Ce este și cum a apărut calendarul ortodox, dar și când s-a început folosirea noului calendar. Află care sunt cele mai importante sărbători religioase ale fiecărei luni, zile cu cruce roșie, dar și când sunt zilele de post sau cele cu dezlegare la pește în calendarul ortodox 2020.

Ce este calendarul

Calendarul ortodox sau calendarul bisericesc constă dintr-o serie de cicluri în funcție de sărbătorile religioase care sunt celebrate în Biserica Ortodoxă. Conform orthodoxwiki.org există trei calendare care se folosec în cadrul Bisericii Ortodoxe:

  • Calendarul iulian (stil vechi);
  • Calendarul iulian revizuit (stil nou);
  • Calendarul gregorian (stil nou).

Calendarul iulian, stil vechi

A fost introdus în anul 46 înainte de Hristos de către Iulius Cezar și a intrat în vigoare pe deplin în anul 45 înainte de Hristos. În prezent, calendarul iulian este încă în uz în anumite zone ale țării, în special în țări din Europa de Est și este încă folosit de o mare parte a bisericilor ortodoxe.

Una dintre problemele calendarului iulian este faptul că se adaugă prea multe zile față de necesarul anotimpurilor astronomice. Solstițiile și echinocțiile avansează cu aproximativ 11 minute pe an față de calendarul iulian, iar în felul acesta provoacă o întârziere de aproape o zi la fiecare 128 de ani.

Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România
Recomandări
Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România

Calendarul iulian revizuit, stil nou

Este calendarul luat în considerare pentru adoptare de mai multe biserici ortodoxe la sinodul din Constantinopol din mai 1923. Din calendarul iulian revizuit s-au eliminat 13 zile, astfel că sinodul a sincronizat noul calendar cu calendarul gregorian, iar 1 octombrie 1923 din calendarul iulian a devenit 14 octombrie în calendarul iulian revizuit.

Atunci a fost adoptată regula anului bisect, regulă care diferă de cea a calendarului gregorian: anii care se divid cu 4 sunt ani bisecți, dar excepție fac anii care se divid cu 100 care nu sunt ani bisecți, doar dacă nu dau un rest de 200 sau 600 când se divid cu 900, caz în care nu sunt bisecți, conform ro.orthodoxwiki.org.

Calendarul gregorian

Este calendarul modern care și-a început existența în era creștină, în anul 526. A fost inițiat de Papa Ioan I, iar cronologistul Papei, Dionisie cel Smerit, a lucrat mai departe pentru a alege datarea Sfintelor Paști. Este forma calendarului cu cea mai mare răspândire.

În Evul Mediu s-au descoperit primele probleme ale calendarului iulian, fiecare secol avea 3 sau 4 zile în plus. Astfel, în secolul al XVI-lea eroarea a ajuns la 10 zile și s-a decis că acest tip de calendar are nevoie de o reformă. Papa Grigorie al XIII-lea a hotărât că data de 4 octombrie va fi urmată de 15 octombrie și fiecare an bisect din secolele nedivizibile cu 400 să fie omis. Astfel, 1900 nu a fost an bisect, 2000 a fost și 2100 nu va fi an bisect.

Viitorul automobilelor pe hidrogen și al hibridelor nu sună bine. Explicațiile a doi experți: „Zilele lor sunt numărate” I Interviu
Recomandări
Viitorul automobilelor pe hidrogen și al hibridelor nu sună bine. Explicațiile a doi experți: „Zilele lor sunt numărate” I Interviu

Unde se folosesc calendarele

Calendar ortodox 2020 - lumina sfantaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3
  • Calendarul iulian a fost adoptat de Bisericile Ortodoxe din Ierusalim, Rusia, Serbia, Georgia, Polonia, Sinai, Ucraina, Japonia.
  • Calendarul iulian revizuit a fost adoptat în Constantinopol, Alexandria, Antiohia, România, Bulgaria, Cipru, Grecia, Albania, Cehia, Slovacia și de către Biserica Ortodoxă din America, acestea numindu-se biserici pe stil nou.
  • Calendarul gregorian a fost adoptat de Bisericile Ortodoxe din Finlanda și Estonia.

Calendarul creștin amintește evenimente unice

Odată cu apariția creștinismului, pe lângă modalitatea de a consemna sărbătorile mari, calendarul a devenit și modalitatea de a aminti evenimentele unice din activitatea Domnului Iisus Hristos și a Bisericii, dar și momentele în care au apărut sfinții.

Pe lângă sărbătorile închinate Mântuitorului Iisus Hristos și Maicii Domnului, primele sărbători care s-au făcut cunoscute sunt cele ale Sfântului Ioan Botezătorul, apoi ale Sfinților Petru și Pavel și Sfântul Mucenic Ștefan. În calendare s-au notat ulterior și zilele aflării, transportării sau depunerii moaștelor de sfinți în diferite biserici, zile care mai târziu au devenit sărbători locale.

Culmea interceptărilor. Fost șef de la Imigrări Caraș-Severin, acuzat de corupție, înregistrat de DNA în timp ce vorbește singur: „Care … e ăsta!? Nu înțeleg”
Recomandări
Culmea interceptărilor. Fost șef de la Imigrări Caraș-Severin, acuzat de corupție, înregistrat de DNA în timp ce vorbește singur: „Care … e ăsta!? Nu înțeleg”

Sărbători și sfinți din calendar cu cruce roșie și cruce neagră

A rămas o tradiție ca un sfânt care a fost cunoscut și a activat într-una dintre provinciile românești să fie trecut în calendarul din zona din care făcea parte cu cruce roșie.

Diferența dintre sărbătorile cu cruce roșie și sărbătorile cu cruce neagră, din punct de vedere liturgic, este dată de bogăția și solemnitatea slujbelor. Astfel, sunt cunoscute:

  • Sărbători mari – praznice împărătești, sărbătorile Maicii Domnului și ale sfinților importanți. Acestea sunt trecute cu cruce roșie încadrată de cerc sau paranteze, semn distinctiv pentru importanța slujbei;
  • Sărbătorile sfinților cu priveghere și polileu – acestea sunt trecute fie cu crucea roșie, fie cu cruce neagră cu o singură paranteză;
  • Sărbătorile sfinților fără priveghere – sunt marcate în calendar cu o cruce simplă;
  • Sărbătorile sfinților mai puțin însemnați – sunt de două feluri: cu sau fără Doxologie Mare la Utrenie, iar în calendar sunt trecute cu cruce neagră.

Sărbătorile trecute în calendar cu cruce neagră nu este obligatoriu să fie ținute, în schimb sărbătorile cu cruce roșie este obligatoriu să le ținem.

De ce Anul Nou Bisericesc începe la 1 septembrie

Data de 1 septembrie pentru începutul anului bisericesc a fost împrumutată de la evrei. Ei sărbătoreau pe 1 septembrie anul civil, potrivit Sinaxarului din Mineiul zilei de 1 septembrie.

Evreii încep calendarul cu luna septembrie, luna Tișri, iar în această primă zi ei se odihneau și aduceau Domnului ardere de tot. Potrivit tradiției, Mântuitorul Iisus Hristos și-a început activitarea pe 1 septembrie, atunci când a intrat în sinagogă și a citit cuvitele prorocului Isaia, potrivit basilica.ro

Începutul Anului Nou bisericesc la 1 septembrie a fost instituit de Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea. Ei au stabilit această dată de sărbătoare ca un început al mântuirii creștinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor.

