Peste doar câteva zile, în dimineaţa zilei de 1 9 februarie, se prezintă şi Soarele la această întâlnire specială, pe care o trăim foarte rar. Sunt favorizate toate procesele de cunoaştere, studiul serios şi profund al unor subiecte de care ne sim­ţim atraşi irezistibil, dar şi munca de consiliere, sensibilitatea, tole­ranţa în relaţiile interumane, ca şi abandonarea unor tipare mentale rigide. Un alt eveniment astral cu mare greutate, care se petrece în ziua de 18 februarie, este intrarea planetei Saturn în mers retrograd, un avertisment serios pentru a reveni, pas cu pas, la toate problemele rămase nerezolvate în ultima perioadă de timp. Mişca­rea înapoi a lui Saturn nu aduce pace şi nici echilibru, diminuează bucuria de a trăi superficial, căutând doar satis­fac­­ţii facile şi plăceri trecătoare. Este o invitaţie la autoanaliză, la reflecţie şi la pregătirea pentru corectarea unor defecte.
BERBECII trebuie să se pu­nă serios pe treabă, să administreze cu cap resursele familiei. E timpul să pună capăt unor obiceiuri nocive, cum ar fi cheltuielile nesăbuite sau satisfacerea rapidă a tuturor plăcerilor.
TAURII sunt invitaţi la prudenţă în decizii, declaraţii şi semnarea de documente.
GEMENII vor reveni la probleme profesionale mai vechi, pe care le-au crezut depă­şite, şi la unele complicaţii ale stării de sănătate.
RACII trăiesc un nou capitol în viaţa lor sentimentală, revenind la poveşti de dragoste mai vechi.
LEII au urgen- ţe în familie, legate în special de situaţia locati- vă, pe care trebuie să o schimbe.
FECIOARELE ar trebui să vorbească mai puţin, altfel riscă să spună lucruri care vor strica relaţii importante.
BALANŢELE expe­ri­men­­­tează reversul medaliei în plan financiar: de la bucuria de a vedea rezultatele muncii lor, la lipsuri de tot felul. Simt nevoia de a gândi mai practic, pentru a câştiga cele necesare traiului.
SCORPIONII se retrag în­- tr-un turn de fildeş, de unde vor privi lumea în următoarele luni, văzând doar ce îi interesează şi dând atenţie doar celor de care au ei nevoie.
SĂGETĂTORII trec printr-o perioadă complicată, de aceea li se recomandă să îşi ia pe lângă ei persoane care le vor binele şi care să le atragă atenţia când văd că îşi fac rău singuri.
CAPRICORNII se văd nevoiţi să revizuiască anumite planuri de viitor şi să-şi regândească strategia de viaţă.
VĂRSĂTORII au ajuns într-unul dintre cele mai importante momente din acest an pentru ei. Trebuie să ia decizii pentru a păşi pe un alt drum în viaţă.
PEŞTII sunt in­vitaţi să se îngrijească mai mult de obligaţii decât de aspiraţii şi visuri.

Urmărește-ne pe Google News