O să facem o plimbare printre standuri și voi recomanda cărți noi de la fiecare editură. Recomand să vizitați începând cu standurile mici și terminând cu cele mari. Editurile mici ajung mai greu pe primele rafturi așa că la târg le puteți găsi și e bine să începeți cu ele.
Acum câțiva ani criticam lipsa de democrație și solidaritate în cadrul târgurilor de carte: editurile mari luau fața, iar cele mici erau împinse undeva la margine.
Asociația Editorilor din România, care organizează Bookfest, a făcut un lucru extraordinar, care trebuie spus și apreciat: a micșorat taxele pentru editurile mici și le-a așezat în fața celor mari sau printre ele. Adică a democratizat spațiul expozițional și s-a solidarizat cu cei mici. Apreciez și felicit acest demers și sper ca și Gaudeamus să urmeze exemplul. Cultura adevărată începe de aici.
Acum propun un ghid subiectiv și incomplet, dar sper util: ce cărți să căutăm? De la cei mici la cei mari.
Editura Tact a scos câteva noutăți b: C. Rogozanu – Naratorul cel rău. Un studiu despre realismul românesc: Rebreanu, Preda, Dumitriu – una dintre cărțile eveniment în domeniul criticii literare dar nu doar. Tot aici aveți Susan Sontag – Stiluri de voință radicală – orice scrie ea e de neratat. Și ceva ce vreau să procur – Deborah Cohen – Natura poporului. Formele imaginarului social (secolele XVIII-XXI).
La frACTalia avem un debut de proză: 87 de trucuri nemaivăzute la ecvide, de Cosmina Price; poezie: Olivia Grecea – Toată tinerețea pe care o dau mai departe – debut și teorie: Donna Haraway – Un manifest al cyborgului * Manifestul speciilor însoțitoare.
La Editura Black Button Books avem: Livada de peri, de Nana Ekvtimishvili, Memed, bandana roșie și fulgul de zăpadă, de Semezdin Mehmedinović, Jumătate de soare galben – Chimamanda Ngozi Adichie și sigur aveți multe altele de recuperat – o editură unică la noi.
Casa de Editură Max Blecher, de neratat: ultimul număr al celei mai bune reviste de poezie din zona aceasta de Europă – Revista „Poesis internațional” nr. 33, precum și volumele Mihók Tamás – æs alienum, Lena Chilari – Ludmila răstoarnă munții, Șerban Mihalache – vom trece de Marte dar nu imediat, precum și Elanul interzis. Poezii alese (1941-1974), o antologie din poezia lui Ben Corlaciu.
Editura Alchimică – o editură nouă unde găsiți de la Dan Sociu la Dan Alexe, dar și O pădure ascunsă. 156 de portrete ale unor scriitori uitați, de Eric Dussert sau poezie de Denisa Ștefan – Unicorn la păscut, Alberto Păduraru – Titlul este ultima problemă.
La Editura Dezarticulat căutați: Inimă leneșă, de Andrew Davidson-Novosivschei și Lavinia Braniște – Pază Umană.
Editura ZYX Books ne propune: Familii fericite. Ghid sănătății mentale a copilului tăi de Dr. Beth Mosley și Cum să înfrunți un dictator de Maria Ressa.
Editura Pilot Books ne oferă: Vreau să devin fotbalist, de Ciprian Stoica, și Supremația probabilității, de Tim Palmer.
Editura Cartex: Bedros Horasangian – Sala de așteptare (ediție integrală), Străzi fără nume – Gabriel Udrea.
La Paralela 45 aș căuta: antologiile Retroversiuni. Blocaje. Antologie de proză scrisă de femei, editată de Cristina Ispas și Victor Cobuz, și Garderoba. Antologie de proză scurtă, coordonată de Diana Iepure.
De asemenea: Sunt liniștită, mi-e frică, de Ștefania Mihalache, cu ilustrații de Laurențiu Midvichi, Ovidiu Buta – O nouă victimă a modei.
Editura Vellant – aici vreau să iau neapărat Istoria filmului. O introducere – vol. 1, de Kristin Thompson, David Bordwell, Jeff Smith, care acoperă producțiile cinematografice din 1880 până în 1945; Reid Yalom – Cu un picior în România, O chestiune de moarte și de viață, de Irvin D. Yalom, Marilyn Yalom, Spațiul comun, de Stavros Stavrides.
