Dacă ți-ai propus o călătorie în Maroc, o bună alegere poate fi circuitul de 8 zile de la Europa Travel, ce pornește din Algeciras, traversează strâmtoarea Gibraltar și îți face turul capitalelor imperiale, la tariful de la 612 euro/persoană.
Eleganță marocană
Primul contact cu lumea marocană va fi în Tanger, de unde Stânca lui Hercule – ce desparte Spania de Maroc și Mediterana de Atlantic, se vede în toată splendoarea sa. Continuă cu Rabat, capitala vibrantă ce respiră istorie, aflată la estuarul râului Bou Regreg cu Oceanul Atlantic.
Rabat este înconjurat de porți monumentale frumos ornamentate cu motive florale, bucurându-se de o mare valoare arhitecturală, iar centrul aglomerat este marcat prin medina antică. Pierde-te pe străduțele întortocheate ale vechiului Kasbah, o cetate din piatră realizată în timpul dinastiei Almohad, surprinde viața comercială în Piața Centrală și descoperă simbolul locului – Turnul Hassan, o construcție începută în 1195 ce trebuia să facă parte dintr-o imensă moschee care nu a mai fost continuată.
Cel mai frumos loc din Africa de Nord
Pământul lui Dumnezeu, Marrakech este cel mai popular loc din Maroc datorită numeroaselor sale monumente pe care le găzduiește. Palatul Bahia, cu mozaicurile sale și decorațiunile geometrice, Grădinile Majorelle, oaza exotică a pictorului Jacques Majorelle, sau Muzeul Dar Si Said sunt doar câteva dintre obiectivele simbol ale orașului. Însă, Marrakech se laudă în toată lumea cu una dintre cele mai colorate Medine Antice. Descoperă aici Piața Jemma el Fnaa, loc din patrimoniul mondial UNESCO ce mustește de istorie și tradiție, cu standuri doldora de produse locale, un amestec îmbătător de mirodenii și un spectacol al străzii incomparabil cu oricare alt loc din lume.
Cosmopolit și plin de viață este Casablanca, orașul traversat de milioane de turiști pe an, atrași de viața de noapte fulminantă din zona modernă La Corniche, de farmecul islamic al Moscheei Hassan al II lea, cea mai mare din țară ce deține cel mai înalt minaret din lume, și de plajele idilice de la Oceanul Atlantic.
Tradiții berbere
Cel mai vechi oraș marocan, Fez este împărțit în orașul nou ce păstrează amprenta puternică a francezilor și Fes el Bali, cea mai mare medină antică încă locuită din lume – loc ce se trezește la viață odată cu apusul soarelui, când pe străzile labirintice mișună milioane de turiști laolaltă cu localnicii, îmblânzitorii de cobre, dresorii de maimuțe și comercianții ambulanți.
În inima orașului domnește Palatul Regal, o capodoperă orientală care nu este însă deschisă publicului pentru vizitare, dar care uimește prin exteriorul fabulos decorat. La mică distanță se află Moscheea Karaouin și Universitatea cu cea mai veche activitate din lume, ce face parte din patrimoniul mondial UNESCO.
Nimic nu se compară cu o aventură în deșert odată ce ai ajuns în Maroc. Traversează culmile înzăpezite ale Munților Atlas trecând prin localitatea aflată la cea mai înaltă altitudine din Africa de Nord – Tiz-in-Tichka și îndreaptă-te spre Ouarzazate – așa numita Poartă spre Sahara. Vizitează magnificele castele din nisip, locuri ce au servit ca și cadre de film pentru numeroase producții hollywoodiene, plimbă-te cu cămila pe dunele roșiatice și petrece o seară memorabilă într-un cort de beduini.
de Mădălina Isar
Sursa foto: pixabay.com
Oferta Circuit Spania-Maroc & Gibraltar – tarif: 612 euro/persoana + 179 euro servicii la sol, 8 zile (2 nopti in Algeciras, 1 noapte in Casablanca, 2 nopti in Marrakesh, 2 nopti in Fez) cazare cu mic dejun la hoteluri de 3*-4*, transport avion+taxe aeroport incluse, ghid local, asistenta turistica. *Reducere 20% din tariful standard 765 euro, plecarea din 24.11, valabila pentru rezervari pana la 08.11, în limita locurilor disponibile! Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.