Ce înseamnă praznic în calendarul ortodox

Praznic, praznicul sau prăznuire, prăznuirea este ziua în care Biserica sărbătorește un eveniment din istoria mântuirii, un sfânt sau sfinte moaște. Praznicul este o comemorare liturgică și spirituală a Bisericii la care se cântă în slujbele Bisericii rugăciuni și imnuri.

Calendar ortodox ianuarie 2020

  • 1 ianuarie – † Tăierea Împrejur cea după trup a Domnului; Sfântul Vasile cel Mare (Anul Nou. Tedeum)
  • 2 ianuarie – Sfântul Serafim de Sarov; Sfântul Silvestru, episcopul Romei
  • 3 ianuarie – Sfântul Proroc Maleahi; Sfântul Mucenic Gordie Dezlegare la ouă, lapte, brânză
  • 4 ianuarie – Soborul Sfinților 70 de Apostoli; Cuviosul Teoctist
  • 5 ianuarie – Ajunul Bobotezei; Sfântul Mucenic Teotempt și Sfânta Muceniță Teona; Cuvioasă Sinclitichia – Ap. ÎI Timotei IV, 5-8Ev. Marcu I, 1-8glas 4, voscr. 7 Post
  • Predică la Duminică dinaintea Botezului Domnului – Ap. ÎI Timotei IV, 5-8Ev. Marcu I, 1-8glas 4, voscr. 7 Duminică nr: 1
  • 6 ianuarie – † Bobotează – Botezul Domnului
  • 7 ianuarie – † Soborul Sfântului Ioan Botezătorul
  • 8 ianuarie – Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul; Cuvioasă Domnica Post
  • 9 ianuarie – Sfântul Mucenic Polieuct
  • 10 ianuarie – † Cuviosul Antipa de la Calapodesti; Sfântul Grigorie al Nișei Post
  • 11 ianuarie – † Cuviosul Teodosie cel Mare, incepatorul vieții de obște
  • 12 ianuarie – Sfânta Muceniță Tatiana – Ap. Efeseni IV, 7-13Ev. Matei IV, 12-17glas 5, voscr. 8
  • Predică la Duminică după Botezul Domnului – Ap. Efeseni IV, 7-13Ev. Matei IV, 12-17glas 5, voscr. 8 Duminică nr: 2
  • 13 ianuarie – Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic
  • 14 ianuarie – Sfânta Nina; Sfinții Părinți uciși în Sinai și Rait; Odovania Praznicului Botezului Domnului
  • 15 ianuarie – Sfântul Cuvios Pavel Tebeul Post
  • 16 ianuarie – Închinarea cinstitului lanț al Sfântului Apostol Petru
  • 17 ianuarie – † Sfântul Antonie cel Mare Post
  • 18 ianuarie – † Sfinții Atanasie și Chiril
  • 19 ianuarie – Sfântul Macarie Egipteanul – Ap. Coloseni III, 4-11Ev. Luca XVII, 12-19glas 6, voscr. 9
  • Duminică celor zece leproși – Ap. Coloseni III, 4-11Ev. Luca XVII, 12-19glas 6, voscr. 9 Duminică nr: 3
  • 20 ianuarie – † Sfântul Eftimie cel Mare
  • 21 ianuarie – Sfântul Maxim Mărturisitorul
  • 22 ianuarie – Sfântul Apostol Timotei; Sfântul Anastasie Perșul Post
  • 23 ianuarie – Sfântul Clement de Ancira; Sfântul Paulin de Nolla
  • 24 ianuarie – Sfânta Xenia Post
  • 25 ianuarie – † Sfântul Grigorie de Nazianz; Sfântul Bretanion
  • 26 ianuarie – † Sfântul Xenofont, soția să, Maria, și fiii lor Arcadie și Ioan; Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv – Ap. I Timotei IV, 9-15Ev. Luca XIX, 1-10glas 7, voscr. 10
  • Duminică lui Zaheu – Ap. I Timotei IV, 9-15Ev. Luca XIX, 1-10glas 7, voscr. 10 Duminică nr: 4
  • 27 ianuarie – † Aducerea moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur
  • 28 ianuarie – Sfântul Efrem Șirul, Paladie și Iacob
  • 29 ianuarie – Aducerea moaștelor Sfântului Ignatie Teoforul Post
  • 30 ianuarie – † Sfinții Trei Ierarhi
  • 31 ianuarie – Sfinții Chir și Ioan
Calendar ortodox Ianuarie 2020
Calendar ortodox Ianuarie 2020

Calendar ortodox februarie 2020

  • 1 februarie – Sfântul Mucenic Trifon
  • 2 februarie – † Întâmpinarea Domnului – Ap. Evrei VII, 7-17II Corinteni VI, 16-18VII, 1Ev. Luca ÎI, 22-40Matei XV, 21-28glas 8, voscr. 11
  • Duminică femeii cananeence – Ap. Evrei VII, 7-17II Corinteni VI, 16-18VII, 1Ev. Luca ÎI, 22-40Matei XV, 21-28glas 8, voscr. 11 Duminică nr: 1
  • 3 februarie – Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana
  • 4 februarie – Sfântul Isidor Pelusiotul
  • 5 februarie – Sfânta Mucenița Agață Post
  • 6 februarie – Sfinții Varsanufie cel Mare; Ioan Profetul, Vucol și Fotie
  • 7 februarie – Sfântul Partenie, episcopul Lampsacului Post
  • 8 februarie – Sfântul Teodor Stratilat; Sfântul Proroc Zaharia
  • 9 februarie – Începutul Triodului; Sfântul Mucenic Nichifor – Ap. ÎI Timotei III, 10-15Ev. Luca XVIII, 10-14glas 1, voscr. 1
  • Duminică Vameșului și a Fariseului – Ap. ÎI Timotei III, 10-15Ev. Luca XVIII, 10-14glas 1, voscr. 1 Duminică nr: 2
  • 10 februarie – † Sfântul Haralambie
  • 11 februarie – Sfântul Mucenic Vlasie; Sfânta Teodora împărăteasa
  • 12 februarie – Sfântul Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei Hărți
  • 13 februarie – Sfântul Cuvios Martinian; Sfinții Apostoli Acvilă și Priscila; Sfântul Ierarh Evloghie
  • 14 februarie – Sfinții Cuvioși Auxentiu, Maron și Avraam Hărți
  • 15 februarie – Sfântul Apostol Onisim
  • 16 februarie – Sfinții Mucenici Pamfil și Valentin – Ap. I Corinteni VI, 12-20Ev. Luca XV, 11-32glas 2, voscr. 2
  • Pildă Fiului Risipitor – Ap. I Corinteni VI, 12-20Ev. Luca XV, 11-32glas 2, voscr. 2Duminica nr: 3
  • 17 februarie – Sfântul Mucenic Teodor Tiron
  • 18 februarie – Sfântul Leon, Papa al Romei
  • 19 februarie – Sfinții Apostoli Arhip, Filimon și soția să, Apfia Post
  • 20 februarie – Sfântul Leon, episcopul Cataniei
  • 21 februarie – Sfântul Eustatie și Sfântul Timotei Post
  • 22 februarie – Sâmbătă morților – moșii de iarnă; Aflarea moaștelor sfinților mucenici din Evghenia
  • 23 februarie – Policarp, sfântul născut în temniță – Ap. I Corinteni VIII, 8-13IX, 1-2Ev. Matei XXV, 31-46glas 3, voscr. 3
  • Duminică Infricosatei Judecați – Ap. I Corinteni VIII, 8-13IX, 1-2Ev. Matei XXV, 31-46glas 3, voscr. 3 Duminică nr: 4
  • 24 februarie – † Întâia și a două aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul Dezlegare la ouă, lapte, brânză
  • 25 februarie – Sfântul Tarasie
  • 26 februarie – Sfântul Porfirie
  • 27 februarie – Sfântul Procopie Decapolitul; Sfântul Talaleu
  • 28 februarie – Sfântul Cuvios Vasile Mărturisitorul
  • 29 februarie – † Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman
Calendar ortodox februarie 2020
Calendar ortodox februarie 2020

