În plan personal, Jupiter în Berbec aduce puţine beneficii, pentru că îşi oferă darurile numai celor cu inima curată, care privesc viaţa cu încredere şi cred în divinitate. Sunt avantajate, în oarecare măsură, toate zodiile de foc: Berbec, Leu, Săgetător. Berbecii au ocazia de a-şi testa propriile limite, prin curajul de a se afirma în lume cu tot ce au mai bun în fiinţa lor. Leii pornesc într-o călătorie de iniţiere, la studii sau la specializare în străinătate, şi îşi reformulează părerile despre lume şi viaţă. Iar Săgetătorii pot fi cuprinşi de flacăra devoratoare a iubirii.
BERBECII lasă trecutul în urmă şi se bucură de prezent. Vor să treacă la acţiune, pentru că au avut destulă răbdare şi cu cei din jur, şi cu nedreptăţile trăite.
TAURII sunt sfătuiţi să nu răspundă la provocări şi să nu mai contabilizeze greşelile celor din jur, pentru a se răzbuna mai târziu.
GEMENII se pot pregăti pentru o viaţă socială mai agitată, întâlniri sau pentru aderarea la un grup. Au o perioadă bună pentru examene şi călătorii.
RACII ies în faţă, spun clar ce gândesc şi ce vor să facă pentru ca lucrurile să meargă mai bine.
LEII se simt în stare să concretizeze cele mai îndrăzneţe planuri. Sunt inspiraţi şi se împacă cu trecutul.
FECIOARELE se îndreaptă către instituţii financiare, crezând că aşa vor înmulţi banii economisiţi.
BALANŢELE nu observă că se complică relaţia de cuplu sau raporturile cu alte persoane importante în viaţa lor. Se trezesc în situaţii dificile, pe care le pot gestiona doar dacă au un echilibru interior solid.
SCORPIONII se confruntă cu noi provocări la serviciu. Pot fi nevoiţi să înveţe lucruri noi sau să ceară un interval de gândire înaintea unei decizii.
SĂGETĂTORII se desprind de familie din dorinţa de a trăi cum cred de cuviinţă. Nu trebuie să creadă că problemele familiale se încheie aici!
CAPRICORNII trebuie să-şi ţină firea şi să-şi vadă de traseul profesional! Pot avea parte de câştiguri băneşti de pe urma unor idei originale.
VĂRSĂTORII sunt în formă maximă, au multe planuri de concretizat şi sunt nerăbdători să le ducă la capăt. Au succes, oriunde s-ar afla, dar nu trebuie să se aştepte la promovare sau la câştiguri mai mari.
PEŞTII sunt gata să plece în căutarea norocului. Fac eforturi, dar nu se resimt. Au şansa de a descoperi cea mai scurtă cale spre succes.
Corina Manuela Kiss, 9 octombrie 1979, ora 14.00, Braşov. Balanţă cu ascendentul în Capricorn. Multe dintre planurile pe care le-aţi urzit ar putea fi date peste cap de o poveste de dragoste cu o persoană mult mai tânără sau nepotrivită din alt punct de vedere. Stabiliţi singură ce contează mai mult, nepotrivirea sau ce puteţi construi cu acea persoană.
Situaţia financiară nu ar trebui să vă preocupe prea mult, pentru că vă bucuraţi de prosperitate. Vi se oferă astfel un context favorabil pentru descoperirea de sine şi creşterea interesului pentru latura spirituală a existenţei.
Mihaela Veronica Ursu, 3 septembrie 1974, ora 9.15, Cugir. Fecioară cu ascendentul în Balanţă. Rolul dv. la locul de muncă este unul secundar şi ar fi bine să rămână aşa, pentru că daţi un randament foarte bun sub conducerea altcuiva.
Dacă dorinţa de a conduce este motivată doar de impresia că puteţi fi în siguranţă numai în situaţia în care nu mai aveţi pe nimeni deasupra capului dv., aţi putea trăi în tensiune permanentă. Dacă situaţia financiară nu vă mulţumeşte, astrele vă invită către o extindere a sferei de interese pentru a vă asigura noi venituri.
Elena Roxana Florea, 14 decembrie 1986, ora 10.45, Târgu-Jiu. Săgetător cu ascendentul în Vărsător. Sunteţi o persoană energică, staţi bine la capitolul voinţă şi nu vă lipseşte nici acea fărâmă de noroc de care e nevoie pentru a avea o viaţă frumoasă.
Anul acesta e un prag important de evoluţie. Vă va fi testat curajul de a vă asuma tot ce e legat de viaţa şi de dorinţele dv. Este o ocazie preţioasă dea reacţiona corect la evenimente- le care vin peste dv. în viteză, mai ales în prima jumătate a anului.
Iulian Florea, 14 decembrie 1970, ora 18.50, Smârdan. Săgetător cu ascendentul în Rac. Delimitaţi-vă cât mai mult sufleteşte de ideea de siguranţă, pentru ca aceasta să nu devină o obsesie şi să vă blocheze potenţialul de evoluţie.
Reprimaţi latura pesimistă din firea dv. şi încercaţi să deveniţi mai flexibil, mai deschis faţă de viaţă şi mai dispus să construiţi ceva de durată împreună cu ceilalţi. Pot apărea probleme de sănătate de scurtă durată, pe fondul fricilor acumulate. Acestea se manifestă la nivelul articulaţiilor şi la nivel digestiv, prin disfuncţii.
Dacă nu vă este indiferent ce vă rezervă astrele, trimiteţi un e-mail la horoscop@libertatea.ro sau o scrisoare pe adresa redacţiei Libertatea (bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, Bucureşti), precizând numele şi data completă a naşterii (anul, luna, ziua, ora cât mai exactă şi localitatea). Menţionaţi pe plic “Pentru Elena Bunescu, astrologul Libertăţii”. Răspunsul îl veţi găsi în aceste pagini ale Suplimentului de weekend şi în Libertatea de duminică