Doar Marte din Vărsător ne mai scoate din ritm cu idei revoluţionare care nu sunt puse în aplicare, doar sunt anunţate, pentru a se vedea impactul asupra opiniei publice. La nivelul vieţii personale, impulsurile care vin de la ceilalţi ne îndeamnă să ne înnoim şi să evoluăm. Cei care văd aceste in­­vitaţii ca pe un atac direct la stilul lor de viaţă, bătut în cuie, vor avea un an foarte complicat. Ceilalţi vor merge înainte, odată cu vremurile, asimilând frumos noile tendinţe.
BERBECII fac eforturi să îşi asigure un loc fruntaş, fie în ierarhia profesională, fie ca autoritate în familie.
TAURII vor să se afirme, să iasă din rând ca persoane progresiste, care operează schimbări importante în viaţa lor, dar mai ales în viaţa celor din jur.
GEMENII fac numeroase demersuri pentru a ajunge la persoane suspuse, crezând că acestea vor prelua măcar o parte din problemele care îi apasă acum.
RACII sunt foarte atenţi la partenerii de orice fel, mai ales la cel de cuplu sau cel care aspiră la această postură. Deocamdată se joacă cu sentimentele celor dragi şi le place acest lucru.
LEII muncesc şi mult, şi bine. Relaţia cu familia, cu propriile erori din trecut se complică şi li se cere să găsească o rezolvare, un debuşeu.
FECIOARELE trăiesc intens orice problemă a celor dragi, se preocupă de calitatea relaţiilor şi de şansele de a reface armonia dorită.
BALANŢELE se simt absorbite de problemele familiei, de treburile casnice, pe care le-au tot amânat şi acum nu le mai pot ocoli.
SCORPIONII au de rezolvat probleme în mediul apropiat, iar asta presupune deplasări scurte, dar grele, discuţii dificile şi poate chiar negocieri intense.
SĂGETĂTORII se simt blo­caţi într-o situaţie care nu le e deloc avantajoasă. Intuiţia le spune că le-ar prinde bine să se detaşeze, clar şi categoric, dar e greu de realizat acest lucru.
CAPRICORNII au mult de lucru cu propria persoană.Trebuie să îşi clarifice op­ţiu­nile, privesc în perspectivă, dar văd puţin cam prea întunecat propriul viitor.
VĂRSĂTORII se frământă pe diverse subiecte şi descoperă lucruri noi despre ei înşişi, pe care nu ar fi avut ocazia să le vadă decât într-un context atât de dinamic ca acesta de acum.
PEŞTII se informează, stabilesc întâlniri, caută o ieşire din situaţia în care au fost puşi de cineva din cercul de prieteni sau de o rudă prin alianţă.

Răspunsuri la scrisori

1. Andrei C. C., 13 iunie 1986, ora 10.30, Iaşi. Gemeni cu ascendentul în Leu. Sensul principal de evoluţie e către in­de­pen­denţă, cu­noaş­­tere şi afirmare de sine, dar şi spre asumarea responsabilităţii pentru întreaga construcţie a vieţii proprii. Voinţa de a te motiva este afectată de complicaţiile generate de relaţiile de de­pen­denţă. Vrei mereu mai mult, dar te loveşti de obstacolul pe care singur ţi-l ridici în cale: aştepţi o circumstanţă norocoasă, creată de alţii pentru tine. Şi, de aici până la dezamăgire, care e inevitabilă, nu mai e decât un pas. Apoi tragi concluzii despre lume şi viaţă care sunt doar parte dintr-un scenariu mental şi nu reflectă realitatea. Ar fi util să vezi viaţa aşa cum e, neutră, nici bună, nici rea, uneori foarte complexă, ca şi omul.
2. Lina Bănică, 12 aprilie 1984, ora 12.00, Piteşti. Berbec cu ascendentul în Rac. Tendinţa de a căuta mereu noi mijloace pentru a primi diverse beneficii, pe orice cale, vă poate reduce drastic şansele de reuşită. Dacă aşteptaţi să vi se ofere, puteţi ajunge să vă plângeţi de milă din cauza celor din jur, care refuză să se conformeze pre­tenţiilor pe care le ridicaţi. Şi mai există un pericol major la adresa armoniei din relaţiile dv.: lipsa de comunicare bazată pe respect şi nu pe impunere. Orice act de creaţie, inclusiv procrearea sau relaţiile sentimentale, poate deveni o sursă de complicaţii până când veţi înţelege că nu are nici un rost să aşteptaţi să vedeţi ce vi se oferă pentru a vă decide ce să oferiţi, la schimb. Soarta dv. este să fiţi ca un izvor, nu ca un depozit.

Urmărește-ne pe Google News