Cum a fost creată rasa de câini Amstaff

În urmă cu aproximativ 200 de ani, în regiunea Staffordshire din Marea Britanie au fost create mai multe rase de câini, inclusiv Staffordshire Bull Terrier cu scopul de a fi folosite în luptele cu câini. Astfel de distracții sângeroase și revoltătoare au fost de mult scoase în afara legii, iar cu timpul această rasă a fost crescută pentru a fi un câine de familie, prietenos și sociabil.

Câinele Amstaff provine din încrucișarea unor rase mai vechi de Terrier, precum Terrierul englez alb și Terrierul negru, respectiv de Bulldog. Amstaff-ul era în secolul al XVIII-lea mult diferit comparativ cu cel pe care îl știm cu toții astăzi, dar și mai feroce. Pe la mijlocul anilor 1800, rasa Staffordshire Bull Terrier, precursoarea Amstaff-ului, a ajuns și în America, unde crescătorii canini au creat propria versiune.

Aceasta era de talie mai mare comparativ cu cea engleză și au botezat-o American Staffordshire Terrier. În cele din urmă, potrivit site-ului oficial al American Kennel Club (AKC), în 1936, această organizație a recunoscut ambele rase: Staffordshire Bull Terrier și American Staffordshire Terrier.

Această denumire a devenit oficială, însă, de abia în 1972, atunci când AKC l-a înregistrat în registrul lor genealogic. Odată cu socializarea și cu tehnicile de dresaj, puternicii Amstaff au devenit câini prietenoși și de încredere, fiind astăzi printre cele mai iubite rase de câini din lume, inclusiv în România, fiind foarte apreciat pentru personalitatea sa loială și energică.

Browserul Google Chrome valorează 20 de miliarde de dolari. Gigantul american ar putea fi forțat de justiție să îl vândă
Recomandări
Browserul Google Chrome valorează 20 de miliarde de dolari. Gigantul american ar putea fi forțat de justiție să îl vândă

Câinele Amstaff – caracteristici

Câinii Amstaff sunt de talie medie, însă în ciuda dimensiunilor compacte, sunt extrem de puternici, atletici și cu o musculatură foarte bine dezvoltată. Această rasă este ușor de recunoscut prin capul mare și lat, botul rotunjit în partea superioară, ochi întunecați și rotunzi situați jos în craniu și depărtați unul de celălalt și pomeții rafinați, aflăm de pe site-ul WebMD.com.

De asemenea, maxilarele sunt puternice și bine definite, iar dinții trebuie să formeze o mușcătură de tip foarfecă. Blana sa scurtă are firul gros, rigid și lucios și poate fi de diverse culori, inclusiv alb, negru, maro, tigrat sau o combinație a acestora. Coada netăiată este scurtă în raport cu gabaritul câinelui și se subțiază spre vârf.

În plus, Amstaff-ul are un mers elastic și un centru de greutate scăzut care îl ajută să își mențină echilibrul atunci când sare, când face exerciții de dresaj sau când merge. În plus, îl ajută să scape cu ușurință de dinții ascuțiți și de fălcile puternice ale unui adversar în caz de luptă.

Înălțimea medie a unui câine din rasa American Staffordshire Terrier este între 45 și 48 cm pentru masculi și între 43 și 45 cm pentru femele. În ceea ce privește greutatea, masculii cântăresc de la 50 până la 70 kg, în timp ce femelele pot avea între 40 și 55 kg. Durata medie de viață a unui Amstaff este de 12 până la 16 ani, în funcție de cum este îngrijit.

Nicolae Ciucă, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Mă scoate din sărite șmecheria” | EXCLUSIV
Recomandări
Nicolae Ciucă, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Mă scoate din sărite șmecheria” | EXCLUSIV

Personalitatea și temperamentul unui Amstaff

Câinele din rasa Amstaff este cunoscut drept un câine inteligent, energic și sociabil. Este un animal de companie loial, iubitor și afectuos, ce se atașează profund de familia sa și își manifestă dragostea față de cei din jur printr-un comportament blând și amuzant.

Protector prin natură, Amstaff-ul își apără familia și teritoriul cu devotament și curaj extrem, fiind gata să facă față oricărei amenințări dacă cei dragi sunt în pericol. În schimb, pot fi ceva mai rezervați cu persoanele străine, iar socializarea este necesară pentru a preveni posibile tendințe de agresivitate față de alte animale.