Baroque Books & Arts: Nomazii. Hoinarii care ne-au modelat lumea, de Anthony Sattin, Psihologia culorilor, de Karen Haller.
Editura Prut Internațional: Ultimele noutăți din colecția „Teritorii”: Irina Nechit – Maria și arma, Dumitru Crudu – Doamne, Alexandru Vakulovski – poezia rock.
Editura ARC: Alexandru Popescu – Ecografie, Iulian Fruntașu – Donatello, asasinul lui Putin.
La Editura Cartier aveți câteva cărți de neratat: Istoria limbii române, de Dan Ungureanu – o carte eveniment; Steven J. Zipperstein – Pogromul. Chișinăul și înclinarea balanței istoriei, Andrei Cușco, Victor Taki – Basarabia în componența Imperiului Rus 1812-1917; Fragmente, de Arthur Suciu, și romanul Times New. Roman 12/18, de Emilian Galaicu-Păun. Excelent albumul fotografic – RAW MOLDOVA – Fotografie documentară colectivă 2012 – 2023.
Editura Cetatea de Scaun propune câteva titluri noi incitante: Luptând pentru o iluzie. Voluntari români în Brigăzile Internaționale din Spania – Mihai Burcea, România Socialistă și Interpolul (1972–1989). Poliție, terorism și trafic de droguri în timpul războiului rece, de Valentin Gheonea, Nici un atentat!” – Organizarea antiterorismului în România (1948-1989) – Florian Banu, Luminiţa Banu.
Editura Publica vine cu titluri importante: Alergic. Corpurile noastre inflamate într-o lume în continuă schimbare, de Theresa MacPhail, Cea mai delicioasă otravă. Povestea toxinelor naturii de la condimente la vicii, de Noah Whiteman, Flip Thinking. Arta inovatoare a transformării problemelor în oportunități, de Berthold Gunster, Potențial ascuns. Știința de a realiza lucruri mărețe, de Adam Grant.
Editura Seneca vine cu câteva noutăți excelente: Fotograful – Emmanuel Guibert, Didier Lefèvre, Frédéric Lemercier, Viețile stoicilor. Arta de a trăi, de la Zenon la Marcus Aurelius – Ryan Holiday & Stephen Hanselman, Stăpânii hranei. Călătorie în industria alimentară care distruge planeta – Stefano Liberti.
Editura Tracus Arte: O Biblie poate ascunde o alta, de Thomas Römer, Frédéric Boyer, Ecouri din pădurea întunecată: evadări în Twin Peaks. Antologie de poezie română contemporană – coordonator Andrei Mocuța, Eseuri aproape politice, de Paul Valery, De la Sancho Panza la Cavalerul Tristei Figuri. Jurnal, de Livius Ciocârlie.
Editura Corint: Ştiinţă cu sare şi piper. Chimia pe care nu o înveţi la şcoală, de Dan C. Vodnar, Războiul Sfânt al României. Militarii, motivația și Holocaustul, de Grant T. Harward.
Editura Frontiera: Vacanța în Portocalia – Ana Maria Sandu și ilustratoarea Oana Ispir, Ultima pisică neagră, de Evghenios Trivizas.
La Editura Trei recomand în mod special: Discursul filosofic, de Michel Foucault – un clasic regăsit, Cultura. Surprinzătoarele conexiuni și influențe dintre civilizații de Martin Puchner – o lucrare de popularizare a istoriei artei mondiale, precum și Mitologia occidentală. Măștile Zeului – vol. III, de Joseph Campbell.
Aici aș mai căuta: Tăcerea vine prima, de Ioana Maria Stăncescu, Casa ușilor, de Tan Twan Eng, Dragă nemernicule, de Virginie Despentes.
