Astăzi este și ziua Sfinților trei tineri, Anania, Azaria și Misail, “tinerii cei din cuptorul din Babilon” (pomeniți în paraclise) prăznuiti împreună cu Sf. Prooroc Daniil.

Viața Sfântului Daniel

Sfântul Proroc Daniel s-a născut din seminția lui Iuda, seminție împărătească. A trăit cu 460 de ani înainte de Hristos. Când Ierusalimul a fost cucerit de împăratul babilonean Nabucodonosor, Daniel și tinerii Anania, Azaria și Misail au fost luați robi. Datorită înțelepciunii sale, Daniel este chemat de către Nabucodonosor la palatul sau, împreună cu cei trei tineri. Refuză să se hrănească din bucățele împăratului și îi descoperă acestuia că printr-o altă hrană (doar semințe și apă) se pot arată mai frumoși la chip decât cei ce se hrăneau din masa împăratului. A tâlcuit visele lui Nabucodonosor, vise pe care niciun vrăjitor de la palatul acestuia nu a reușit să le explice.

Pentru că nu s-au închinat unei statui a împăratului, cei trei tineri au fost aruncați într-un cuptor încins. Datorită credinței lor, Dumnezeu va preface focul în rouă. Motivul pentru care nu a fost aruncat și Daniel a fost acela că el primise numele Baltazar de la Asfanez, conducătorul eunucilor de la palatul lui Nabucodonosor, iar la babilonieni numele acesta era de o mare cinste, căci era nume de dumnezeu.

Refuză să se închine idolilor și este aruncat într-o groapă cu lei, în vremea împăratului Darie, din care va ieși nevătămat. În urma acestei minuni, împăratul Darie a scris la toate popoarele: „Pacea voastră să se înmulțească. De mine s-a dat această porunca în tot pământul împărăției mele, că fiecare să se cutremure și să se teamă de Dumnezeul lui Daniil, pentru că Acela este Dumnezeul cel viu, Care este în veci și împărăția Lui nu se va strică și stăpânirea Lui îndelung stăpânește, sprijineste și izbăvește. Apoi face semne și minuni în cer și pe pământ, căci a izbăvit pe Daniel din gurile leilor”. Mai târziu va fi aruncat pentru a două oară într-o groapă cu lei din cauza credinței în Dumnezeul Cel Viu, dar și de această dată va ieși nevătămat.

Când împăratul Cirus le-a permis evreilor să se întoarcă în țară lor de origine, Daniel a rămas în continuare cu persoanele care nu s-au mai întors. Astfel, Daniel devine ocrotitorul celor care au emigrat sau au fost duși în exil.

Daniel și cei trei tineri au murit în vremea împăratului Atic. Din Sinaxar aflăm că la Învierea lui Hristos, au înviat și aceștia și s-au arătat multora.

Sfinții Părinți au rânduit că pomenirea lor să fie făcută cu șapte zile înainte de nașterea Mântuitorului, pe motiv că aceștia erau din seminția Iudeii, din care și Mântuitorul nostru Își trage neamul după trup.

Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Daniel

Daniel este un nume masculin și un prenume de origine ebraică. Înseamnă „Dumnezeu este judecătorul meu”. Este un nume comun pentru bărbați și este, de asemenea, utilizat ca și nume de familie. Este și bază pentru diverse derivate de nume și prenume. Numele de „Daniil” este comun în Rusia.

Nume derivate: Dan, Dana, Daniela, Dani, Dănuța, Dănuț, Daniil, Dănilă s.a.

Mesaje de Sfântul Daniel

Sfântul Daniel să-ți dea sănătate si putere. Să ai parte numai de clipe minunate, de bucurii și fericire alături de cei dragi.

La mulți ani Daniel, să te bucuri de această zi și să ai parte de toată fericirea lume

La mulți ani, Daniel! Să fii fericit și mereu însoțit de cei care merită să te iubească.

Cel mai frumos la mulți ani îl transmit celui mai frumos nume, Daniel. La mulți ani si cat mai mulți bani și sănătate pentru ca e mai scumpă de cât toate!

Sfântul Daniel, al cărui nume îl porţi, să-ţi dăruiască sănătate, bucurie şi pace în suflet!

Precum Sfântul Daniel a luptat pentru credinţa în Hristos, aşa-ţi doresc şi eu să lupţi în viaţa ta, pentru dreptate, adevăr şi iubire.

