Cuprins:
Un câine inteligent, foarte iubitor și devotat stăpânului, Bichonul Maltez este unul dintre cele mai vechi animale de companie și agrement. Un prieten de nădejde al omului, dar și un competitor pe măsură în diferite sporturi de agilitate, antrenare sau chiar urmărire. Vezi ce caracteristici are un Bichon Maltez.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3Originea numelui
Deși mulți credeau că rasa își are originile în insula Malta, de fapt, termenul Maltese provine din vocabularul semitic și înseamnă “refugiu” sau “port”. Denumirea de Bichon Maltez (Bichon Maltese) face referire la modul de viață pe care îl duceau strămoșii Bichonului.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4Istoria rasei Bichon Maltese
Una dintre cele mai vechi rase de câini ce a fost imortalizată chiar și în monumentele grecești și tocmai din acest motiv s-a crezut că era un câine al nobilimii și regalității. Datorită înfățișării lor, blana albă, lungă și mătăsoasă, câinii au devenit cele mai apreciate animale de companie din rândul nobilimii în jurul anilor 1800.
În anul 1877, Bichonul Maltese a apărut pentru prima dată la o expoziție canină de la Westminster, atunci purtând numele de “câinele leu maltez”. Mai târziu, în 1879, rasa canină a apărut din nou la Westminster, de data aceasta sub denumirea de „Maltese Skye Terrier”, chiar dacă nu era un câine terrier.
În 1888, rasa a fost acceptată în grupa raselor de companie a American Kennel Club sub denumirea de Maltese.
Personalitatea Bichonului
Unul dintre cei mai frumoși câini, Bichonul este foarte prietenos și afectuos cu oamenii. Încă de acum 2.000 de ani, scopul său era să stea în brațele stăpânilor și să-i binedispună.
Este foarte iubitor și dornic să fie în centrul atenției, motiv pentru care suferă foarte mult dacă este lăsat singur acasă pentru prea mult timp. Pe lista cu rase de câini mici, Bichonul este foarte energic și receptiv, tocmai din acest motiv în mare parte din timp se comportă exemplar.
Cum arată un Bichon Maltez
Câinele recunoscut pentru blana sa mătăsoasă are corpul foarte bine structurat, compact, oase mici și ușor mai lung dacă este înalt. Are capul mic, ochii mari și rotunzi, iar blana cu un singur strat alb sau ivory. Dacă nu este tuns și blana îi este ținută pentru concursuri ori expoziții, blana lui poate ajunge până în pământ.
Caracteristici
Înălțimea Bichonului poate ajunge până la 25 cm. Greutatea unul animal de companie se încadrează între 2 și 4 kilograme. Durata de viață a unui câine este între 12 și 15 ani cu puține probleme de sănătate specifice rasei.
Printre afecțiunile rasei se numără: hipotiroidism, luxație patelară, atrofie retiniană, glaucom, afecțiuni dentare, cataractă, înfundarea canalelor lacrimale, surditate.
Știi ce caracteristici are Cane Corso?
Cât mănâncă un Bichon Maltez
Când vine vorba de alimentație, cantitatea de mâncare se stabilește în funcție de fiecare cățel în parte. Ca regulă generală, este recomandat ca în primele 6 luni să aibă porția de mâncare împărțită în 3-4 mese pe zi, a câte 15 minute fiecare. Între mese nu mai este recomandată altă mâncare.
Ulterior, pe măsură ce înaintează în vârstă, mesele se reduc la două pe zi sau chiar o singură masă. Cantitatea maximă de calorii se poate calcula astfel: pentru un câine ce cântărește 2 kg, mâncarea trebuie să conțină maxim 220 de calorii.
Află și cum se dresează rasa Pug
Ce mănâncă un Bichon Maltez
Din alimentația Bichonului nu trebuie să lipsească proteinele, nici grăsimile, deoarece acestea ajută la menținerea sănătății pielii, dar și la protejarea organismului de diferite afecțiuni. Proteinele trebuie să fie incluse în alimentație în proporție de minim 20%, iar grăsimile în cel puțin 10%.
Pentru a fi energici, Bichonii au nevoie de carbohidrați, iar aceștia pot fi luați din: cartofi, orez și paste făionoase. Toate trebuie gătite foarte bine, pentru a nu le afecta sistemul digestiv animalelor de companie.
Cum se face îngrijirea Bichonului
Pentru că are o blană deschisă la culoare, Bichonul are nevoie de o pieptănare și o periere zilnică. Aceste procedee trebuie făcute blând. De asemenea, ochii și barba animalului de companie se curăță zilnic cu apă caldă, pentru a preveni apariția petelor din cauza lacrimilor.
Poate fi spălat ori de câte ori este nevoie, dar doar cu un șampon special pentru câini, urmând ca ulterior să fie uscat. Urechile se curăță și ele și, dacă este nevoie, se elimină părul care a crescut în canalul auditiv.
Bichonului îi crește des părul în vârful capului și trebuie tuns pentru a nu-i intra în ochi. Câinele nu năpârlește decât foarte puțin ori deloc. Trebuie curățat pe dinți o dată pe săptămână cu pastă destinată câinilor. Și unghiile trebuie scurtate o dată la două săptămâni.
Descoperă ce temperament are câinele Labrador
Cât trăiește un Bichon Maltez
Câinii din rasa bichon maltez trăiesc în medie între 12 și 15 ani. Chiar dacă aceasta este speranța medie de viață pentru bichonii maltezi, nu este ieșit din comun ca unele exemplare să ajungă la 16 sau chiar 17 ani, dacă nu prezintă probleme grave de sănătate sau nu sunt implicați în accidente. Femelele trăiesc în medie cu 1 an mai mult decât masculii.
Cum se dresează un câine de rasă
Animalul de companie poate fi dresat foarte ușor, la fel ca și rasa Golden Retriever, deoarece este ascultător, inteligent și învață repede. Dresajul trebuie să fie blând și ferm, cu ajutorul unei lese și, bineînțeles, cu recompense comestibile.
Sursă foto: Shutterstock.com
Petronela78 • 03.03.2023, 15:49
Este un exemplat foarte frumos de caine, m-am documentat despre acesta pe https://rasedecaini.ro/ in vederea achitionarii unui puiut. De aceea am preferat sa ma informez despre aceasta rasa inainte de a lua unul