Dacă vă opriți la Anansi. World Fiction e greu să plecați fără o sacoșă plină – e cea mai spectaculoasă colecție de traduceri la acest moment: Inside Story – Martin Amis, Liberă. Un copil și o țară la sfârșitul istoriei – Lea Ypi, Iepurele blestemat – Bora Chung, Băiatul sclipitor – Paul Auster, Ochelarii cu ramă de aur – Giorgio Bassani, Priviți-ne cum dansăm! – Leïla Slimani, La porțile tărâmului de nicăieri – Samar Yazbek, Trilogia gemenilor – Ágota Kristóf, Poveşti de groază – Péter Nádas, Canada – Richard Ford, Civilizația – Kenneth Clark.
La Editura Polirom aveți multe, dar aș selecta așa: din colecția „EgoProză“, care face 20 de ani – Picioare de lotus, de Bogdan Răileanu, care vine cu proza scurtă, și Vreau să aud numai de bine, de Tudor Ganea, care e o feblețe a mea. Nu ratați Respiră!, de Mihai Radu, un roman care vă aduce la viață. Tot aici mai avem: Silex, de George Cornilă, precum și Denisa Ștefan – La fel ca mine sau Ce văd păsările, de Iulia Gherasim.
La „Biografii romanțate“, o colecție pe care o ocolesc de obicei, mă atrage: Anton Pann. Pînă cînd nu te iubeam, debutul în proză al criticului literar Cosmin Ciotloș, și un roman neconvențional – Jean Bart. Argonautul, de Adrian G. Romila, un scriitor promițător.
A nu se rata Kiwi. Antologie de proză scurtă, coordonată de Marius Chivu.
La non-ficțiune nu aș rata: Sub semnul crucii. Catedrala Mântuirii Neamului şi construcţia de biserici în România postsocialistă, de Giuseppe Tateo; Sfântă tinereţe legionară, de Roland Clark; Kitul artistului începător, de Oltița Cîntec; O istorie a minciunii, de Juan Jacinto Muñoz-Rengel, precum și În căutarea românului perfect. Specific național, degenerare rasială și selecție socială în România modernă, de Marius Turda.
La traduceri e amețitor, dar aș alege câteva în mod special: Scriitorul fantomă, de Philip Roth, Cioburile, de Bret Easton Ellis, Tokyo Decadence, de Ryū Murakami, Bournville, de Jonathan Coe, Insula copacilor dispăruţi, de Elif Shafak, Nimic nu mi te poate şterge din minte, de Michel Bussi, și mult așteptatul Cuţitul, de Salman Rushdie.
La Editura Litera avem două colecții noi de autori români coordonată de neobositul Cosmin Perța: Perspektiv – colecție de eseuri unde găsiți autori precum: Călin Torsan, Arthur Suciu, Laura T. Ilea, Felix Nicolau – și Pantazi – o colecție de proză unde găsiți primii autori: Antoaneta Zaharia, Ciprian Măceșaru, Violeta Berea, Gelu Diaconu și Delia Hugel.
Aș mai alege de aici 𝑂𝑟𝑒𝑧 𝑐𝑢 𝑙𝑎𝑝𝑡𝑒, un nou volum de memorii sub semnătura Maiei Morgenstern, 𝐿𝑒𝑔𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑎𝑝𝑒𝑖, de Abraham Verghese, 𝑁𝑒𝑔𝑢𝑠𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑐𝑎̆𝑟𝑡̦𝑖, de Carsten Henn, roman dedicat iubitorilor de povești țesute în jurul cărților, un adevărat fenomen editorial în Germania, 𝑃𝑜𝑟𝑡𝑟𝑒𝑡 𝑑𝑒 𝑓𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑒, de Ann Napolitano, și 𝑈𝑙𝑡𝑖𝑚𝑢𝑙 𝑣𝑖𝑠, un volum inedit de proză scurtă semnat de inegalabilul cineast Pedro Almodóvar.