Multă sănătate, putere de muncă şi împlinirea dorinţelor atât pe plan profesional cât şi pe cel privat. Să îţi dea Dumnezeu sănătate şi linişte în suflet. Să ţi se împlinească visele şi să te poţi bucură de tot ce ai!

Rugăciunea Sf Daniel

Astăzi este și ziua Sfinților trei tineri, Anania, Azaria și Misail, “tinerii cei din cuptorul din Babilon”, prăznuiți împreună cu Sf. Prooroc Daniil.

“O, Doamne, Dumnezeule cel mare și minunat, Care păzești legământul și îndrumarea pentru cei ce Te iubesc pe Tine și iau aminte la poruncile Tale!

Păcătuit-am, fărădelege am făcut, ca și cei nelegiuiti ne-am purtat, răsculatu-ne-am și ne-am depărtat de la poruncile și de la legile Tale.

Și nu am ascultat de slujitorii Tăi prooroci, care ne-au grăit în numele Tău: către regii noștri, către mai-marii noștri, părinților noștri și la tot poporul țării.

A Ta este, Doamne, dreptatea, iar a noastră rușinarea fetelor noastre, precum se arată astăzi oamenilor din Iuda și locuitorilor din Ierusalim și la tot Israelul, cei de aproape și cei de departe, în toate țările în care Tu i-ai izgonit din pricina fărădelegilor ce le-au săvârsit împotriva Ta. Doamne Dumnezeule, a noastra este rușinarea fetelor, a regilor noștri, a mai-marilor noștri și a părinților noștri, căci noi am păcătuit ție;

A Domnului Dumnezeului nostru este milostivirea și îndurarea. Răzvrătitu-ne-am împotriva Lui. Și nu am ascultat de glasul Domnului Dumnezeului nostru ca să umblăm în legea Lui, pe care ne-a dat-o nouă prin mâna slujitorilor Săi profeți.

Și tot Israelul a călcat legea Ta și s-a depărtat, ca să nu mai audă glasul Tău. Vărsatu-s-a peste noi blestemul și jurămantul scris în legea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu, căci am păcătuit împotriva Ta.

Și a adeverit cuvintele Sale pe care le-a grăit către noi și către judecătorii noștri, care au cârmuit peste noi, că a voit să abată peste noi strașnic prăpăd, ce nu s-a mai întâmplat niciodată sub cer, asemenea celui din Ierusalim.

Precum este scris în legea lui Moise, toată această nenorocire s-a năpustit asupra noastră, dar n-am îmbunat fața Domnului Dumnezeului nostru, întorcându-ne de la nelegiuirile noastre și luând aminte la adevărul Său.

Gândit-a îndelung Domnul asupra nenorocirii pe care a abătut-o peste noi, că drept este Domnul Dumnezeul nostru în toate faptele pe care le-a făcut, dar noi n-am ascultat de glasul Lui.

Și acum, Doamne Dumnezeul nostru, Tu Care ai scos pe poporul Tău din țara Egiptului cu mâna tare și Te-ai făcut vestit până în ziua de astăzi, păcătuit-am, fărădelege am făcut.

O, Doamne! Întoarcă-se, după milostivirile Tale, toată mânia și toată văpaia urgiei Tale de la cetatea Ierusalimului, de la muntele cel sfânt al Tău! Ca, pentru păcatele noastre și pentru fărădelegile părinților noștri, Ierusalimul și poporul Tău au ajuns de ocară pentru toți vecinii noștri.

Acum ascultă, Dumnezeul nostru, rugăciunea slujitorului Tău și ruga fierbinte și luminează fața Ta spre templul Tău pustiit, pentru numele Tău, Doamne!

Pleacă, Dumnezeul meu, urechea Ta și auzi, deschide ochii Tăi și vezi mâhnirea noastră adâncă și cetatea asupra căreia se cheamă numele Tău. Că nu pentru faptele noastre drepte aducem înaintea Ta rugăciunile noastre cele fierbinți, ci pentru milele Tale cele mari.

O, Doamne, ascultă! O, Doamne, iartă! O, Doamne, ia aminte și lucrează! Nu întârzia pentru numele Tău, Dumnezeul meu; că numele Tău îl poartă cetatea și poporul Tău!”. Sursa cuvantul-ortodox.ro

Urmărește-ne pe Google News