Calendar ortodox martie 2020

  • 1 martie – Sfânta Mucenița Evdochia – Ap. Români XIII, 11-14XIV, 1-4Ev. Matei VI, 14-21glas 4, voscr. 4 Dezlegare la ouă, lapte, brânză
  • Duminică Lăsatului sec de brânză – Ap. Români XIII, 11-14XIV, 1-4Ev. Matei VI, 14-21glas 4, voscr. 4 Duminică nr: 1
  • 2 martie – Începutul Postului Sfintelor Paști. Zi aliturgica. Canonul Mare; Sfântul Teodot, Sfântul Nicolae Planas
  • 3 martie – Sfinții Mucenici Eutropiu, Cleonic și Vasilisc; Zi aliturgica, Canonul Mare
  • 4 martie – Sfântul Gherasim de la Iordan; Canonul Mare Post
  • 5 martie – Sfântul Mucenic Conon din Isauria; Canonul Mare
  • 6 martie – Sfinții 42 de Mucenici din Amoreea; Aflarea Sfintei Cruci
  • 7 martie – Sfinții Mucenici Episcopi din Cherson; Sâmbătă Sfântului Teodor – Pomenirea morților Dezlegare la ulei și vin
  • 8 martie – Sfântul Teofilact Mărturisitorul, episcopul Nicomidiei – Ap. Evrei XI, 24-2632-40Ev. Ioan I, 43-51glas 5, voscr. 5
  • Duminică Ortodoxiei – prima Duminică din Postul Mare – Ap. Evrei XI, 24-2632-40Ev. Ioan I, 43-51glas 5, voscr. 5 Duminică nr: 2
  • 9 martie – † 40 de mucenici, în Sevastia Armeniei Dezlegare la ulei și vin
  • 10 martie – Sfinții Mucenici Codrat, Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton și Crescent Post
  • 11 martie – Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului
  • 12 martie – Sfântul Teofan Mărturisitorul; Sfântul Simeon Noul Teolog
  • 13 martie – Aducerea moaștelor Sfântului Nichifor, patriarhul Constantinopolului; Sfânta Ipomoni
  • 14 martie – Sfântul Benedict din Nursia; Pomenirea morților Dezlegare la ulei și vin
  • 15 martie – Sfântul Mucenic Agapie și cei șapte mucenici – Ap. Evrei I, 10-14II, 1-3VII, 26-28VIII, 1-2Ev. Marcu ÎI, 1-12Ioan X, 9-16glas 6, voscr. 6
  • Duminică Sfântului Grigorie Palama – Ap. Evrei I, 10-14II, 1-3VII, 26-28VIII, 1-2Ev. Marcu ÎI, 1-12Ioan X, 9-16glas 6, voscr. 6 Duminică nr: 3
  • 16 martie – Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul Post
  • 17 martie – Sfântul Alexie
  • 18 martie – Sfântul Chiril al Ierusalimului
  • 19 martie – Sfinții Mucenici Hrisant și Daria
  • 20 martie – Sfinții mucenici uciși în Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfințit
  • 21 martie – Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul; Pomenirea morților Dezlegare la ulei și vin
  • 22 martie – Sfântul Vasile de Ancira, Sfânta Drosida – Ap. Evrei IV, 14-16V, 1-6Ev. Marcu VIII, 34-38IX, 1glas 7, voscr. 7
  • Duminică Sfintei Cruci – Ap. Evrei IV, 14-16V, 1-6Ev. Marcu VIII, 34-38IX, 1glas 7, voscr. 7 Duminică nr: 4
  • 23 martie – Sfântul Mucenic Nicon Post
  • 24 martie – Sfântul Cuvios Zaharia
  • 25 martie – † Bună Vestire – Dezlegare la pește
  • 26 martie – Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil Post
  • 27 martie – Sfânta Mucenița Matroană din Tesalonic
  • 28 martie – Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou; Pomenirea morților Dezlegare la ulei și vin
  • 29 martie – Sfântul Mucenic Marcu, episcopul Aretuselor – Ap. Evrei VI, 13-20Efeseni V, 8-19Ev. Marcu IX, 17-32Matei IV, 25V, 1-12glas 8, voscr. 8
  • Predică la Duminică Sfântului Ioan Scărarul – Ap. Evrei VI, 13-20Efeseni V, 8-19Ev. Marcu IX, 17-32Matei IV, 25V, 1-12glas 8, voscr. 8 Duminică nr: 5
  • 30 martie – Sfântul Cuvios Ioan Scărarul Post
  • 31 martie – Sfântul Mucenic Ipatie, episcopul Gangrei
Calendar ortodox martie 2020
Calendar ortodox martie 2020

