Ca să-mi salvez soția, am să mă însor cu fosta iubită

Zac pe canapea cu laptopul în brațe, iau câte o dușcă din berea răsuflată și mă gândesc că ăsta e gustul pe care-l are acum viața mea. Acum șapte ani, când ieșeam pe poarta liceului, simțeam că lumea mi se așterne la picioare, ca și inima celei pe care mi-o doream ca pereche pe viață. Arătam bine, și la minte, și la trup, aveam năzuințe și încredere că viitorul meu o să arate așa cum îmi doresc, mai ales în dragoste, unde făcusem tocmai marea alegere: Alina, o fată independentă cu ochi verzi și grație de pisică – o combinație irezistibilă pe care intuiam că n-am s-o mai găsesc, poate, niciodată.

Am lăsat în urmă multe suspine, însă pe Bianca am zdrobit-o de-a dreptul, lucru pe care l-am aflat mult mai târziu. Bianca era oarecum opusul alesei mele. S-a agățat de mine, mi-a cerșit iubirea și a plâns neconsolată când am făcut-o să înțeleagă că nu-i pot oferi ceea ce-mi cerea. M-am smuls din îmbrățișarea ei și am alergat după Alina, care o și pornise pe noul ei drum în viață.

Am urmat amândoi facultatea de economie. Ideea a fost a ei, iar eu am apreciat-o. Mi-a explicat că o să fim o echipă imbatabilă în lumea afacerilor. Eu am întrebat-o dacă ar vrea să formăm și un cuplu imbatabil în lumea iubirii. Ca urmare, în anul doi de facultate ne-am căsătorit și am tras tare mai departe, să ne facem loc în lumea care contează. La drept vorbind, aveam și motive: nici ea, nici eu n-avem în spate familii înstărite care să ne întrețină. Măcar din punctul ăsta de vedere, Bianca era o norocoasă, părinții ei aveau pământuri și păduri, ba chiar și niște imobile în Iași. Locuiau într-o vilă somptuoasă, pe care am văzut-o și eu cu ocazia unei petreceri de neuitat.

Recomandări

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

— Tu unde vrei să dai? am întrebat-o mai mult din politețe după bac, când relațiile dintre noi erau deja înghețate.

— Nu m-am gândit încă, mi-a răspuns ea, privindu-mă cu ochi mari și triști. Deocamdată, plec în vacanță la Nisa, să-mi limpezesc gândurile…

Am înțeles aluzia și i-am urat vacanță plăcută. Recunosc, am invidiat-o preț de câteva secunde pentru existența senină care o aștepta. După aceea, n-am mai revăzut-o timp de șapte ani, în care eu și Alina am muncit umăr la umăr ca să ne construim o familie prosperă.

După facultate, eu mi-am găsit ușor de lucru la o multi-națională, dar soția mea a decis să sară peste etapa condiției de angajat, așa că a pornit-o direct pe calea afacerilor.

A încercat nenumărate business-uri, de la lumânări decorative, produse handmade, până la organizări de evenimente și comerț online. Dar toate au avut un numitor comun: cereau prea mult timp și aduceau prea puțini bani, spre exasperarea Alinei. Eu încercam s-o liniștesc, dar fără mare succes.

— Draga mea, ai răbdare, nu te descuraja. Ce-ar fi să te odihnești o vreme? Te văd mereu obosită, cu nervii întinși… în stilul ăsta, nici nu pot spera că o să avem un copilaș…

Recomandări

Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul

— Nici eu nu pot spera că o să ne permitem! mi-a replicat ea pe un ton autoritar. De aia vreau să dau lovitura cât mai repede. Acum înțelegi de ce mă zbat?

— Nu prea. De bine, de rău, avem apartamentul ăsta, avem cu ce ne plăti facturile, frigiderul e plin, uite și mașina în parcare, chiar dacă e second hand…

— și copilul nostru unde va locui, Bogdan, după părerea ta? în living sau în dormitor, cu noi?

La întrebarea ei încuietoare n-am avut răspuns. în sfârșit, în primăvara asta, prin martie, a dat lovitura sau, cel puțin, așa a crezut. într-o zi, mi-a pus niște hârtii în față și mi-a zis, scurt:

— Hai, semnează-le, fug la bancă și i le dau Danielei, până nu pleacă.

— Ce-i cu astea? Cine-i Daniela?

— Cerere de credit. Daniela e o amică de pe Facebook, lucrează la o bancă și mi-a promis că ne ajută să luăm un credit. Trebuie să-l facem pe numele tău, că eu n-am un salariu stabil.

— Dar noi n-avem nevoie de credit, ne descurcăm și fără!

— Ba avem, Bogdane, știi vorba aia: ca să faci bani, ai nevoie de bani.

— și… ce vrei tu să faci? am întrebat-o, ușor îngrijorat.

— Cartofi mov! a venit răspunsul prompt. Asta era cea mai tare oportunitate de afaceri, m-a lămurit nevastă-mea, pe care i-o oferise Gabi, un fost coleg de facultate cu care se regăsise pe net. Era o trufanda și-i aducea producătorului cam două sute de mii de euro la hectar.

Recomandări

Klaus Iohannis poate desemna noul premier. Scenariul care poate evita intrarea suveraniștilor la guvernare

— și cine ar fi producătorul? am întrebat-o, precaut.

