Ela Crăciun este una dintre vedetele care s-a aflat în această situație și povestește cum a trecut peste momentul delicat.
Ela Crăciun declară că este panicată de bolile copilăriei pe care le pot dezvolta cei trei copii ai săi. După ce Nicholas, în vârstă de aproape un an, a făcut temperatură peste 39 de grade, vedeta a crezut că de vină ar fi un virus pe care frații lui mai mari l-ar fi adus de la școală. „
„Pentru că cei mici intră în colectivitate, sunt mult mai predispuși la viroze și bolile copilăriei. Nicholas avea dimineață febră 38.6 și când m-am întors l-am găsit cu 39.8. Bineînțeles că imediat m-am gândit că Alex sau Alesia au adus acasă un virus de la școală, pentru că în colectivitate bolile circulă foarte ușor de la unii la alții…
Mie îmi e foarte frică acum de bolile copilăriei. O dată
pentru că la Nicholas ar fi mai dificil având în vedere că e așa mic și în al
doilea rând, pentru că nu știu dacă eu le-am făcut pe toate când eram mică și
mă gândesc că dacă ia unul dintre copii, o să ne molipsim unul de altul și o să
fim toți buboși prin casă.
Am citit mult pe subiectul rubeolei sau rujeolei, am făcut materiale pentru emisiunea mea, Numai de bine, mă informez care sunt diferențele, care sunt simptomele”, a scris Ela Crăciun pe blogul ei.
Rujeola
Rujeola este cunoscută și sub denumirea de pojar sau cori, este confundată la început cu o răceală, o gripă sau rinofaringită. Copilul nu mai are poftă de viață, este somnoros, nu mai are poftă de mâncare, iar dacă știe să vorbească va spune că are dureri de cap și musculare.
Nu trebuie să ignorăm stări, pentru că dincolo de acestea, simptomele sunt cu mult mai grave și mai greu de suportat pentru micuț. Este foarte contagioasă și caracterizată de eruptive. Fiind produsă de un virus, dă reacție febrilă mare, între 39-40 de grade Celsius. Copilul strănută, tușește, are secreții nazale abundente, apoase, i se umflă pleoapele, îi lăcrimează ochii. De multe ori și lumina îl supără pe copil.
Este transmisă direct, doar de la un individ la altul. De cele mai multe ori această se ia din colectivitate, grădiniță sau școală, de la un copil bolnav. Din păcate, este contagioasă cu 4-5 zile înainte de erupție, dar și pe toată durata erupției.
Nu prea aveți cum să îi protejați pe copii de această boală pentru că aceștia sunt foarte receptivi, mai ales cei cu vârste între 1 și 10 ani. La creșă, grădiniță, la școală, dacă un copil este bolnav, imediat vor fi și ceilalți colegi care nu au făcut până atunci rujeolă. Ce trebuie să rețină părinții este că la un copil cu vârstă sub 3 ani complicațiile sunt mult mai grave, și mă refer aici la cele pulmonare. Ar fi bine, pe cât este posibil, să fie ferit.
Ca orice boală este foarte neplăcută. După 3-4 zile de la
începutul bolii, apare erupția, mai întâi după ureche, față și gât, urmând să
se extindă și pe corp, în 2-3 zile până ajunge pe la mâini și picioare. În
acest timp, temperatura corpului rămâne
ridicată la 39-40 de grade Celsius.
Se vindecă în 9-10 zile. Cel mai bine este să mergeți la medic sau să îl chemați acasă pentru a lua cele mai bune decizii în privința însănătoșirii copilului. Nu este de neglijat ținând seama de faptul că această slăbește mult organismul și poate duce la complicații severe. Trebuie să supravegheați cu mare atenție starea de sănătate și să cereți sfaturile medicului care cunoaște cel mai bine istoricul medical al copilului.
Rubeola
Este o boală contagioasă ce se transmite pe cale aeriană, dar doar prin contact direct, prin picături de salivă. Are o evoluție ușoară și scurtă, se manifestă prin erupție cutanată și incubația este de 14-21 de zile.
Cei mai expuși sunt copiii cu vârste între 5 și 15 ani. Poate lipsi perioada de invazie sau poate dura 1-2 zile. Se manifestă prin dureri de cap, secreție nazală ușoară, mucoasa faringiană este roșie, febră mică, 38 de grade Celsius, practic singurul semn al bolii este erupția, apare mai întâi pe față și apoi se întinde pe corp. Simptomele sunt mai ușoare și se vindecă fără complicații.
Scarlatina
Se transmite foarte ușor de la copilul bolnav la cel sănătos prin contactul direct. E suficient ca doi copii să vorbească și s-a transmis. Se ia și prin strănut, tuse, prin folosirea obiectelor, prin mâncare sau prin haine împrumutate.
Incubația poate dura între 2 și 7 zile, nu sunt simptome. Erupția este de culoare roșie, apare pe față, obrajii vor fi foarte roșii, dar buzele și bărbia rămân plaide. Tot în perioada eruptiva febră între 39 și 40 grade Celsius, abia din a cincea zi începe să scadă. După o săptămână, ajunge la valorile normale. Copiii bolnavi trebuie internați, este mediul cel mai sigur în care pot fi tratați, mai ales că ei trebuie să stea la izolare, să nu împrăștie boala și celorlalți.
Varicela
Varicela este o boală
cu o evoluție lentă, dar este foarte contagioasă. Se transmite de la copilul
bolnav, pe cale aeriană, prin vorbire, tuse, strănut. Copilul bolnav este
contagios pe toată durata bolii, perioada poate ține de la 14 la 21 de zile. Se
manifestă prin erupția care apare pe piele, chiar și pe cea a capului, acolo
unde este acoperită de păr.
La început apar pete roșii care în câteva ore se umflă, apoi se transformă în vezicule care conțin un lichid. Important este ca acestea să nu fie rupte de copil pentru a nu lăsa semne pe corp. Este o situație pe care o putem controla mai ușor la copiii mai mari care înțeleg că nu trebuie să se scarpine și să rupă bubițele, însă pentru cei mai mici putem apela la alte metode mai “rudimentare”.
Celor din urmă le putem tăia unghiile, le punem mănuși moi că să nu se poată scărpina. Copilul trebuie să stea în casă și să încercăm să îi găsim activități cât mai interesante pentru a trece timpul mai ușor. Alimentația va fi și ea specială. Poate mânca supe, piureuri din legume, făinoase, lapte, ceaiuri. După ce trece perioada, febrilă se trece pe alimentația normală”, a scris Ela Crăciun pe blogul ei, www.elacraciun.ro.