Calendar ortodox aprilie 2020

  • 1 aprilie Sfânta Cuvioasă Maria Egipteancă; Denia Canonului Mare Post
  • 2 aprilie Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni
  • 3 aprilie Sfântul Nichita Mărturisitorul; Denia Acatistului Bunei Vestiri
  • 4 aprilie Sfântul Iosif, scriitorul de cântări; Pomenirea morților Dezlegare la ulei și vin
  • 5 aprilie Sfinții Mucenici Agatopod și Teodul – Ap. Evrei IX, 11-14Galateni III, 23-29Ev. Marcu X, 32-45Luca VII, 36-50glas 1, voscr. 9
  • Predică la Duminică Sfintei Maria Egipteancă – Ap. Evrei IX, 11-14Galateni III, 23-29Ev. Marcu X, 32-45Luca VII, 36-50glas 1, voscr. Duminică nr: 1
  • 6 aprilie Sfântul Eutihie, patriarhul Constantinopolului Post
  • 7 aprilie Sfântul Mucenic Caliopie
  • 8 aprilie Pomenirea Sfinților Apostoli Irodion, Agav și Ruf
  • 9 aprilie Sfântul Mucenic Eupsihie
  • 10 aprilie Sfinții Mucenici Terentie, African, Maxim și Pompie
  • 11 aprilie † Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Sfântul Mucenic Antipa; Sfântului Farmutie; Sâmbătă lui Lazăr – Pomenirea morților Dezlegare la ulei și vin
  • 12 aprilie † Intrarea Domnului în Ierusalim; Sfântul Mucenic Sava de la Buzău; Denie – Ap. Filipeni IV, 4-9Ev. Ioan XII, 1-18 Dezlegare la pește
  • Predică la Duminică Floriilor – Ap. Filipeni IV, 4-9Ev. Ioan XII, 1-1 Duminică nr: 2
  • 13 aprilie Săptămâna Patimilor – Lunea Mare (Denie); Sfântul Mucenic Artemon
  • 14 aprilie † Săptămâna Patimilor – Marțea Mare (Denie); Sfântul Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin
  • 15 aprilie Tâlcuirea Evangheliei din Miercurea Mare (Denie); Sfinții Apostoli Aristarh, Pud și Trofim
  • 16 aprilie Joia din Săptămâna Patimilor (Denia celor 12 Evanghelii); Sfintele Mucenite Agapi, Hionia și Irina Post
  • 17 aprilie Vinerea Mare – moartea și îngroparea Domnului (Zi aliturgica. Denia Prohodului Domnului); Sfântul Simeon, episcopul Persiei
  • 18 aprilie Coborârea la iad a Mântuitorului; Sfântul Cuvios loan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul
  • 19 aprilie † Sfintele Paști – Învierea Domnului; Sfântul Cuvios loan Paleolavritul – Ap. Fapte I, 1-8Ev. Ioan I, 1-17
  • Predică la Învierea Domnului – Ap. Fapte I, 1-8Ev. Ioan I, 1-17 Duminică nr: 3
  • 20 aprilie † Sfintele Paști; Darul Învierii; Sfântul Teotim, Episcopul Tomisului
  • 21 aprilie † Sfintele Paști; Învierea Domnului – sărbătoarea luminii și a bucuriei; Sfântul Mucenic Ianuarie
  • 22 aprilie Sfântul Cuvios Teodor Sicheotul Hărți
  • 23 aprilie † Sfântul Mucenic Gheorghe
  • 24 aprilie † Izvorul Tămăduirii; Sfinții Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici și Iosif din Maramureș; Sfinții Mucenici Pasicrat și Valentin de la Durostorum Hărți
  • 25 aprilie † Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului; Sfântul Evanghelist Marcu
  • 26 aprilie Sfântul Mucenic Vasile, Episcopul Amasiei; Sfinții Mucenici Chiril, Chindeu și Tasie din Axiopolis – Ap. Fapte V, 12-20Ev. Ioan XX, 19-31glas 1, voscr. 1
  • Apostolul Toma a fost necredincios? – Ap. Fapte V, 12-20Ev. Ioan XX, 19-31glas 1, voscr. 1 Duminică nr: 4
  • 27 aprilie – Sfântul Apostol Simeon, rudă Domnului
  • 28 aprilie – Sfinții Apostoli Iason și Sosipatru
  • 29 aprilie – Sfinții Nouă Mucenici din Cizic Dezlegare la pește
  • 30 aprilie – Sfântul Apostol Iacov
Calendar ortodox aprilie 2020
Calendar ortodox aprilie 2020

Calendar ortodox mai 2020

  • 1 mai – Sfântul Proroc Ieremia Dezlegare la pește
  • 2 mai – † Aducerea moaștelor Sfântului Atanasie cel Mare; Sfântul Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului
  • 3 mai – † Sfântul Irodion de la Lainici, Sfinții Mucenici Timotei și Mavra – Ap. Fapte VI, 1-7Ev. Marcu XV, 43-47XVI, 1-8glas 2, voscr. 3
  • Femeile Mironosite – Ap. Fapte VI, 1-7Ev. Marcu XV, 43-47XVI, 1-8glas 2, voscr. 3 Duminică nr: 1
  • 4 mai – Sfânta Mucenița Pelaghia
  • 5 mai – Sfânta Irina
  • 6 mai – Sfântul și Dreptul Iov Dezlegare la pește
  • 7 mai – Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer la Ierusalim
  • 8 mai – † Sfântul Apostol și Evanghelist loan Dezlegare la pește
  • 9 mai – Sfântul Proroc Isaia; Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari
  • 10 mai – Sfântul Simon Zilotul – Ap. Fapte IX, 32-42Ev. Ioan V, 1-15glas 3, voscr. 4
  • Predică la Duminică Slăbănogului – Ap. Fapte IX, 32-42Ev. Ioan V, 1-15glas 3, voscr. 4 Duminică nr: 2
  • 11 mai – Sfântul Mucenic Mochie; Sfinții Metodie și Chiril, luminătorii slavilor
  • 12 mai – † Sfântul Ioan Valahul
  • 13 mai – Sfânta Mucenița Glicheria Dezlegare la pește
  • 14 mai – Sfântul Mucenic Isidor
  • 15 mai † Sfântul Pahomie cel Mare; Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei Dezlegare la pește
  • 16 mai – † Sfântul Cuvios Teodor cel Sfințit; Sfinții Cuvioși Silă, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei
  • 17 mai – Sfântul Apostol Andronic – Ap. Fapte XI, 19-30Ev. Ioan IV, 5-42glas 4, voscr. 7
  • Predică la Duminică Samarinencii – Ap. Fapte XI, 19-30Ev. Ioan IV, 5-42glas 4, voscr. 7 Duminică nr: 3
  • 18 mai – Sfântul Mucenic Teodot
  • 19 mai – Sfântul Mucenic Patrichie, episcopul Prusei
  • 20 mai – Sfânta Lidia; Sfântul Mucenic Talaleu Dezlegare la pește
  • 21 mai – † Sfinții Împărați Constantin și Elena
  • 22 mai – Sfântul Mucenic Vasilisc Dezlegare la pește
  • 23 mai -Sfântul Cuvios Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadei
  • 24 mai – Sfântul Cuvios Simeon – Ap. Fapte XVI, 16-34Ev. Ioan IX, 1-38glas 5, voscr. 8
  • Vindecarea orbului din naștere – Ap. Fapte XVI, 16-34Ev. Ioan IX, 1-38glas 5, voscr. 8 Duminică nr: 4
  • 25 mai – † A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul
  • 26 mai – Sfântul Apostol Carp, unul din cei 70 de apostoli
  • 27 mai – Sfântul Ioan Rusul Dezlegare la pește
  • 28 mai – † Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor; Sfântul Nichita Mărturisitorul, Episcopul Calcedonului
  • 29 mai – Sfânta Mucenița Teodosia din Tir Dezlegare la pește
  • 30 mai – Sfântul Cuvios Isaachie Mărturisitorul
  • 31 mai – Sfântul Apostol Ermie – Ap. Fapte XX, 16-1828-36Ev. Ioan XVII, 1-13glas 6, voscr. 10
  • Predică la Duminică Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic – Ap. Fapte XX, 16-1828-36Ev. Ioan XVII, 1-13glas 6, voscr. 10 Duminică nr: 5
Calendar ortodox mai 2020
Calendar ortodox mai 2020