Iubitorii de non-ficțiune vor găsi la standul Editurii Litera: 𝑃𝑎𝑐𝑒𝑎 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑝𝑢𝑠 𝑐𝑎𝑝𝑎̆𝑡 𝑝𝑎̆𝑐𝑖𝑖. 𝐶𝑎̆𝑑𝑒𝑟𝑒𝑎 𝐼𝑚𝑝𝑒𝑟𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑂𝑡𝑜𝑚𝑎𝑛 𝑠̦𝑖 𝑐𝑟𝑒𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑂𝑟𝑖𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑀𝑖𝑗𝑙𝑜𝑐𝑖𝑢 𝑚𝑜𝑑𝑒𝑟𝑛, de David Fromkin, 𝐹𝑖𝑙𝑖𝑒𝑟𝑎. 𝑃𝑒 𝑢𝑟𝑚𝑒𝑙𝑒 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑑𝑒𝑚𝑛𝑖𝑡𝑎𝑟 𝑛𝑎𝑧𝑖𝑠𝑡, de Philippe Sands, 𝐶𝑒-𝑎 𝑢𝑟𝑚𝑎𝑡 𝑑𝑢𝑝𝑎̆ 𝐸𝑑𝑒𝑛? 𝑂 𝑠𝑐𝑢𝑟𝑡𝑎̆ 𝑖𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖𝑒 𝑎 𝑙𝑢𝑚𝑖𝑖, de John Charles Chesteen.
La Curtea Veche Publishing am selectat: Regimuri politice totalitare și autoritare. Italia și Europa Orientală în perioada interbelică – Coordonatori: Dan Mihalache și Sabin Drăgulin, Viitorul e istorie, de Masha Gessen.
Și din colecția Byblos: Din foarfece și din condei, de autorul mexican care trăiește la Barcelona, Juan Pablo Villalobos, Doctorul Garin, de Vladimir Sorokin – poate cel mai important scriitor rus contemporan, Sub cerul liber, stăm în lumină de Barbara Kingsolver, Hana, de autoarea cehă Alena Mornštajnová.
Dacă vă opriți la Nemira aveți așa: Stephen King, autorul-fenomen a peste 60 de bestseller-uri, ne duce în universul din volumul „Îți place mai întunecat?”. Colecția Babel ne propune un roman excepțional – Cântecul munților, de Nguyễn Phan Quế Mai.
La non-ficțiune avem Buddha, de Karen Armstrong. Iubitorii de teatru găsesc aic Integrala Dramaturgiei lui Eugène Ionesco, două volume, în traducerea lui Vlad Russo și a lui Vlad Zografi, ce cuprind toate piesele de teatru ale dramaturgului.
Imprintul nautor aduce literatura contemporană română: Ultima carte, de Marian Coman și Goran Mrakić cu reeditarea – Punk requiem, care nu se ratează.
Dacă aveți copii și nu doar, Editura Arthur vă oferă o gamă amețitoare: Olguța și aventura din Orient Express, de Alex Moldovan, Vreau să fiu invizibil, de Dan Ungureanu, o nouă ediție a clasicului – Aventurile lui Huckleberry Finn, de Mark Twain, Heidi, fetița munților, de Johanna Spyri, James și piersica uriașă, de Roald Dahl, Mica Vrăjitoare, de Otfried Preußler, Școala de spionaj #1, de Stuart Gibbs.
La Humanitas aveți o ofertă mare. Aș împărți-o în ficțiune și non-ficțiune.
La traduceri în Raftul Denisei avem o mulțime de noutăți excelente: Amos Oz – Acolo unde urlă șacalii, Maja Lunde – Visând la un copac, Thomas Schlesser – Ochii Monei, Colm Tóibín – Brooklyn, Niccolò Ammaniti – Viața intimă, Colm Tóibín – Brooklyn, J.M. Coetzee – Polonezul, Yiyun Li – Cartea gâștei, Thomas Leoncini – Bărbatul care voia să fie iubit și motanul care s-a îndrăgostit de el.
La non-ficțiune aș aminti: Radu Umbreș – Neîncrederea. Cum funcționează România profundă, Radu Oltean – Din vremea lui Tudor, Scrisoare către Dorothea, de Gabriel Liiceanu, Riley Black – Ultimele zile ale dinozaurilor, Marius Chivu (coord.) – Cartea depresiilor, Jeremy Bernstein – Oppenheimer, Tudor Dinu – Băi, hammamuri, desfătări, Michał Wasiucionek – Înalta Poartă și țările române, Andrei Daniel Mihalca – Purici, nomazi și supă de șobolani, Dennis Deletant – România, 1916–1941. O istorie politică.
Și o proză românească: Cosmin Leucuța – Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni.
Fotografii: Eli Driu/Libertatea
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!