Cuprins:
Când a fost construit primul canale de navigare
Considerați cei mai mari constructori de canale, chinezii au demarat mai multe proiecte majore de căi navigabile începând cu secolul al III-lea î.Hr., care combinau funcțiile de irigație și cele de transport. În timpul dinastiei Sui (secolul al VII-lea d.Hr.), au fost mobilizate mari armate de muncitori pentru a uni mai multe căi navigabile existente în ceea ce este cunoscut ca Marele Canal, iar astăzi barjele pot călători de la fluviul Yangtze până la fluviul Galben și apoi pe Wei până la Xi’an, capitala privinciei Shaanxi din centrul Chinei, potrivit History World.
Pe continentul european, primul canal a fost construit în Italia. Denumit Naviglio Grande, acesta a fost ridicat între 1179 și 1209 și era folosit pentru a se aduce marmură de lângă Lacul Maggiore pentru construcția catedralei din Milano. În secolul al XVI-lea d.Hr, otomanii au propus un plan ambițios de a conecta Marea Mediterană cu Marea Roșie, însă proiectul nu a fost dus la bun sfârșit.
După aproximativ două sute de ani, ideea de canal navigabil a revenit în prim-plan odată cu expediția împăratului Napoleon Bonaparte în Egipt, la sfârșitul veacului al XVIII-lea, atunci când au fost reluate studiile pentru o legătură maritimă între cele două mări, care avea să devină Canalul Suez. Ideea de canal de navigație datează, însă, din Antichitate, din secolul al XIX-lea î.Hr. mai exact, de pe vremea faraonului Senusret al III-lea. Acesta dorea să fie construită o cale navigabilă între fluviul Nil și Marea Roșie, însă dificultățile de ordin tehnic și costurile uriașe au făcut ca proiectul să nu fie realizat. Abia în jurul anului 500 î.Hr., sub domnia lui Darius I cel Mare, când Imperiul Persan a devenit cel mai vast și cel mai puternic stat din Orientul Mijlociu, a fost construit primul canal navigabil, care a marcat cucerirea Egiptului de către perși.
Ce este Canalul Panama
Canalul Panama este o cale navigabilă artificială majoră, care traversează istmul cu același nume din America Centrală – porțiunea îngustă de pământ aflată între Marea Caraibelor (parte a Oceanului Atlantic) și Oceanul Pacific. Construcția canalului a reprezentat unul dintre cele mai mari proiecte de inginerie din istorie, fiind considerat una dintre cele șapte minuni ale lumii moderne.
Canalul a avut un impact enorm asupra navigației deoarece navele nu mai sunt nevoite să navigheze pe ruta periculoasă ce trece prin Pasajul Drake și Capul Horn, în punctul cel mai de sud al Americii de Sud, evitând, totodată, un ocol de 7.000 de mile marine (circa 13.000 de kilometri). Canalul străbate centrul statului Panama, care ocupă fâșia de pământ dintre America Centrală și America de Sud, relatează The Guardian.
Când a fost construit Canalul Panama și cât a costat
Canalul Panama a fost unul dintre cele mai ambițioase și mai dificile proiecte inginerești din secolul al XX-lea. Ideea creării unui canal maritim de-a lungul istmului Panama care să facă legătura între oceanele Atlantic şi Pacific datează, însă, de la începutul secolului al XVI-lea, atunci când regele Carol al V-lea al Spaniei (Carlos Quintul) i-a cerut guvernatorului regional să găsească o rută de-a lungul râului Chagres.
Posibilitatea amenajării unei căi de acces care să traverseze munţii şi terenul accidentat al junglei a fost, însă, imposibil de realizat la acea dată. Prima încercare de construire a canalului le-a aparținut francezilor, care au demarat lucrările în 1881 sub conducerea contelui Ferdinand de Lesseps, cel care realizase Canalul Suez.
Proiectul a eșuat, însă, din cauza problemelor tehnice, a bolilor tropicale precum malaria, care a curmat peste 25.000 de vieți omenești, dar și din cauza costurilor ridicate, cifrate la aproximativ 287 de milioane de dolari. Peste mai bine de două decenii, în 1904, proiectul a fost preluat de americani, care l-au finalizat zece ani mai târziu. Costul total al lucrărilor de construcție a fost de circa 375 de milioane de dolari, fiind cel mai scump proiect de inginerie din istoria SUA până la acel moment, potrivit CBS News.
Canalul Panama a fost inaugurat oficial la data de 15 august 1914, marcând o realizare inginerească majoră, care a revoluționat traficul maritim în regiune. În 1935 a fost consolidat cu barajul Madden. Prima trecere completă a canalului a fost realizată de nava SS Ancon, simbolizând deschiderea unei noi ere în comerțul internațional.
