Bogat, iubit de femei, dar nefericit, Grigore Ghica s-a sinucis la Paris

Dacă vă imaginaţi că viaţa de boier sau de domnitor al ţării a fost mereu frumoasă şi plină de huzur, de petreceri şi de admiratoare, vă înşelaţi, iar exemplul cel mai grăitor în acest sens este cel al lui Grigore Alexandru Ghica, domn al Moldovei în perioadele 1849-1853 şi 1854-1856. El a fost unul dintre nefericiţii istoriei, atât în dragoste, cât şi în idealurile sale politice, care l-au dus până la urmă la sinucidere. Despre viaţa lui stau mărturie scrierile lui Edouard Grenier, diplomat francez, amintirile lui Radu Rosetti, ale lui Anghel Valli, dar şi ale lui Gheorghe Sion, reluate de Constantin Gane. Născut într-una dintre cele mai bogate familii boiereşti din Moldova, Grigore Alexandru Ghica a avut parte de un destin tragic, iar nefericirea lui a încolţit încă din fragedă pruncie, după ce mama lui, Elena Sturdza, fata vornicului Grigoraş şi a domniţei Marioara Callimachi, s-a îndrăgostit, pe când avea doar 21 de ani, de un conte francez şi s-a despărţit de soţul ei, Alecu Ghica. Aşa se face că micuţul, disputat la divorţ de cei doi părinţi, a rămas în grija tatălui, care, deşi s-a ocupat cu atenţie şi cu mulţi bani de educaţia lui, nu i-a putut înlocui dragostea de mamă. Instruit în cele mai bune şcoli din Europa, Grigore a devenit un tânăr frumos ca mama lui - după cum l-au descris cronicile vremii -, deştept, cinstit, iubitor de carte, vorbitor a patru limbi străine şi iubitor al binelui obştesc, dar şi foarte sensibil la frumuseţile feminine. Consulul prusac Kreuchely scria despre calităţile lui morale şi politice, spunând că “se deosebea nu numai de ceilalţi Ghiculeşti, dar şi de toată boierimea ţării”. Prima căsnicie, primul eşec Grigore Ghica s-a căsătorit foarte tânăr, la 21 de ani, cu domniţa Elencu Sturdza, fiica lui Ioniţă Vodă Sturdza şi a Ecaterinei Rosetti-Roznovanu. Spre deosebire de tânărul idealist, cu o cultură vastă şi preocupări înalte, Elencu dovedea mai degrabă înclinaţii de bună gospodină şi mamă, fără idealuri măreţe sau preocupări artistice. Despre Elencu s-a spus că nu era foarte frumoasă, dar era credincioasă şi un bun administrator de gospodărie. Cei doi au avut împreună patru copii (Constantin, Ion, Alexandru şi Catinca). În 1833 au divorţat, după ce tânărul Ghica s-a îndrăgostit de Ana Catargi. El i-a luat în grijă pe minori. Ana Catargi i-a murit în braţe Întâlnirea dintre Grigore Ghica şi Ana Catargi (foto) s-a petrecut pe când aceasta avea 22 de ani şi era căsătorită cu Ion Buhuş, un boier “bogat, cinstit, bătrân şi ursuz”, soţ căruia-i jurase credinţă după voia părinţilor ei (Iordachi Catargi şi Elisabeta Rosetti), la vârsta de 13 ani. Frumoasă, zglobie, spirituală, Anicuţa Catargi Buhuş l-a cucerit definitiv pe Grigore. Cum dragostea lor era mare, cei doi au renunţat la parteneri şi s-au căsătorit în 1833, trăindu-şi apoi pasiunea atât în ţară, cât şi în vacanţe petrecute în străinătate. În decursul celor şapte ani de căsnicie şi de iubire pasională, Anicuţa Catargi a născut două fete, Aglaia şi Natalia, iar la vârsta de 26 de ani avea să se stingă în urma unei răceli. Frumoasa Anicuţa s-a îmbolnăvit, însărcinată fiind, în timpul unei călătorii peste Prut, pe