ComenteazăTestul cu găleata
Astfel, șansa de a obține mâncarea era de 50-50, dar câinii nu făceau o alegere aleatorie. Un „comunicator”, o persoană necunoscută câinilor, le arăta ce găleată să aleagă.
Aceasta se așeza lângă o găleată, o ridica și privea alternativ la câine și la găleată, spunând: „Uite, asta e bună, e foarte bună”.
În faza de antrenament a experimentului, comunicatoarea indica întotdeauna găleata corectă pentru a-i învăța pe câini procedura. După trei încercări de antrenament, a venit momentul testului, când comunicatoarea a încercat să-i păcălească pe câini, indicând găleata goală.
Acest lucru se făcea cu ajutorul unui „ascunzător”, o altă persoană necunoscută câinelui, care ascundea mâncarea într-o găleată, vizibil pentru câine și comunicatoare, apoi o muta într-o altă găleată.
Uneori, mâncarea era mutată în fața câinelui și a comunicatoarei, alteori doar câinele o vedea. După acest proces, comunicatoarea indica găleata goală, iar câinele trebuia să aleagă.
Câinii au încredere în propriii ochi
Echipa de cercetare se aștepta ca câinii să urmeze indicațiile comunicatorului mai frecvent atunci când acesta vedea mutarea mâncării, comparativ cu situația în care comunicatorul nu era în cameră.
Aceasta este o reacție tipică la primate și copii mici, care tind să asculte sfaturile unui mincinos chiar și atunci când au propriile observații. Cu toate acestea, spre surprinderea cercetătorilor, câinii au acționat diferit.
Aproape jumătate dintre câini au ales găleata goală atunci când comunicatorul nu era prezent în cameră, ceea ce sugerează că aceștia au realizat că persoana respectivă nu știa unde se afla mâncarea și, prin urmare, nu ar fi avut sens să urmeze sfatul său.
Mai interesant este faptul că doar 29% dintre câini au ales găleata goală atunci când comunicatorul era în camera și putea vedea mutarea mâncării.
Aceste rezultate sugerează că câinii erau conștienți că comunicatorul îi înșela, iar ei păreau să aibă mai multă încredere în propriile observații decât în recomandările experimentatorului uman.
Diferențele de rasă în detectarea minciunilor
Cercetătorii au observat diferențe semnificative în comportamentul câinilor în funcție de rasă. Spre deosebire de celelalte rase, Terrierii au urmat sfatul comunicatorului mai des atunci când acesta a văzut mutarea mâncării, comparativ cu situația în care comunicatorul nu era în cameră.
Această tendință i-a făcut pe cercetători să se întrebe dacă aceste comportamente ar putea fi legate de trăsăturile caracteristice ale diferitelor rase. Pentru a investiga acest aspect, au repetat experimentul folosind câini din rasa Border Collie (pentru a reprezenta rasele care colaborează) și 14 rase de Terrier (pentru a reprezenta rasele independente).
Rezultatele au confirmat comportamente opuse: Border Collie au urmat un model similar cu cel observat în prima fază a experimentului, alegând mai des găleata goală atunci când comunicatorul nu a văzut mutarea mâncării. Pe de altă parte, Terrierii au arătat un comportament similar cu cel al primatelor și copiilor mici, alegând mai frecvent găleata goală atunci când comunicatorul putea vedea mutarea.
Cercetătorii au formulat ipoteza că aceste diferențe între rase ar putea reflecta moduri diferite în care câinii interpretează intențiile umane. Rasele cooperative, cum sunt Border Collie, ar fi mai înclinate să recunoască sfaturile comunicatorului ca fiind înșelătoare.
În schimb, Terrierii ar putea interpreta indicațiile ca pe o intenție de a le prezenta o nouă oportunitate, mai degrabă decât o minciună. Astfel, câinii crescuți pentru cooperare ar putea fi mai pricepuți în a detecta înșelăciunea umană.
Studiul sugerează că cercetări suplimentare, folosind alte rase independente, cum ar fi câinii de sanie sau câinii de vânătoare, ar putea ajuta la clarificarea diferențelor cognitive între rase.
Cogniție sofisticată
Cercetătorii au concluzionat că câinii pot evalua informațiile oferite de oameni în funcție de ceea ce aceștia au văzut sau nu, ceea ce susține ideea că aceștia pot distinge între diferitele stări de cunoaștere ale oamenilor.
Pentru ca un câine să își dea seama că cineva minte, trebuie să aibă o înțelegere a stării mentale a acelei persoane, adică să știe ce știe sau ce nu știe omul respectiv. Aceasta presupune o abilitate cognitivă destul de avansată.
Până nu de mult, atribuirea de convingeri false altora era considerată o capacitate exclusiv umană. Totuși, câinii trăiesc alături de oameni de cel puțin 14.000 de ani, iar cercetătorii sugerează că această interacțiune îndelungată ar fi putut contribui la dezvoltarea abilității câinilor de a detecta înșelăciunea.
O altă întrebare care rămâne este dacă această abilitate a evoluat chiar înainte de domesticirea câinilor. În plus, studiile viitoare ar putea examina modul în care lupii reacționează la aceleași teste pentru a înțelege mai bine dacă domesticirea a avut un impact semnificativ asupra acestor abilități cognitive.
De asemenea, este important de menționat că acest studiu a fost realizat cu oameni necunoscuți câinilor, nu cu stăpânii lor.
Ar fi interesant să aflăm dacă câinii ar fi avut mai multă încredere în stăpânii lor și le-ar fi acordat mai mult beneficiul îndoielii, chiar dacă observațiile lor vizuale ar fi contrazis ceea ce spuneau aceștia. Indiferent de circumstanțe, se pare că câinii pot detecta minciunile, așa că data viitoare când faceți acea mișcare falsă cu mingea, ar fi bine să știți că încrederea câinelui vostru ar putea fi pusă la încercare.