Analizele anuale de sânge și vizitele regulate la medic sunt aliații noștri în lupta cu bolile genetice.
Șapte dintre bolile care se transmit ereditar sunt:
1. Diabetul zaharat
Atunci când părinţii suferă sau au suferit de o formă de diabet, copiii prezintă un risc de trei ori mai mare de a face boala.
Cel mai mare grad de risc îl au persoanele care au ambii părinţi bolnavi de diabet zaharat.
Un stil de viață sănătos, bazat pe mișcare fizică și alimentație sănătoasă, poate ține diabetul la distanță.
2. Bolile de inimă
Se moștenesc aproximativ 50% atunci când unul dintre părinți suferă de hipertensiune arterială sau o altă boală de inimă și 70% atunci când ambii părinți au afecțiuni cardiovasculare.
3. Anumite forme de cancer
Cancerul mamar, ovarian, de stomac sau de colon sunt cel mai des întâlnite forme de cancer care se transmit genetic.
Acestea pot fi prevenite prin testarea genetică periodică.
4. Fibroza chistică
Această boală incurabilă afectează în special plămânii şi pancreasul și se moștenește dacă ambii părinți suferă de fibroză chistică.
Dacă un copil moștenește gena de la un singur părinte, copilul nu va dezvolta fibroza chistică, dar va fi purtător. Aceasta înseamnă că poate transmite boala copiilor săi.
5. Alergiile
Rinita alergică, cea cronică şi sinuzita sunt trei afecțiuni respiratorii care se pot transmite genetic.
Se pare că riscul unui copil de a dezvolta o boală alergică este de două ori mai mare atunci când părintele de acelaşi sex este alergic.
6. Afecţiunile ochilor
Bolile oculare care se transmit genetic sunt miopia, astigmatismul, glaucomul şi hipermetropia.
Acestea pot fi preîntâmpinate, prin control medical de specialitate, încă din primele luni de viață ale copilului.
7. Obezitatea
Părinţii obezi sau supraponderali din cauze medicale transmit și generațiilor următoare riscul de a avea probleme cu greutatea.
Totodată, părinţii obezi transmit copiilor, prin exemplul personal, obiceiurile alimentare nesănătoase. În acest caz, crește riscul ca și copiii să ajungă supraponderali sau obezi, chiar dacă aceștia nu suferă de nicio dereglare hormonală.