care o făcea alături de soţul ei. A stat la Chişinău bolnavă două luni ţi a adus pe lume înainte de termen o fetiţă care a murit imediat după naştere. La două ore după fiica ei s-a stins şi Anicuţa, în braţele neconsolatului soţ. După ce şi-a înmormântat soţia şi fiica, Grigore Ghica s-a întors la Iaşi, cu sufletul pustiit şi cu gânduri de sinucidere. Dacă până atunci fusese ateu, a devenit brusc foarte credincios, încercând să găsească răspuns suferinţelor sale în vechile scripturi, acestea reuşind să-l întoarcă de la gândurile negre. A luat calea Ierusalimului, unde a vizitat Mormântul sfânt, a făcut danii, milostenii şi a încercat să se cureţe de păcatele despre care credea că l-au dus în starea de nefericire. Şi-a cunoscut ultima nevastă la cimitir Franţuzoaica Eufrosina Leroy, cea de-a treia soţie şi ultima, avea să-i fie alături lui Grigore Ghica atât în perioada de glorie, cât şi în cea de decădere şi de deznădejde. A cunoscut-o la Paris, înainte de a deveni domn al Moldovei, în timp ce se plimba prin cimitirul Père-Lachaise, unde el vizita mormintele marilor poeţi, iar ea, pe cel al unei rude. S-au plăcut, au intrat într-o relaţie, iar după ce el a devenit domn, a adus-o la Iaşi, a instalat-o într-o casă frumoasă şi i-a asigurat tot confortul. Aveau deja o relaţie ce dura de 10 ani şi doi copii, Grigore şi Ferdinand. Presiunile politice i-au pus capac Într-un context politic tulbure, Grigore Ghica era un partizan înfocat al Unirii Principatelor, chiar dacă asta ar fi însemnat să-şi piardă tronul. Şi pentru că era prins între interese din afara ţării, măsurile sale progresiste, de emancipare au dus la apariţia unor curente puternice împotriva lui. Urmarea acestei presiuni: în 1853, domnul Moldovei s-a îmbolnăvit de nervi. “S-a cuprins vodă de o ipohondrie serioasă, ce i-au slăbit mintea de a nu mai putea domni”, scria Manolachi Drăghici. În acelaşi an, Ghica a încredinţat domnia Sfatului extraordinar al ţării şi a plecat la mănăstirea Neamţului, lăsând în urmă zvonurile despre nebunia lui. A revenit după câteva luni, dar pentru scurt timp, fiindcă în iunie oştile ruse intrau în Moldova, la scurt timp de la declanşarea Războiului Crimeei, punându-se capăt astfel primei domnii a lui Grigore Ghica. Vodă avea să se întoarcă pe tron după un an, dar tot pentru scurt timp, în 1956 intrigile făcând ca el să fie mazilit şi forţat s-o apuce pe drumul exilului. Stabilit la Paris, în Castelul du Mée, Grigore Ghica a suferit o depresie puternică, accentuată de faptul că Napoleon al III-lea refuza să-l mai vadă în perioada surghiunului, exact când ar fi avut mare nevoie de ajutorul celor care altădată l-au susţinut. În acelaşi timp, în Europa se răspândeau pamflete jignitoare împotriva lui, scoase de duşmanul său declarat Teodor Balş. Văzându-se izolat politic, ridiculizat şi alungat din ţara sa, pe care încercase să o aducă mai aproape de civilizaţia de frunte a Europei, Grigore Ghica s-a împuşcat în cap în seara de 4 august 1857, în Castelul du Mée, la un an de la mazilire. Eufrosina Leroy a rămas în Franţa şi a trăit până la 72 de ani. A murit în 1889, iar trupul ei a fost aşezat în cripta familiei Ghica din cimitirul du Mée din Paris, alături de mormântul domnului Moldovei.