De aceea, socializarea este deosebit de importantă atunci când sunt pui deoarece abilitățile sociale pe care le învață de mici le vor folosi și când vor deveni adulți. Cu o socializare adecvată, Amstaff-ul se poate înțelege foarte bine cu alte animale de companie, însă stăpânii acestora trebuie să fie conștienți de faptul că, în mod natural, câinii Amstaff au un impus de pradă puternic, astfel încât conviețuirea cu câini mai mici sau cu pisici poate fi dificilă. Introducerile adecvate sunt esențiale cu animale de toate taliile, iar prezentarea Amstaff-ului tău altor animale la începutul vieții va fi benefică. Nu în ultimul rând, Amstaff-ul este răbdător și iubitor cu copiii.

Milionarul Dorel Tamaș, urmărit internațional timp de 13 ani, a scăpat de închisoare prin prescriere. Unde s-ar fi ascuns în acest timp
Recomandări
Milionarul Dorel Tamaș, urmărit internațional timp de 13 ani, a scăpat de închisoare prin prescriere. Unde s-ar fi ascuns în acest timp

Reproducerea atent controlată în ultimele decenii a dus la formarea unui câine prietenos și de încredere, recunoscut pentru instinctele sale protective față de copii și cei dragi. Totuși, interacțiunile dintre cei mici și câinii din orice rasă trebuie întotdeauna supravegheate, ne spun experții de la PetMD.com.

Ce nevoi are un câine din rasa Amstaff

Rasa American Staffordshire Terrier este una foarte activă și energică motiv pentru care are nevoie de exerciții zilnice și de activitate fizică regulată. De aceea, acesta se descurcă cel mai bine cu cel puțin 60 de minute de exerciții fizice zilnice viguroase. În același timp, sunt recomandate plimbările zilnice, în timpul cărora câinele trebuie să fie forțat să meargă lângă sau în spatele persoanei care ține lesa deoarece instinctul spune că liderul, adică omul, conduce drumul.

De asemenea, socializarea este esențială pentru a-l ajuta să devină un câine echilibrat, obișnuit cu alți oameni și animale. Amstaff-ul adoră să se joace cu stăpânii lor. Sesiunile lungi de joacă și de sunt și ele la fel de importante ca cele de antrenament pentru că mențin sănătatea acestui câine intactă și îi stimulează forța fizică și mentalul. De asemenea, le place să participe la sporturi specifice câinilor, cum ar fi agilitatea, obediența și „dock-jumping”-ul. De asemenea, sunt excelenți câini de pază și au performanțe bune în căutare și salvare, mai precizează WebMD.com.

Cum se dresează un Amstaff

Un caine dinrasa Amstaff, de culaore maro, este dresat de un tanar in curtea  unei case
Antrenarea unui Amstaff trebuie să înceapă de la o vârstă fragedă și să fie consecvent Foto: Shutterstock.com

Dresarea Amstaff-ului poate fi o provocare, iar scopul principal este acela de a-și asuma un loc clar în ierarhia familiei deoarece acesta are un instinct natural să aibă o ordine în haita sa. Armonia și cooperarea se bazează pe claritatea rolurilor stabilite între câine și stăpân. Acest câine poate avea o voință puternică, dar încă este dornic să mulțumească, iar asta înseamnă că poate fi dresat rapid, însă va fi nevoie de ceva efort pentru a-i menține atenția nealterată.

Antrenarea unui Amstaff trebuie să înceapă de la o vârstă fragedă și să fie consecvent, iar cu o educație corespunzătoare și o socializare adecvată va deveni un partener ideal pentru orice familie. Predarea comenzilor verbale și a semnelor manuale poate fi o parte distractivă și plină de satisfacții a sesiunilor de dresaj. Fiind o rasă atletică, orice lucru activ îi va menține interesul Amstaff-ului și ar trebui să fie inclus în rutina de antrenament, inclusiv exercițiile de agilitate sau urmărirea mingilor și a discurilor Frisbee.

Continuă să progresezi cu dresajul pentru a evita să ai un Amstaff plictisit. Această rasă răspunde bine la dresajul bazat pe recompense, în special atunci când se folosesc tehnici de încurajare pozitivă. Amstaff-ul este un câine inteligent și va învăța rapid comenzile, dar are nevoie de un lider ferm și consecvent. În plus, învățarea regulilor de igienă necesită răbdare.

Îngrijirea câinilor din rasa Amstaff

Exemplarele din rasa Amstaff au o blană scurtă, lucioasă și netedă, astfel încât întreținerea și îngrijirea ei este foarte ușoară. Acest câine nu năpârlește des motiv pentru care are nevoie doar de o curățare rapidă cu o perie cu păr moale o dată pe săptămână. Aceasta este suficientă pentru a curăța blana de particule de mâncare, murdărie și orice altceva.

