Impactul emoţional la aflarea veştii poate fi devastator

‘Impactul emoţional la aflarea diagnosticului este foarte puternic. Tocmai de aceea, consilierea psihologică este mai mult decât necesară. Însă, trăind în Romania, consilierea psihologică nu este la îndemână. Sunt şi cazuri de paciente care nu sunt informate, mai sunt şi pacientele care se simt jignite atunci când sunt sfătuite să consulte un psiholog sau un psihiatru, adaugă dr Stănculeanu.
Dr. oncolog Stănculeanu adaugă: ‘În alegerea tratamentului, există doi actori principali: medicul si pacienta. Medicul discută cu pacienta, iar tratamentul se alege în funcţie de mai mulţi factori: comorbidităţi, vârstă, stadiul bolii etc. În funcţie de acestea, alegem: chirurgie, radioterapie, hormonoterapie, terapie ţintită. Avem obligaţia de a-i spune pacientei care sunt riscurile, nu doar beneficiile. Avem de asemenea obligaţia ca, prin alegerile pe care le facem, să asigurăm calitatea vieţii pacientelor noastre. Sunt foarte multe paciente care afirmă că preferă să trăiască mai puţin, dar mai bine, nu mai mult şi mai prost.

Dubla coroană de spini

‘O femeie cu cancer de sân este o femeie care poartă o dublă coroană de spini. În primul rând, este şocul diagnosticului. Apoi, este atentatul la propria imagine, la feminitate, la sexualitate. Devine foarte importantă consilierea psihologică. Recomandat este ca pacientele să fie evaluate psihologic înainte de a li se comunica diagnosticul, menţionează Radu Teodorescu, medic psihiatru, Spitalul Clinic de Psihiatrie Obregia.
‘La prima consultaţie, pacienta este bulversată de diagnostic şi de opţiunile de tratament. Însoţitorul este şi el bulversat. La final, există riscul să plece doi oameni năuciţi. Prin urmare, este necesar un al doilea, un al treilea control. Este momentul în care trebuie să intervină şi psihologul. Sunt foarte puţine cazurile femeilor care vor să ţină pentru ele diagnosticul, cele mai multe femei se tem de pierderea locului de muncă, completează dr. oncolog Dana Stănculeanu.

Cine oferă informaţii şi consiliere psihologică?

Recent a fost lansată, în Bucureşti şi în alte şase oraşe mari din ţară – Cluj, Iaşi, Oradea, Craiova, Constanţa şi Timişoara – campania „Rămâi tu însăţi!”, care îşi propună să faciliteze comunicarea dintre oncolog, pacientă şi psiholog sau psihiatru. În cadrul campaniei, ANAIS – organizaţie non-guvernamentală care militează pentru promovarea consilierii psihologice – încearcă să schimbe mentalitatea pacientelor care nu înţeleg rolul psihologului. Cum? „Le transmitem mesaje femeilor diagnosticate, fie mesaje transmise de alte femei, fie mesaje transmise de psiholog, fie informaţii utile. Mesajul principal este că vorbim despre o boală gravă, dar nu o boală ucigaşă, precizează avocatul Carmen Nemeş, de la Asociaţia Anais.
Din luna septembrie, medicii specialişti vor avea la dispoziţie un material informativ pentru paciente, un ajutor în procesul de validare, împreună cu oncologul, a paşilor de urmat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News