►Alege cu grijă momentul

Psihologul Cristina Ion-Rădulescu este de părere că ar fi bine să alegi cu grijă momentele în care vrei să spui ceva ce știi că nu este ușor de „digerat” pentru celălalt. „A spune tot ce ai pe suflet într-un moment de furie, nu este altceva decât o reacție emoțională care nu are legătură cu raționalul. Apare stimulul și, imediat, reacția”, remarcă Cristina. Dar nu trebuie să se întâmple asta.

►Captează-i atenția

Evită împrejurările încărcate de emoții, în care te poți simți vulnerabilă, cum ar fi imediat după ce v-ați certat, atunci când sunteți în vizită la socri sau când vă grăbiți să ajungeți undeva. De asemenea, nu încerca să introduci o astfel de discuție nici într-un eveniment plăcut, cum ar fi o cină romantică. Încearcă să găsești un moment relaxat, în care să aveți amândoi timp și dispoziție de a vorbi. Nu începe discuția cu clasicul „avem de vorbit”, care nu prevede nimic bun sau îl poate face să-ți spună că nu are timp atunci. Intră direct în subiect sau fă o introducere care să-i capteze atenția. De exemplu, dacă vrei ca el să petreacă mai mult timp cu fiul vostru, poți să începi să-i spui că acesta are nevoie să facă mișcare și că ar putea juca din când în când fotbal împreună.

►Urmărește un scop bine definit

Începe discuția cu un scop în minte. Dacă știi ce vrei să spui și ce aștepți de la el, ești mai aproape de un rezultat pozitiv. Oricare ar fi soluţia, încearcă să-ți păstrezi calmul și să nu ridici tonul. Pune în lumină avantajele pe care le-ați avea amândoi. Încearcă să fii fermă, dar să nu pară că ai vrea să te impui neapărat. În caz că el are altă opinie, încearcă să înțelegi și punctul lui de vedere. Dacă nu ajungeți la niciun rezultat la momentul respectiv, încearcă să mai aduci vorba din când în când despre subiect. Lasă-i și timp să se mai gândească. Dacă îți doreai o schimbare drastică, s-ar putea să mai dureze ceva până se obișnuiește cu ideea.

NU TE LĂSA DUSĂ DE EMOȚII

Atunci când ceva nu merge bine, ar trebui să lași reacția emoțională deoparte și să te gândești cum ar fi bine să reacționezi. Aceasta presupune să alegi un moment prielnic unei discuții, să știi din timp cum să pui problema, ce ai de spus și, mai ales, care sunt argumentele. Fiecare cuplu își recunoaște momentele liniștite în care poate sta de vorbă. Nu dispera dacă răspunsul lui nu este chiar favorabil. Ai putea să mai reiei discuția gândindu-te care sunt motivele pentru care el nu este de acord. Arată-i că ții la părerea lui, dar explică-i și ce importanță are pentru tine problema respectivă și faptul că dorești ca amândoi să vă puneți de acord.

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News