De asemenea, un periaj corect distribuie uniform uleiurile pielii și ale blănii, iar în acest fel câinele tău va fi ferit de posibile afecțiuni ale pielii. De asemenea, câinele Amstaff are nevoie și de tăierea regulată a ghearelor pentru că, în caz contrar, s-ar putea să aibă dificultăți de deplasare, mai ales la alergare. Această rasă are, în general, o dantură foarte bună, însă ar trebui să știi că dinții trebuie periați de cel puțin două ori pe săptămână pentru a-i menține sănătoși.

Asigură-te că folosești o pastă de dinți și o periuță de dinți speciale pentru câini. Amstaff-ul nu necesită un program strict de îmbăiere, însă se recomandă să-i faci baie odată la 4-6 săptămâni cu un șampon special. curățarea urechilor se poate face în timpul băilor, mai ales dacă există o cantitate mare de acumulări în interior, potrivit PetMD.com. Deși rasa nu este predispusă la infecții ale urechii trebuie totuși să fii atent la simptome precum roșeață, secreții, scuturatul continuu al capului, atingerea urechilor cu laba sau dureri la atingere.

Câinii din această rasă pot dezvolta o afecțiune oculară numită distichiasis, care constă în creșterea de păr anormal de la pleoapă spre ochi. Acest păr poate provoca iritarea corneei, iar semnele comune includ strabism, lăcrimare, roșeață și chiar abraziuni pe cornee. Dacă apare oricare dintre aceste simptome va trebui să duci câinele la medicul veterinar. Unii câini din această rasă pot fi predispuși la afecțiuni cardiace, probleme ale tiroidei, alergii cutanate, tumori, cataracte ereditare și afecțiuni congenitale ale inimii. De asemenea, Ataxia, o boală severă specifică rasei, afectează musculatura, iar pentru asta există un test genetic.

Hrănirea câinilor Amstaff

Amstaff-ul nu este pretențios când vine vorba de mâncare. Ei se hrănesc cu mâncare specială, dar și cu preparate de casă. Hrănirea unui Amstaff trebuie să fie, însă, echilibrată și să includă o hrană de calitate superioară, adaptată necesităților sale energetice. Este recomandată o dietă bogată în proteine și săracă în carbohidrați deoarece este un câine activ, care are nevoie de o dietă hrănitoare.

De asemenea, este important să fie evitate alimentele care conțin aditivi și conservanți, iar porțiile trebuie să fie adaptate în funcție de vârstă, greutate și nivelul de activitate. Suplimente alimentare care conțin glucozamină și condroitină pot ajuta la protejarea articulațiilor câinelui tău deoarece poate fi predispus la boli precum displazia de șold. În plus, acizii grași omega-3 sunt benefici pentru articulații, dar și pentru piele și blană. 

Foto: Shutterstock.com

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Știrileprotv.ro
„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Neașteptat ce s-a întâmplat la parastasul lui Silviu Prigoană de 9 zile. Gestul făcut de Adriana Bahmuțeanu i-a lăsat pe toți muți de uimire
Viva.ro
Neașteptat ce s-a întâmplat la parastasul lui Silviu Prigoană de 9 zile. Gestul făcut de Adriana Bahmuțeanu i-a lăsat pe toți muți de uimire
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Ce să pui în ciorba falsă de burtă ca să aibă un gust deosebit. Ingredientul care dă savoare, dar pe care puține gospodine se gândesc să îl folosească
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba falsă de burtă ca să aibă un gust deosebit. Ingredientul care dă savoare, dar pe care puține gospodine se gândesc să îl folosească
Ce apare în declarația de avere a lui Gigi Becali » Pensia specială pe care o primește
GSP.RO
Ce apare în declarația de avere a lui Gigi Becali » Pensia specială pe care o primește
Andreea Marin, imagine EMOȚIONANTĂ alături de Radu Ștefan Bănică. Ce anunț a făcut fosta soție a lui Ștefan Bănică: „O surpriză…” FOTO
Elle.ro
Andreea Marin, imagine EMOȚIONANTĂ alături de Radu Ștefan Bănică. Ce anunț a făcut fosta soție a lui Ștefan Bănică: „O surpriză…” FOTO
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Reacţia unui italian care a circulat cu primul tren nou cumpărat în ultimii 22 de ani
Observatornews.ro
Reacţia unui italian care a circulat cu primul tren nou cumpărat în ultimii 22 de ani
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme
HOROSCOP
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI