Donațiile neonorate sunt cele promise de cei mai bogați oameni ai Franței, în timp ce sumele virate aparțin unor cetățeni francezi și americani care au făcut, în general, donații relativ mici.

Astfel, lucrările care au început deja și salariile celor 150 de muncitori sunt finanțate din donațiile oamenilor de rând. ”Marii donatori nu au plătit. Niciun cent. Vor să știe exact pe ce sunt cheltuiți banii lor și să-și dea acordul înainte să dea banii, nu doar să plătească salariile muncitorilor”, a declarat André Finot, de la biroul de presă al Notre-Dame.

Imediat după incendiu, cele mai mari companii și familiile cele mai bogate din Franța au intrat într-o adevărată competiție pentru a obține recordul de cea mai mare donație pentru Notre-Dame.

François-Henri Pinault, președintele companiei Kering, care deține mărcile Gucci și Yves Saint Laurent, a promis 100.000.000 de euro. Bernard Arnault, președintele LVMH, care deține Louis Vuitton și Dior, a anunțat o donație de 200.000.000 euro, aceeași sumă fiind promisă și de compania LOréal. De asemenea, compania energetică Total s-a angajat să doneze alte 100 de milioane.

Companiile susțin că așteaptă ca statul francez să semneze contractele pentru refacerea catedralei și să prezinte planul de reconstrucție astfel încât să înceapă plățile efective din donații.

Citește și:Experți: Refacerea catedralei Notre Dame din Paris va dura între 10 și 15 ani

 
 

Urmărește-ne pe Google News