Camping de lux în România – unde poți merge să stai la cort
Cuprins:
Dacă acum câțiva ani, să mergi în vacanță cu cortul presupunea să pleci de acasă cu o sumedenie de bagaje și nici să nu ai cele mai bune condiții de trai, acum o vacanță în cort înseamnă un concediu de vis, în cele mai bune condiții. În tot mai multe zone din România s-au amenajat zone de camping de lux, zone în care turiștii se cazează într-un cort de lux, care le pune la dispoziție toate facilitățile de care au nevoie. Nu ignorăm nici peisajul pe care îl oferă o astfel de locație și, tocmai din acest motiv, această opțiune de cazare este tot mai căutată pentru vacanțe. Vezi care sunt cele mai frumoase corturi de lux în care îți poți petrece o vacanță relaxantă!
Sunrise Glamping Retreat – cortul ideal pentru o vacanță în familie
Situat în comuna Brăduleț, sat Galeșu, județul Argeș, Sunrise Glamping este cortul de lux care îți pune la dispoziție terasă, bar, grădină și chiar o zonă de plajă privată. Un cort în care ai amenajat un dormitor confortabil pentru întreaga familie. În apropiere poți vizita barajul Vidraru, care se află la aproximativ 17 km de camping.
Hotelul de Bumbac – Crapul Furios – zonă de camping
Situat în satul Hoteni, comuna Ocna Șugatag din județul Maramureș, Hotelul de Bumbac oferă o priveliște de vis, un cort dotat pentru un sejur confortabil, o zonă de relaxare, mașină de spălat și două băi cu duș. Zona de camping de lux se află la aproximativ 47 km de Baia Mare și 27 km de Cavnic.
Vezi și: Obiective turistice Maramures – ce locuri poti vizita in nordul tarii
Camping Fain – loc de joacă pentru copii și spațiu de relaxare pentru adulți
Camping-ul Fain este situat în Lunca Bradului, satul de reședință al comunei cu același nume, județul Mureș. Este locul unde poți merge liniștit cu întreaga familie deoarece camping-ul de corturi pune la dispoziție și loc de joacă pentru copii și piscină în aer liber. Vei avea zonă special amenajată pentru grătar, zonă de picnic, terasă, cafenea și bar.
Wegloo – un decor elegant într-un wegloo de poveste
Opțiune ideală de cazare în Azuga, corturile de lux îți pun la dispoziție toate facilitățile pentru un sejur inedit. Aici găsești restaurant, bar, grădină, dar și baie cu o cadă cu hidromasaj. La proprietate te poți bucura în fiecare dimineață de un mic dejun continental. În apropiere de Wegloo vei avea și Telegondola A, teleschiul Casacu și teleschiul Sorica.
Huzur Glamping – zona de relaxare de lângă București
La doar 13 km de Fundata, în Buftea, și la aproximativ 20 km distanță de București vei găsi locația Huzur Glamping, mai multe corturi cu terasă amenajată. Dormitor amenajat confortabil, zonă liniștită și priveliște încântătoare. Locul ideal atunci când vrei să evadezi din aglomerația orașului.
Zonă de camping în Munții Făgăraș – interior amenajat în stilul luxos al unui hotel
Situat în Nucșoara, Ursa Mică este resort-ul unde te poți bucura de priveliște și aerul curat de la munte. Aici găsești un camping de lux care include 10 corturi, fiecare amenajat în stilul luxos al unei camere de hotel. În fiecare cort vei găsi 4 paturi, iar în zona camping-ului vei avea acces la restaurant, saună și grupuri sanitare cu dușuri separate.
NOMADIA glamping retreat – cortul de relaxare de la mare
În județul Constanța, la malul Mării Negre vei găsi un loc magic, ideal pentru a-ți petrece fiecare weekend călduros. Este un loc amenajat atent, cu un decor vintage, paturi uriașe, covoare, cărți, cufere și o mulțime de lămpi care te fac să crezi că ai ajuns într-o lume de basm. Aici vei avea o terasă spectaculoasă, o priveliște încântătoare și toate motivele să trăiești câteva zile de vis.
Sursă alte foto: booking.com
Articolul contine link-uri de afiliere cu Booking.