Google News