Calendar ortodox iunie 2020

  • 1 iunie – Sfântul Iustin Martirul și Filosoful
  • 2 iunie – † Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava
  • 3 iunie – Sfinții Mucenici Luchilian, Ipatie, Paul, Dionisie și Claudie Dezlegare la pește
  • 4 iunie – † Sfinții Zotic, Atal, Camasis și Filip de la Niculițel
  • 5 iunie – Sfântul Mucenic Dorotei, episcopul Tirului Dezlegare la pește
  • 6 iunie – Sâmbătă morților – Moșii de vara; Sfântul Ilarion cel Nou
  • 7 iunie – † Pogorârea Duhului Sfânt – Rusaliile; Sfântul Teodot, episcopul Ancirei – Ap. Fapte ÎI, 1-11Ev. Ioan VII, 37-53VIII, 12
  • Predică la Duminica Rusaliilor – Ap. Fapte ÎI, 1-11Ev. Ioan VII, 37-53VIII, 12 Duminică nr: 1
  • 8 iunie – † Lunea Sfântului Duh; Aducerea moaștelor Sfântului Teodor Stratilat
  • 9 iunie – Sfântul Chiril al Alexandriei
  • 10 iunie – Sfântul Mucenic Timotei, episcopul Prusei Hărți
  • 11 iunie – Sfântul Apostol Vartolomeu; Sfântul Luca al Crimeii
  • 12 iunie – Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare Hărți
  • 13 iunie – Sfânta Mucenică Achilina
  • 14 iunie – Lăsatul secului pentru Postul Sfinților Ap. Petru și Pavel; Sfântul Proroc Elisei – Ap. Evrei XI, 33-40XII, 1-2Ev. Matei X, 32-3537-38XIX, 27-30glas 8, voscr. 1
  • Duminica Tuturor Sfinților – Ap. Evrei XI, 33-40XII, 1-2Ev. Matei X, 32-3537-38XIX, 27-30glas 8, voscr. 1 Duminică nr: 2
  • 15 iunie – Începutul Postului Sfinților Petru și Pavel; Sfântul Proroc Amos Post
  • 16 iunie – Sfântul Tihon Dezlegare la ulei și vin
  • 17 iunie – Sfinții Mucenici Manuil, Savel și Ismail Post
  • 18 iunie – Sfinții Mucenici Leontie, Ipatie și Teodul Dezlegare la ulei și vin
  • 19 iunie – Sfântul Apostol Iuda Post
  • 20 iunie – Sfântul Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor Dezlegare la pește
  • 21 iunie – Sfântul Mucenic Iulian din Cilicia – Ap. Români ÎI, 10-16Ev. Matei IV, 18-23glas 1, voscr. 2
  • Duminică Sfinților Români, a două după Rusalii – Ap. Români ÎI, 10-16Ev. Matei IV, 18-23glas 1, voscr. 2 Duminică nr: 3
  • 22 iunie – † Sfântul Grigorie Dascălul, Sfântul Mucenic Eusebie Dezlegare la pește
  • 23 iunie – Sfânta Muceniță Agripina Dezlegare la ulei și vin
  • 24 iunie – † Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul Dezlegare la pește
  • 25 iunie – Sfânta Muceniță Fevronia Dezlegare la ulei și vin
  • 26 iunie – Sfântul Cuvios David din Tesalonic Post
  • 27 iunie – Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini Dezlegare la pește
  • 28 iunie – Aflarea moaștelor Sfinților Mucenici Chir și Ioan – Ap. Români V, 1-10Ev. Matei VI, 22-23glas 2, voscr. 3
  • Predică la Duminică a treia după Rusalii – Despre grijile vieții – Ap. Români V, 1-10Ev. Matei VI, 22-23glas 2, voscr. 3 Duminică nr: 4
  • 29 iunie – † Sfinții Apostoli Petru și Pavel
  • 30 iunie – † Soborul celor 12 Apostoli; Sfântul Ierarh Ghelasie de la Ramet
Calendar ortodox iunie 2020
Calendar ortodox iunie 2020

Calendar ortodox iulie 2020

  • 1 iulie † Sfântul Leontie de la Rădăuți; Sfinții Cosma și Damian, doctorii fără de arginți Post
  • 2 iulie – † Sfântul Voievod Ștefan cel Mare
  • 3 iulie – Sfântul Mucenic Iachint Post
  • 4 iulie – Sfântul Andrei Criteanul
  • 5 iulie – † Sfântul Atanasie de la Aton – Ap. Români VI, 18-23Ev. Matei VIII, 5-13Ioan XVII, 1-13glas 3, voscr. 4
  • Vindecarea slugii sutașului – Sfântul Ioan Gură de Aur – Ap. Români VI, 18-23Ev. Matei VIII, 5-13Ioan XVII, 1-13glas 3, voscr. 4 Duminică nr: 1
  • 6 iulie – Sfântul Sisoe cel Mare
  • 7 iulie – † Sfânta Muceniță Chiriachi
  • 8 iulie – † Sfinții Epictet și Astion Post
  • 9 iulie – † Sfântul Pangratie; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț
  • 10 iulie – Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei Post
  • 11 iulie – Sfânta Eufimia
  • 12 iulie – † Cinstirea icoanei Maicii Domnului Prodromita; Sfânta Veronica; Sfântul Paisie Aghioritul; Sfinții Mucenici Proclu și Ilarie – Ap. Români X, 1-10Ev. Matei VIII, 28-34IX, 1glas 4, voscr. 5
  • Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei – Ap. Români X, 1-10Ev. Matei VIII, 28-34IX, 1glas 4, voscr. 5 Duminică nr: 2
  • 13 iulie – Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil
  • 14 iulie – Sfântul Nicodim Aghioritul
  • 15 iulie – Sfinții Chiric și Iulita Post
  • 16 iulie – Sfântul Atinoghen
  • 17 iulie – Sfânta Marina Post
  • 18 iulie – † Sfântul Emilian de la Durostor; Sfântul Cuvios Pamvo
  • 19 iulie -Sfânta Macrina – Ap. Români XII, 6-14Ev. Matei IX, 1-8glas 5, voscr. 6
  • Vindecarea slăbănogului din Capernaum – Ap. Români XII, 6-14Ev. Matei IX, 1-8glas 5, voscr. 6 Duminică nr: 3
  • 20 iulie -† Sfântul Ilie
  • 21 iulie – † Sfântul Proroc Iezechiel; Cuviosii Rafael și Partenie de la Agapia
  • 22 iulie – Sfânta Maria Magdalena Post
  • 23 iulie – Aducerea moaștelor Sfântului Focă
  • 24 iulie – Sfânta Hristina Post
  • 25 iulie – Adormirea Sfintei Ana
  • 26 iulie – † Sfântul Ermolae; Cuviosul Ioanichie cel Nou de la Muscel – Ap. Români XV, 1-7Ev. Ioan IX, 27-35Ioan XVII, 1-13glas 6, voscr. 7
  • Vindecarea a doi orbi și un mut în Capernaum – Ap. Români XV, 1-7Ev. Ioan IX, 27-35Ioan XVII, 1-13glas 6, voscr. 7 Duminică nr: 4
  • 27 iulie – † Sfântul Mucenic Pantelimon
  • 28 iulie – Sfinții Prohor, Nicanor, Timon și Parmena
  • 29 iulie – Sfântul Mucenic Calinic Post
  • 30 iulie – Sfântul Valentin; Sfinții Apostoli Silă, Silvan, Crescent, Epenetos și Andronic
  • 31 iulie – Sfântul Evdochim; Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului
Calendar ortodox iulie 2020
Calendar ortodox iulie 2020

