Dacă te-ai gândit că bătaia clopotelor la ora 12.00 transmite o oră fixă, ei bine, nu are legătură cu ora exactă, ci alta este explicația. Iată de ce bat clopotele la ora 12.00.

Când și care este motivul pentru care se bat clopotele

Cuvântul clopot provine din slavă, din cuvântul „klopotu”, iar definiția este una simplă, banală: „un obiect metalic ce are formă de pară, deschis în partea inferioară și prevăzut în interior cu o limbă mobilă care, atunci când se lovește de pereții metalici, produce sunete prelungi”.

Trasul clopotelor este una dintre cele mai vechi practici ale Bisericii Ortodoxe. Clopotele, împreună cu toaca de lemn, reprezintă instrumente de înștiințare a începutului slujbelor și marchează anumite momente importante din cadrul acestora.

Trasul clopotelor în biserică urmărește chemarea credincioșilor la slujbă, dar exprimă și bucuria, și triumful Bisericii și a slujbelor sale.

Clopotul se sfințește după o rânduială specială sau se stropește cu apă sfințită înainte de a fi așezat în biserică. Se tămâiază în patru părți, apoi se rostesc rugăciuni pentru sfințirea și ocrotirea clopotului.

Când se bat clopotele

Nu oricine poate să tragă clopotul în biserică. Persoana desemnată este binecuvântată să facă acest lucru și există o rânduială definită a tragerii clopotelor. Înainte de a trage clopotele se fac trei metanii mici, cu trei închinăciuni.

Bătutul clopotului se face la începutul slujbelor importante, dar și în anumite momente importante în cadrul slujbelor, cât și la slujba de seară, la miezul nopții sau dimineața, la începutul Sfintei Liturghii.

Clopotul se bate fie în combinație cu toaca bisericii, fie singur, în funcție de momentul zilei.

Clopotele se bat și atunci când se prăznuiesc diferite sărbători, se marchează o serie de evenimente și întâmplări din viața creștinilor, dar și în caz de necazuri precum incendii, războaie, revoluții ori evenimente deosebite precum inundații sau calamității. În aceste cazuri nefericite, clopotele se bat alarmant, într-un ritm alert.

De ce se bat clopotele la ora 12.00

În Biserica Catolică, spre deosebire  de Biserica Ortodoxă, există un obicei diferit în ceea ce privește sunetul clopotului. Aici, în țările de rit catolic, clopotele se bat zilnic la aceeași oră 12.00, în întreaga lume. Acest obicei datează de sute de ani și are legătură cu Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, atunci când victoria obţinută la Belgrad împotriva armatei turce, din anul 1456, i-a adus recunoștință în întreaga lume.

Ioan de Hunedoara, cunoscut adesea sub denumirea de Iancu de Hunedoara sau Ioan Corvin, a fost ban al Severinului în 1438, voievod al Transilvaniei între anii 1441 şi 1456 și regent al Ungariei între anii 1446 şi 1452.

Datorită strategiei de luptă a lui Iancu de Hunedoara, acesta a reușit să învingă marea armată turcă și astfel a obținut cea mai mare victorie de până atunci a creștinătății împotriva turcilor.

Papa Calixt al III-lea a catalogat evenimentul, victoria obținută de Iancu de Hunedoara, drept „cel mai fericit moment al vieții sale” și astfel, printr-o bulă papală emisă la data de 6 august 1456, ca un omagiu, a decretat ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa să fie trase în fiecare zi la ora 12.00.

Obiceiul trasului clopotelor în fiecare zi este atribuit sărbătoririi internaționale a victoriei în bătălia de la Belgrad, contra oștirii otomane a sultanului Mahomed al II-lea Cuceritorul Constantinopolului.

Iancu de Hunedoara, voievodul transilvănean, a murit la câteva zile după victorie, pe data de 11 august 1456, în tabăra din Zemut, din cauza ciumei.  Chiar și sultanul Mahomed al II-lea, cel care îl considera pe Iancu de Hunedoara un inamic, i-a adus un omagiu după moartea sa, deoarece a considerat că „lumea nu a mai cunoscut niciodată un asemenea om”.

Mormântul său se află în Catedrala Romano-Catolică de la Alba Iulia, iar pe sarcofagul său sunt ilustrate scene de luptă. Pe piatra funerară a voievodului stă scris „s-a stins lumina lumii”.

Sursă info: crestinortodox.ro

Sursă foto: 123rf.com

Citește și: Calendar Ortodox 2024 – Sărbători religioase și zile de post din fiecare lună

 
 

Urmărește-ne pe Google News