Cum se explică „minunea”
Berea, spun specialiştii, stimulează producerea colesterolului „bun” (colesteroul HDL), implicat direct în apariția bolilor coronariene. În plus, consumul moderat de bere poate conduce la scăderea nivelului de homocisteină din sânge care, în cantităţi mari, devine un factor activ în producerea afecţiunilor cardiovasculare.
Aviz amatorilor, însă, berea de una singură nu face minuni: consumul moderat (330 ml pe zi pentru femei, 500 ml pe zi pentru bărbaţi, alegând tipurile cu o concentraţie mai mică de alcool, de circa 4%) trebuie să însoţească un stil de viaţă echilibrat, cu exerciţiu fizic şi alimentaţie sănătoasă.
Veşti mari: calmează bufeurile şi nervii, la post-menopauză
Simptomele asociate perioadei post-menopauză sunt ameliorate, în bună parte, printr-un consum moderat de bere. Explicaţia? Hameiul, ingredientul de bază din bere, conţine un grup foarte important de fitoestrogeni (estrogeni vegetali); or, una din cauzele simptomelor chinuitoare ale post-menoapauzei este chiar dezechilibrul hormonului estrogen.
Este concluzia-premieră internaţională a unui studiu realizat în România, timp de 12 săptămâni, pe un lot de 50 de femei fără probleme de sănătate, cu vârste cuprinse între 45 și 60 de ani, împărţite în trei grupe:
• 20 de participante au consumat cantitatea echivalentă unei doze de bere/zi cu o concentraţie alcoolică moderată (maximum 20 g alcool pur/ zi)
• 20 de participante au consumat cantitatea echivalentă unei doze de bere fără alcool/zi
• 10 participante nu au consumat niciun fel de bere.
Una din primele concluzii ale studiului este că cele mai enervante simptome – cele vasomotoare, respectiv bufeurile şi transpiraţiile – sunt „îmbunătăţite 100%”.
Alte simptome ”diluate”
• în proporţie de 65% sunt reduse şi simptomele fizice: durerile musculare, senzaţia de oboseală, insomniile, scăderea forţei muscular şi rezistenţei fizice, în ansamblu, lipsa energiei, pielea uscată, durerile de picioare/crampele
• şi simptomele psihosociale – anxietatea, nervozitatea – sunt atenuate.
Simptome rebele
Onest, studiul menţionează şi ce simptome nu sunt influenţate de consumul de bere:
• scăderea capacității de memorare
• stările depresive sau melancolice
• lipsa de toleranță față de alte persoane
• creşterea în greutate
• creşterea pilozităţii sau schimbare în aspectul şi textura pielii.
Un mit spulberat: berea nu îngraşă!
Rezultatele studiului au reconfirmat concluziile altor studii anterioare – un consum MODERAT de bere zilnic nu influenţează indicele de masă corporală.