Calendar ortodox august 2020

  • 1 august – Scoaterea Sfintei Cruci Dezlegare la ulei și vin
  • 2 august – Aducerea moaștelor Sfântului Arhidiacon Ștefan – Ap. I Corinteni I, 10-17Ev. Matei XIV, 14-22glas 7, voscr. 8
  • Predică la Duminică a VIII-a după Rusalii – Ap. I Corinteni I, 10-17Ev. Matei XIV, 14-22glas 7, voscr. 8 Duminică nr: 1
  • 3 august – Sfinții Isachie, Dalmat și Faust Post
  • 4 august – Sfinții șapte tineri din Efes
  • 5 august – † Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
  • 6 august – † Schimbarea la Față a Domnului (dezlegare la pește) Dezlegare la pește
  • 7 august – † Sfânta Teodora de la Sihla Post
  • 8 august – Sfântul Emilian Mărturisitorul, episcopul Cizicului; Sfântul Ierarh Miron Dezlegare la ulei și vin
  • 9 august – Sfântul Apostol Matia – Ap. I Corinteni III, 9-17Ev. Matei XIV, 22-34glas 8, voscr. 9
  • Umblarea pe mare – potolirea furtunii – Ap. I Corinteni III, 9-17Ev. Matei XIV, 22-34glas 8, voscr. 9 Duminică nr: 2
  • 10 august – Sfântul Lavrentie Post
  • 11 august – † Sfântul Nifon, patriarhul Constantinopolului
  • 12 august – Sfinții Mucenici Fotie și Anichit
  • 13 august – Sfântul Tihon de Zadonsk
  • 14 august – Sfântul Proroc Miheia
  • 15 august – † Adormirea Maicii Domnului
  • 16 august – † Sfinții Martiri Brâncoveni – Ap. I Corinteni IV, 9-16Ev. Matei XVII, 14-23glas 1, voscr. 10
  • Vindecarea lunaticului – Ap. I Corinteni IV, 9-16Ev. Matei XVII, 14-23glas 1, voscr. 10 Duminică nr: 3
  • 17 august -Sfântul Mucenic Miron; Sfântul Gheorghe Pelerinul
  • 18 august – Sfântul Ioan de Rila – ocrotitorul Bulgariei
  • 19 august – Sfântul Andrei Stratilat Post
  • 20 august – Sfântul Proroc Samuel
  • 21 august – Sfântul Apostol Tadeu; Sfinții Mucenici Donat, Romul, Silvan și Venust Post
  • 22 august – Sfântul Mucenic Agatonic
  • 23 august – Sfântul Mucenic Lup – Ap. I Corinteni IX, 2-12Ev. Matei XVIII, 23-35glas 2, voscr. 11
  • Pildă datornicului nemilostiv – Predică la Duminică a XI-a după Rusalii – Ap. I Corinteni IX, 2-12Ev. Matei XVIII, 23-35glas 2, voscr. 11 Duminică nr: 4
  • 24 august – Sfântul Mucenic Eutihie
  • 25 august – Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Bartolomeu
  • 26 august – Sfinții Adrian și Natalia Post
  • 27 august – Sfântul Fanurie
  • 28 Sfântul Moise Etiopianul Post
  • 29 august – † Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul – Post negru
  • 30 august – † Sfântul Ierarh Varlaam; Cuviosul Ioan de la Râșca și Secu; Sfântul Alexandru – Ap. I Corinteni XV, 1-11Ev. Matei XIX, 16-26glas 3, voscr. 1
  • Tânărul bogat – Ap. I Corinteni XV, 1-11Ev. Matei XIX, 16-26glas 3, voscr. Duminică nr: 5
  • 31 august – Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului 
Calendar ortodox august 2020
Calendar ortodox august 2020

Calendar ortodox septembrie 2020

  • 1 septembrie – † Sfântul Dionisie Exiguul; Începutul anului bisericesc
  • 2 septembrie – Sfântul Mucenic Mamant Post
  • 3 septembrie – Sfântul Mucenic Antim; Sfinții Cuviosi Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stănișoară
  • 4 septembrie – Sfântul Mucenic Vavila; Sfântul Proroc Moise Post
  • 5 septembrie – † Sfântul Proroc Zaharia
  • 6 septembrie † Pomenirea minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose – Ap. I Corinteni XVI, 13-24Ev. Matei XXI, 33-44glas 4, voscr. 2
  • Pildă lucrătorilor viei – Ap. I Corinteni XVI, 13-24Ev. Matei XXI, 33-44glas 4, voscr. 2 Duminică nr: 1
  • 7 septembrie – † Sfântul Mucenic Sozont; Cuvioșii Simeon și Amfilohie de la Pangarati
  • 8 septembrie – † Nașterea Maicii Domnului
  • 9 septembrie – † Sfinții Ioachim și Ana Post
  • 10 septembrie – Sfintele Mucenite Minodora, Mitrodora și Nimfodora
  • 11 septembrie – Sfânta Teodora din Alexandria; Sfântul Eufrosin bucătarul Post
  • 12 septembrie – Sfântul Mucenic Autonom
  • 13 septembrie – † Sfântul Ioan de la Prislop; Tarnosirea Bisericii Învierii din Ierusalim – Ap. Gălățeni VI, 11-18Ev. Ioan III, 13-17glas 5, voscr. 3
  • Predică la duminică dinaintea Înălțării Sfintei Cruci – Ap. Gălățeni VI, 11-18Ev. Ioan III, 13-17glas 5, voscr. 3 Duminică nr: 2
  • 14 septembrie – † Înălțarea Sfintei Cruci Post negru
  • 15 septembrie – † Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos
  • 16 septembrie – Sfânta Mucenița Eufimia Post
  • 17 septembrie – Sfânta Mucenița Sofia și fiicele sale, Pistis, Elpis și Agapis
  • 18 septembrie – Sfântul Eumenie, episcopul Gortinei Post
  • 19 septembrie – Sfinții Mucenici Trofim, Savatie și Dorimedont
  • 20 septembrie – Sfântul Eustatie și soția să, Teopista, cu cei doi fii: Agapie și Teopist – Ap. Gălățeni ÎI, 16-20Ev. Marcu VIII, 34-38IX, 1glas 6, voscr. 4
  • Predică la Duminică după Înălțarea Sfintei Cruci – Ap. Gălățeni ÎI, 16-20Ev. Marcu VIII, 34-38IX, 1glas 6, voscr. 4 Duminică nr: 3
  • 21 septembrie – Sfântul Proroc Iona; Sfântul Apostol Codrat
  • 22 septembrie – † Sfântul Teodosie de la Brazi
  • 23 septembrie – † Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul Post
  • 24 septembrie – † Sfânta Mucenița Tecla; Sfântul Siluan Athonitul
  • 25 septembrie – Sfânta Cuvioasă Eufrosina; Sfântul Serghie de Radonej Post
  • 26 septembrie – † Sfântul Domnitor Neagoe Basarab; Sfântul Ioan Evanghelistul
  • 27 septembrie – † Sfântul Antim Ivireanul – Ap. ÎI Corinteni IX, 6-11Ev. Luca V, 1-11glas 7, voscr. 5
  • Pescuirea minunată – Ap. ÎI Corinteni IX, 6-11Ev. Luca V, 1-11glas 7, voscr. 5 Duminică nr: 4
  • 28 septembrie – † Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul
  • 29 septembrie – Sfântul Chiriac Sihastrul
  • 30 septembrie – Sfântul Grigorie Luminatorul
Calendar ortodox septembrie 2020
Calendar ortodox septembrie 2020