SUA, cel mai mare client al canalului
Acesta este format din două lacuri artificiale, câteva canale artificiale şi trei seturi de ecluze. Un alt lac artificial, Alajuela, are rol de rezervor pentru canal. O traversare obişnuită a canalului de către o navă comercială se întinde pe durata a circa nouă ore.
Anul trecut, până la sfârșitul lunii septembrie, aproape 10.000 de nave au traversat canalul, având la bord 423 de milioane de tone de alimente, minerale și alte produse. Peste 40% dintre bunurile de consum comercializate anul trecut între Asia de nord-est și coasta răsăriteană a Statelor Unite ale Americii au fost transportate prin canalul Panama. De altfel, SUA sunt cel mai mare client al canalului, fiind responsabile pentru aproximativ trei sferturi dintre mărfurile care circulă pe canal în fiecare an, în timp ce China este al doilea client ca mărime.
Tensiuni diplomatice SUA-Panama
Inițial, în secolul al XX-lea, canalul care leagă oceanele Atlantic și Pacific a fost controlat și administrat de Statele Unite ale Americii, care au preluat controlul regiunii odată cu începerea lucrărilor de construcție. Controlul SUA asupra canalului și excluderea panamezilor au creat o serie de tensiuni între localnici și vizitatorii americani, determinând autoritățile să ridice un zid între Panama City, capitala Panama, și zona canalului, în anii 1950.
La data de 9 ianuarie 1964 a izbucnit o manifestare de protest majoră, iar în urma măsurilor de reprimare declanșate de autorități 28 de persoane au fost ucise, stârnind indignare la nivel mondial și încurajând strategii americani să abandoneze canalul. Acea revoltă a dus la o scurtă întrerupere a relațiilor diplomatice dintre cele două țări. În 1967, SUA și Panama au început să negocieze un nou tratat, ajungând în cele din urmă la un acord, însă o schimbare a liderilor aleși și o lovitură de stat în statului din America Centrală au dus la stabilirea unui nou guvern panamez.
Cine deține Canalul Panama?
Negocierile au continuat în anii ’70, iar când Jimmy Carter a fost ales președinte al SUA, încheierea negocierilor a devenit o prioritate. În septembrie 1977, președintele american și liderul panamez de atunci Omar Torrijos au semnat două tratate, cunoscute sub numele generic de Tratatele Torrijos-Carter. Primul prevedea ca SUA să-și poată folosi armata pentru a apăra canalul, permițând „utilizarea perpetuă de către Statele Unite” a căii navigabile, iar cel de-al doilea avea ca scop eliminarea treptată a controlului americanilor asupra canalului.
După o perioadă de administrare în comun, care a fost afectată și de o invazie americană în 1989 pentru răsturnarea de la putere a liderului militar Manuel Noriega, Panama a preluat controlul deplin al Canalului Panama la data de 31 decembrie 1999, în timpul administrației Bill Clinton. De atunci, canalul este administrat și operat de către Autoritatea Canalului Panama, o agenție guvernamentală autonomă, care a fost înființată cu puțin timp înainte de momentul la care canalul a fost returnat statului panamez.
În decembrie 2024, Donald Trump a criticat taxele aplicate navelor americane care tranzitează Canalul Panama, pe care le-a numit ridicole. Trump vrea ca Statele Unite să recâștige controlul asupra Canalului Panama și nu a exclus folosirea forței militare sau presiunea economică pentru a ajunge la acest rezultat.
Cine folosește Canalul Panama
De când a preluat controlul asupra căii navigabile, agenția deținută de guvernul panamez a investit miliarde de dolari în extinderea canalului. O investiție de 5,25 miliarde de dolari în 2016 a fost necesară pentru extinderea canalului, operațiune cunoscută sub numele de „Panama Canal Expansion”, care a durat aproape un deceniu, potrivit History.com.
Această extindere a permis trecerea navelor de dimensiuni mai mari, denumite „New Panamax” sau „Neo-Panamax”, crescând capacitatea și eficiența canalului în gestionarea traficului maritim. În acest fel a fost dublată capacitatea căii navigabile și, totodată, au fost reduse costurile maritime globale cu aproximativ opt miliarde de dolari pe an.
În ceea ce privește traficul naval în regiune, CBS News notează că aproximativ 40% din traficul mondial de nave de marfă trece prin canalul care leagă Oceanul Atlantic de Oceanul Pacific. Din cauza secetei recente din această zonă, numărul navelor care au traversat Canalul Panama în 2024 a scăzut cu 29% comparativ cu anul anterior. De asemenea, aproximativ două treimi din traficul din canal se îndreaptă spre SUA sau pleacă din această țară, deși nave din întreaga lume folosesc calea navigabilă în fiecare zi, potrivit Autorității Canalului Panama. Între 13.000 și 14.000 de nave folosesc canalul în fiecare an.
Foto:Shutterstock.com