— Cum, cine? Eu și cu Gabi, ne facem firmă în asociere. El are terenul, un hectar jumate, eu trebuie să bag banii pe tuberculi. Dacă ne grăbim, putem să-i plantăm de acum, să ne iasă în toamnă.

— și… dacă nu ies, cum ne recuperăm banii?

— Riscul afacerii e zero barat. A încercat un fermier din Neamț și a reușit, am citit pe net. Am studiat și am făcut calcule. Ne îmbogățim la toamnă, Bogdane!

— Cine ar cumpăra cartofii ăștia mov? Mie, de pildă, nu-mi lasă gura apă.

— Nicio problemă, se ocupă Gabi. într-adevăr, Gabi s-a ocupat, și încă foarte eficient. A dispărut cu banii, iar nouă ne-a crescut o gaură de cincizeci de mii de euro în buget, cât să vedem mov înaintea ochilor. Pe Alina, acest grandios eșec a terminat-o. Nici eu nu m-am simțit mai bine, de aceea n-am reușit să mă bucur de vestea cea mare.

— Sunt însărcinată… Ce ne facem?

— Ne facem părinți, i-am răspuns, cu jumătate de gură.

Dar prin mintea mea se perindau scenarii apocaliptice, între care poprirea pe contul meu de salariu și executarea silită erau cele mai realiste. Una peste alta, aveam să rămânem pe drumuri. M-am rugat de toți cunoscuții să mă ajute și, în mică măsură, am reușit. Dar măsura asta nu ne-a dat decât o liniște de două luni. Liniștea de dinaintea furtunii. și totuși, pe cer s-a arătat o geană de lumină, dacă o pot numi astfel. Zilele trecute, am dat nas în nas pe stradă cu Bianca. Ea m-a recunoscut prima, în timp ce eu mă întrebam cine e femeia aceea plinuță și foarte elegantă care-mi zâmbește cu toată fața.

— Bogdan, nu te-ai schimbat deloc!

— Ce bine arăți, Bianca!

Am invitat-o la o bere și a acceptat pe loc, așa cum m-am așteptat. Conversația a început într-o notă soft. Ne-am povestit pe scurt viețile. Bianca se plimbase prin lume și fusese măritată vreo doi ani. Acum stătea mai mult pe acasă, fiindcă taică-său voia s-o implice în conducerea uneia din firmele pe care le deținea în Iași.

— Să-ți spun drept, nu prea mă trage ața în direcția asta, dar n-am încotro; mai devreme sau mai târziu, tot va trebui să-i preiau tatei din treburi.

— De ce nu te trage ața? Ai să vezi că va începe să-ți placă, am încurajat-o eu, deși nu prea mă îngrijora soarta ei.

Bianca m-a privit adânc în ochi și mi-a spus:

— Tu n-ai de unde ști, dar singurătatea îți cam taie cheful de viață.

— Lasă, că ești tânără, ai să-ți găsești un soț potrivit.

Ea n-a răspuns imediat, dar nu și-a luat ochii din ochii mei.

— Doar tu ai fi fost soțul potrivit pentru mine, Bogdan. și tatăl copilului meu. Dar nu ți-ai dat seama…

N-am înțeles ce a vrut să spună cu copilul.

M-am străduit să-i arăt Biancăi că n-aș fi fost un soț prea strălucit, dar și s-o sensibilizez nițel.

— Uite, acum, de pildă, suntem într-o situație fără ieșire, mi-am încheiat scurta expunere. Riscăm să rămânem fără casă. Ei, cum îți par acum ca soț?

— Ideal. Toate astea s-au întâmplat din cauza Alinei, nu a ta. și ce ai de gând să faci?

— Sincer? Nu știu.

Au urmat câteva momente de tăcere peni-bile, cel puțin, pentru mine. Mă pregăteam tocmai să schimb subiectul, când Bianca a dat verdictul:

— Uite, Bogdan, mi-a venit o idee trăsnită!

— Ce idee? am întrebat-o, extrem de interesat.

— Eu am bani și nu mi-e greu să te ajut. Dar vreau ceva în schimb.

— Ar fi extraordinar! Orice vrei!

— Vreau să te însori cu mine.

— Cum? Dar… sunt însurat… Așteptăm un copil…

— și eu am așteptat unul, după noaptea aia, în dormitorul meu, dar a trebuit să fac avort.

Mi-am amintit deodată de petrecerea pe care o dăduse Bianca în vila familiei, spre finalul ultimei clase de liceu. Era îndrăgostită nebunește de mine, eu băusem cam mult și, ca să-i fac pe plac, făcusem dragoste cu ea. Fusese singura noastră apropiere, care lăsase urme adânci în sufletul ei, nebănuite vreodată de mine.

— Iartă-mă, Bianca, n-am știut! am bâiguit eu.

— Te iert, mai ales că ai ocazia să-mi faci și tu un bine, așa cum pot și eu să-ți fac. însoară-te cu mine și vei putea să le asiguri Alinei și copilului o viață liniștită. Nu-mi răspunde acum. Gândește-te, a adăugat ea și mi-a zâmbit iar cu toată fața.

Asta și fac. Sorb din berea răsuflată și mă gândesc. Dar zău că nu văd altă ieșire. Mă tem că, foarte curând, va trebui să mă pregătesc de un divorț și de o nuntă.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News