Calendar ortodox octombrie 2020

  • 1 octombrie – † Acoperamantul Maicii Domnului
  • 2 octombrie – Sfântul Ciprian Post
  • 3 octombrie – Sfântul Dionisie Areopagitul
  • 4 octombrie – Sfântul Mucenic Ierotei – Ap. ÎI Corinteni XI, 31-33XII, 1-9Ev. Luca VI, 31-36glas 8, voscr. 6
  • Predică de pe munte – Iubirea vrăjmașilor – Ap. ÎI Corinteni XI, 31-33XII, 1-9Ev. Luca VI, 31-36glas 8, voscr. 6 Duminică nr: 1
  • 5 octombrie – Sfânta Haritina; Sfinții Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu
  • 6 octombrie – † Sfântul Apostol Toma
  • 7 octombrie – † Sfinții Mucenici Serghie și Vah Post
  • 8 octombrie – Sfânta Pelaghia
  • 9 octombrie – Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu Post
  • 10 octombrie – Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia; Sfântul Ambrozie de la Optina
  • 11 octombrie – Sfântul Apostol Filip, unul din cei șapte diaconi – Ap. Gălățeni I, 11-19Ev. Luca VII, 11-16glas 1, voscr. 7
  • Predică la Duminică a XX-a după Rusalii – Ap. Gălățeni I, 11-19Ev. Luca VII, 11-16glas 1, voscr. 7 Duminică nr: 2
  • 12 octombrie -Sfinții Mucenici Tarah, Prov și Andronic
  • 13 octombrie – † Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sfinții Mucenici Carp, Papil, Agatodor și Agatonica
  • 14 octombrie – † Sfânta Cuvioasă Parascheva Post
  • 15octombrie – Sfântul Mucenic Luchian
  • 16 octombrie – Sfântul Mucenic Longhin Sutasul Post
  • 17 Sfântul Proroc Osea
  • 18 octombrie – † Sfântul Apostol și Evanghelist Luca – Ap. Gălățeni ÎI, 16-20Tit III, 8-15Ev. Luca VIII, 5-15Ioan XVII, 1-13glas 2, voscr. 8
  • Duminică Părinților de la Sinodul VII Ecumenic – Ap. Gălățeni ÎI, 16-20Tit III, 8-15Ev. Luca VIII, 5-15Ioan XVII, 1-13glas 2, voscr. 8 Duminică nr: 3
  • 19 octombrie – Sfântul Proroc Ioil
  • 20 octombrie – Sfântul Gherasim din Kefalonia; Sfântul Mucenic Artemie
  • 21 octombrie – † Sfinții Mărturisitori Ardeleni Post
  • 22 octombrie – Sfinții șapte tineri din Efes; Sfântul Averchie, Episcopul Ierapolei
  • 23 octombrie – † Sfântul Iacob, rudă Domnului Post
  • 24 octombrie – Sfântul Mare Mucenic Aretă
  • 25 octombrie – Sfinții Mucenici Marcian și Martirie – Ap. Efeseni ÎI, 4-10Ev. Luca VIII, 26-39glas 3, voscr. 9
  • Vindecarea demonizatului din ținutul gherghesenilor – Ap. Efeseni ÎI, 4-10Ev. Luca VIII, 26-39glas 3, voscr. 9 Duminică nr: 4
  • 26 octombrie – † Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
  • 27 octombrie – † Sfântul Dimitrie Basarabov
  • 28 octombrie – † Sfântul Iachint de Vicina Post
  • 29 octombrie – Sfânta Muceniță Anastasia Română
  • 30 octombrie – Sfinții Mucenici Zenovie episcopul și Zenovia, sora să Post
  • 31 octombrie – Sfinții Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis
Calendar ortodox octombrie 2020
Calendar ortodox octombrie 2020

Calendar ortodox noiembrie 2020

  • 1 noiembrie – Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian – Ap. Gălățeni VI, 11-18Ev. Luca XVI, 19-31glas 4, voscr. 10
  • Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr – Ap. Gălățeni VI, 11-18Ev. Luca XVI, 19-31glas 4, voscr. 1. Duminică nr: 1
  • 2 noiembrie – Sfântul Gavriil cel nebun pentru Hristos; Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Agapie; Sâmbătă morților – Moșii de toamna
  • 3 noiembrie – Sfinții Mucenici Achepsima, Iosif și Aitala
  • 4 noiembrie – Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare Post
  • 5 noiembrie – Sfinții Mucenici Galaction și Epistimi
  • 6 noiembrie – Sfântul Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului Post
  • 7 noiembrie – Sfinții 33 de Mucenici din Melitina
  • 8 noiembrie – † Soborul Sfinților Mihail și Gavriil – Ap. Evrei ÎI, 2-10Efeseni ÎI, 14-22Ev. Luca X, 16-21Luca VIII, 41-56glas 5, voscr. 11
  • Învierea fiicei lui Iair – Ap. Evrei ÎI, 2-10Efeseni ÎI, 14-22Ev. Luca X, 16-21Luca VIII, 41-56glas 5, voscr. 11 Duminică nr: 2
  • 9 noiembrie – Sfântul Nectarie Taumaturgul, vindecătorul de cancer
  • 10 noiembrie – Sfinții Apostoli Rodion, Olimp, Erast, Sosipatru și Cuarț
  • 11 noiembrie – † Sfântul Mînă Post
  • 12 noiembrie – † Sfântul Atanasie Todoran
  • 13 noiembrie – † Sfântul Ioan Gură de Aur Post
  • 14 noiembrie – Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului; Sfântul Apostol Filip; Sfântul Grigorie Palama
  • 15 noiembrie – † Începutul Postului Nașterii Domnului; Sfântul Paisie de la Neamț – Ap. Efeseni IV, 1-7Ev. Luca X, 25-37glas 6, voscr. 1 Post
  • Pildă samarineanului milostiv – Ap. Efeseni IV, 1-7Ev. Luca X, 25-37glas 6, voscr. 1 Duminică nr: 3
  • 16 noiembrie – Sfântul Apostol și Evanghelist Matei Post
  • 17 noiembrie – Sfântul Grigorie Taumaturgul, Sfântul Cuvios Lazăr Zugravul și Zaharia Dezlegare la ulei și vin
  • 18 noiembrie – Sfântul Mucenic Platon Post
  • 19 noiembrie – Sfântul Proroc Avdie Dezlegare la ulei și vin
  • 20 noiembrie – † Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul Post
  • 21 noiembrie – † Intrarea în Biserica a Maicii Domnului Dezlegare la pește
  • 22 noiembrie – Sfinții Apostoli Filimon, Onisim și Arhip – Ap. Efeseni V, 9-19Ev. Luca XII, 16-21glas 7, voscr. 2
  • Bogatul căruia i-a rodit țărîna – Ap. Efeseni V, 9-19Ev. Luca XII, 16-21glas 7, voscr. Duminică nr: 4
  • 23 noiembrie – † Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea Post
  • 24 noiembrie – Sfântul Mucenic Clement, episcopul Romei Dezlegare la ulei și vin
  • 25 noiembrie – † Sfânta Muceniță Ecaterina Post
  • 26 noiembrie – Sfântul Stelian Dezlegare la ulei și vin
  • 27 noiembrie – Sfântul Mucenic Iacob Perșul Post
  • 28 noiembrie – Sfântul Ștefan cel Nou; Sfântul Mucenic Irinarh Dezlegare la pește
  • 29 noiembrie – Sfinții Mucenici Paramon, Filumen și Valerian – Ap. Coloseni III, 12-16Ev. Luca XVIII, 18-27glas 8, voscr. 3
  • Dregătorul bogat – păzirea poruncilor – Ap. Coloseni III, 12-16Ev. Luca XVIII, 18-27glas 8, voscr. 3 Duminică nr: 5
  • 30 noiembrie – † Sfântul Apostol Andrei; Sfântul Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei Dezlegare la pește
Calendar ortodox noiembrie 2020
Calendar ortodox noiembrie 2020

