Când nu se fac nunți în 2018
- În toate zilele de post de peste an
- În zilele Praznicelor împărătești și în ajunul acestora
- În săptămâna lăsatului sec de carne (11 februarie – 17 februarie)
- În Postul Sfintelor Paști ( 18 februarie – 08 aprilie )
- În Săptămâna Luminată ( 09 aprilie – 15 aprilie )
- În Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel ( 04 iunie – 28 iunie )
- În Postul Adormirii Maicii Domnului ( 1 august – 15 august )
- În postul Nașterii Domnului ( 14 noiembrie – 24 decembrie )
- În perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie – 6 ianuarie)
De ce trebuie să spovedești înainte de cununie
Adesea, pregătirea pentru nuntă este o pregătire pur materială, pur omenească; după ce s-au stabilit datele financiare cu privire la susținerea și desfășurarea nunții, în grabă se stabilește și ora săvârșirii slujbei Cununiei. Pregătirea mirilor pentru nuntă trebuie să vizeze prioritar viața duhovnicească, pentru că ei nu se vor uni într-un trup decât numai în măsura în care se vor uni, prin împărtășire, cu și în Trupul lui Hristos. Aceasta necesită rugăciune și post, câteva zile sau o săptămână înaintea nunții și pregătirea pentru Sfânta Împărtășanie, prin Spovedanie. Ar fi bine ca la această pregătire să participe și nașii, chiar și părinții, pentru că „rugăciunile părinților întăresc temeliile caselor copiilor”. Astfel pregătiți, mirii vor putea participa la Dumnezeiasca Liturghie, fiind primii care răspund chemării euharistice: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, apropiați-vă”, împărtășindu-se, scrie doxologia.ro.
Necesitatea Spovedaniei înainte de Cununie are la bază două motive majore. În primul rând cel de ordin spiritual, și anume înaintea fiecărui eveniment important din viață ne pregătim spovedindu-ne și împărtășindu-ne, aceasta cu atât mai mult cu cât, în vechime, Cununia era legată de Euharistie. Al doilea motiv este practic, dar folosul este tot spiritual, pentru că la întâlnirea pe care preotul o are cu mirii în scaunul spovedaniei va căuta să le transmită ceea ce nu ar putea să facă în cuvântul de la Cununie. Această invitație nu este numai o mărturisire, ci și o convorbire duhovnicească în care preotul ar avea prilejul să le vorbească despre ce înseamnă familia creștină și care este rolul ei.
Astfel Taina Spovedaniei împlinită înaintea primirii Tainei Cununiei, capătă o funcție educativă, având rolul de a-i apropia și mai mult pe tineri de momentul profund la care vor participa și de înțelesurile adânci ale Tainei, făcându-i cu adevărat să înțeleagă măreția încununării lor în Hristos.
Mirii trebuie să se spovedească, preferabil la acelaşi duhovnic, și cu scopul de a lăsa în urmă trecutul individual, punând astfel bazele unui viitor comun. Această spovedanie trebuie să fie completă, deoarece este singura ocazie ca lucrurile care ar putea provoca angoase sau sentimente ascunse de vinovăţie unul față de altul să fie eliminate prin iertarea pe care Dumnezeu o dă prin mâna preotului duhovnic. Eliberaţi de un trecut poate împovărător, mirii vor avea deschiderea şi libertatea de a se dărui vieţii de familie cu toată fiinţa, punând un început nou, pe bazele dragostei depline, cu grijă ca erori precedente din neştiinţă sau nebăgare de seamă să nu se mai repete.
Zile de post și posturi 2018 – Calendar Ortodox 2018
- Miercurile și vinerile de peste an, afară de cele cu dezlegare, însemnate cu hărți
- Ajunul Bobotezei (5 ianuarie)
- Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august)
- Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie)
- Postul Sfintelor Paști (19 februarie – 07 aprilie)
- Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (04 iunie – 28 iunie)
- Postul Adormirii Maicii Domnului (1 august – 14 august)
- Postul Nașterii Domnului (14 noiembrie – 24 decembrie)
Vezi și când pică Paștele în 2018.
Vezi și ce zile libere sunt în 2018.