Calendar ortodox decembrie 2020

  • 1 decembrie – Sfântul Proroc Naum, Cuviosul Filaret Milostivul Dezlegare la ulei și vin
  • 2 decembrie -Sfântul Proroc Avacum; Sfântul Porfirie Kafsokalivitul; Sfânta Muceniță Miropia Post
  • 3 decembrie – † Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica Dezlegare la pește
  • 4 decembrie -† Sfânta Muceniță Varvara Dezlegare la ulei și vin
  • 5 decembrie – † Sfântul Sava cel Sfințit; Sfântul Mucenic Anastasie; Sfântul Cuvios Nectarie Dezlegare la pește
  • 6 decembrie – † Sfântul Ierarh Nicolae – Ap. Evrei XIII, 17-21Efeseni VI, 10-17Ev. Luca VI, 17-23Luca XIII, 10-17glas 1, voscr. 4
  • Tămăduirea femeii garbove – Ap. Evrei XIII, 17-21Efeseni VI, 10-17Ev. Luca VI, 17-23Luca XIII, 10-17glas 1, voscr. 4 Duminică nr: 1
  • 7 decembrie – † Sfânta Muceniță Filofteia Dezlegare la pește
  • 8 decembrie – Sfântul Cuvios Patapie Dezlegare la ulei și vin
  • 9 decembrie – Zămislirea Sfintei Fecioare Maria Post
  • 10 decembrie – Sfinții Mucenici Mînă, Ermoghen și Eugraf Dezlegare la ulei și vin
  • 11 decembrie – Sfântul Daniil Stalpnicul; Sfântul Luca cel Nou Stalpnicul Post
  • 12 decembrie – † Sfântul Spiridon al Trimitundei Dezlegare la pește
  • 13 decembrie – † Sfântul Ierarh Dosoftei – Ap. Coloseni I, 12-18Coloseni III, 4-11Ev. Luca XIV, 16-24glas 2, voscr. 5
  • Pildă celor poftiți la cină – Ap. Coloseni I, 12-18Coloseni III, 4-11Ev. Luca XIV, 16-24glas 2, voscr. 5Duminica nr: 2
  • 14 decembrie – Sfinții Mucenici Tirs, Calinic, Filimon și Apolonie Post
  • 15 decembrie – Sfântul Mucenic Elefterie; Sfintele Mucenițe Antia și Suzana Dezlegare la ulei și vin
  • 16 decembrie – Sfântul Proroc Agheu Post
  • 17 decembrie – Sfântul Proroc Daniel Dezlegare la ulei și vin
  • 18 decembrie – † Cuviosul Daniil Sihastru Post
  • 19 decembrie – Sfântul Mucenic Bonifatie; Cuviosul Grichentie; Sfântul Trifon și Cuvioasă Aglaia Dezlegare la pește
  • 20 decembrie – Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul – Ap. Evrei XI, 9-1032-40Ev. Matei I, 1-25glas 3, voscr. 6 Post
  • Predică la Duminică dinaintea Nașterii Domnului – Ap. Evrei XI, 9-1032-40Ev. Matei I, 1-25glas 3, voscr. 6 Duminică nr: 3
  • 21 decembrie – Sfânta Iuliana; Sfântul Temistocle Post
  • 22 decembrie – † Sfântul Ierarh Petru Movilă Dezlegare la ulei și vin
  • 23 decembrie – Sfinții 10 mucenici din Cretă Post
  • 24 decembrie – Sfânta Muceniță Eugenia; (Ajunul Crăciunului)
  • 25 decembrie – † Crăciunul – Nașterea Domnului
  • 26 decembrie – † Soborul Maicii Domnului; Sfântul Nicodim de la Tismana
  • 27 decembrie – † Sfântul Arhidiacon Ștefan – Ap. Fapte VI, 8-15VII, 1-547-60Galateni I, 11-19Ev. Matei XXI, 33-44Matei ÎI, 13-23glas 4, voscr. 7
  • Fugă în Egipt – Duminică după Nașterea Domnului – Ap. Fapte VI, 8-15VII, 1-547-60Galateni I, 11-19Ev. Matei XXI, 33-44Matei ÎI, 13-23glas 4, voscr. Duminică nr: 4
  • 28 decembrie – Sfinții 20.000 de Mucenici arși în Nicomidia
  • 29 decembrie – Sfinții 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod
  • 30 decembrie – Sfânta Muceniță Anisia Hărți
  • 31 decembrie – Sfânta Cuvioasă Melania Română

Vezi care sunt cele zece porunci!

Calendar ortodox decembrie 2020
Calendar ortodox decembrie 2020

Sursă foto principală: Libertateapentrufemei.ro

Surse foto Calendar ortodox pe luni – patriarhia.ro

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
Știrileprotv.ro
Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Cea mai mare țeapă pentru cei care folosesc Gmail. Poți să rămâi foarte ușor fără cont
FANATIK.RO
Cea mai mare țeapă pentru cei care folosesc Gmail. Poți să rămâi foarte ușor fără cont
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
Cea mai bună metodă pentru a proteja trandafirii iarna. Nu vor îngheța deloc și vor înflori spectaculos anul viitor
FANATIK.RO
Cea mai bună metodă pentru a proteja trandafirii iarna. Nu vor îngheța deloc și vor înflori spectaculos anul viitor
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Unica.ro
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
Financiarul.ro
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
"Testez iubiţi, soţi, amanţi". Un trend de pe TikTok a devenit motiv de înșelăciune. Cum rămân fără banii oamenii care cad în plasa anunțului
Observatornews.ro
"Testez iubiţi, soţi, amanţi". Un trend de pe TikTok a devenit motiv de înșelăciune. Cum rămân fără banii oamenii care cad în plasa anunțului
Horoscop 28 octombrie 2024. Leii este posibil să aibă parte de discuții în contradictoriu și chiar dispute aprinse cu cei din anturajul apropiat
HOROSCOP
Horoscop 28 octombrie 2024. Leii este posibil să aibă parte de discuții în contradictoriu și chiar dispute aprinse cu cei din anturajul apropiat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI