Rusaliile pică anual în ziua de duminică. Este sărbătoarea cunoscută și sub denumirea de Duminica Mare sau Cincizecime. Vezi când pică Rusaliile în 2023.

Când pică Rusaliile în 2023

În 2023, Rusaliile se sărbătoresc pe data de 4 iunie, la 50 de zile de la Paște și 10 zile de la Înălțarea Domnului. Este o zi cu o însemnătate aparte pentru creștinii ortodocși, care respectă o serie de tradiții și obiceiuri pentru a le merge bine tot anul.

Tot în ziua de Rusalii, zi cunoscută și drept Duminica Mare sau Pogorârea Sfântului Duh, se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălțarea și Pogorârea Sfântului Duh. Sărbătorite duminică, pe 4 iunie, Rusaliile în 2023 sunt în a opta duminică după Paști, iar luni, pe 5 iunie, este sărbătoarea Sfânta Treime.

Semnificația Rusaliilor

Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, prăznuită încă din vremea sfinților apostoli. Până la începutul secolului al V-lea, sărbătoarea Cincizecimea era una dublă: a Înălțării Domnului și a Pogorârii Sfântului Duh. Ulterior, sărbătoarea a fost separată și a rămas doar Pogorârea Sfântului Duh.

Se spune că atunci când s-au împlinit cincizeci de zile de la Înălțare, s-a auzit un tunet care a străbătut mulțimea adunată până la Ierusalim, iar Duhul Sfânt s-a văzut în chip de limbi de foc pogorând peste cei doisprezece apostoli și peste cei șaptezeci de ucenici.

Apostolii au început să vorbească în limbile tuturor neamurilor și să se înțeleagă între ei, iar atunci Apostolul Petru a vorbit în mijlocul mulțimii și 3.000 de oameni s-au convertit la creștinism. Se crede că Cincizecimea este sărbătoarea întemeierii Bisericii Creștine, deoarece cei peste 3.000 de oameni au format prima comunitate creștină din Ierusalim.

Rusaliile, sau sărbătoarea trandafirilor din lumea romană, este sărbătoarea consacrată cultului morților. De aici, creștinii au preluat obiceiul roman și au făcut din sâmbăta dinaintea Rusaliilor una dintre cele mai importante zile de pomenire a morților, Sâmbăta Morților.

Rusaliile reprezintă și fetele împăratului Rusalim, despre care se credea că au puteri magice și pot seduce oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau. Pentru a le îmbuna, oamenii le spuneau și diferite nume precum: „zâne”, „iele” ori „frumoase”.

Tradiții și superstiții de Rusalii

  • De Rusalii, una dintre cele mai cunoscute tradiții, oamenii își împodobesc casele cu ramuri sfințite de tei, nuc, plop sau stejar, cu scopul de a alunga bolile și răul. Băieții tineri iau ramuri din păduri, le sfințesc în biserică, iar credincioșii le duc acasă. Ramurile de tei sfințite se pot folosi apoi ca leacuri tot restul anului.
  • De Rusalii, în anumite zone ale țării se joacă Jocul Călușarilor.
  • A doua zi de Rusalii, călușarii ies la colindat și ajung în fiecare casă pentru a alunga spiritele rele.
  • Femeile fac descântece pentru a alunga răul și ung ușile caselor cu usturoi, pentru că așa ușa este păzită de rele și ghinion pentru tot restul anului.
  • În Ardeal, cel mai cunoscut obicei de Rusalii este „udatul nevestelor”. Femeile sunt stropite cu apă proaspătă pentru a fi sănătoase și frumoase tot restul anului.
  • De Rusalii, există obiceiul de a purta în sân leuștean, pelin sau usturoi, pentru „a nu fi luați de Rusalii”.
  • Tot în Ardeal, de Rusalii se plimbă „boul împănat” pe ulițele satului. Este un animal împodobit cu multe flori și ornamente, iar când ajunge în fața bisericii cu mulțimea de oameni, preotul sfințește și dă de băut participanților.
  • Credincioșii duc la biserică crenguțe de nuc și tei pentru a fi sfințite. Frunzele de nuc au semnificația limbile de foc ce au coborât asupra apostolilor, la Ierusalim. Odată sfințite, acestea au puterea de a alunga spiritele rele.
  • În multe zone din țară, a doua zi de Rusalii este obiceiul „spălatului pe picioare cu pelin”. Această practică se folosește pentru a aduce noroc tot anul.
Rusaliile în 2023

Ce nu se face de Rusalii

  • În ziua de Rusalii nu se spală haine și nu se face curat.
  • În zi de sărbătoare nu este bine să mergi în locuri pustii, lângă fântâni sau păduri, deoarece, potrivit miturilor din popor, acolo pot fi spirite rele.
  • De Rusalii nu este bine să te cerți cu nimeni, altfel vei fi „luat de Rusalii”, adică pedepsit de spiritele rele.
  • Nu este bine să spui mai departe un secret, altfel ai putea fi pedepsit, potrivit miturilor din popor.
  • Din ziua de Rusalii, timp de 9 săptămâni nu se culeg ierburi de leac.
  • Nu este bine să te urci în copaci, dar nici să pleci departe de casă, pentru că poți fi luat de Rusalii.
  • În ziua de Rusalii nu este bine să mergi la scăldat, altfel este pericol de înec.

Rusalii 2023 – semnificația frunzelor de nuc și de tei

Frunzele de nuc au o semnificație aparte de Rusalii. La sate se păstrează tradiția conform căreia credincioșii trebuie să ducă la biserică crenguțe de tei și nuc pentru a fi sfințite. Frunzele de nuc de Rusalii au ca semnificație limbile de foc ce au coborât asupra apostolilor la Ierusalim.

Cu aceste ramuri sfințite, credincioșii vor împodobi casele și icoanele. Asta pentru că, în credința populară, ramurile au puterea de a alunga spiritele rele. În unele zone, pe lângă tei și nuc, credincioșii mai folosesc leuștean, usturoi și pelin.

Ce se împarte de Rusalii

Sâmbăta dinaintea Rusaliilor este considerată Sâmbăta Morților sau Moșii de vară, sărbătoare dedicată comemorării celor trecuți în neființă. În unele zone din România, în sâmbăta Rusaliilor se împart, de obicei, oale împodobite cu flori și cu un colac deasupra, pentru pomenirea morților. În duminica Rusaliilor, se împart farfurii frumos împodobite pentru cei vii.

Biserici și catedrale din România care au hramul Pogorârea Sfântului Duh

  • Catedrala Pogorârea Sfântului Duh din Rădăuți;
  • Biserica de lemn din Lunca Mureșului;
  • Catedrala Coborârea Sfântului Spirit din Lugoj;
  • Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Zalău;
  • Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Parcul Alexandru Ioan Cuza, fost Parcul I.O.R., din București;
  • Biserica de lemn din Târgu Frumos;
  • Biserica de lemn din Dângău Mic;
  • Biserica de lemn din Frata, județul Cluj;
  • Biserica de lemn din Căzănești, județul Hunedoara;
  • Biserica Pogorârea Sfântului Duh, din Julița, comuna Vărădia de Mureș, județul Arad;
  • Biserica de lemn din Dușești „Pogorârea Sfântului Duh”;
  • Biserica Pogorârea Sfântului Duh, din Vicovu de Jos, județul Suceava;
  • Biserica Sfântul Spirit din Oradea.

Sursă: wikipedia.org

Rugăciune de Rusalii

„Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împărţi precum voieşti; prin care şi noi nemernicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru. Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi şi Te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte sufletele noastre, ca să putem a ne face locaş Preasfintei Treimi. Aşa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăţia noastră, nici de rănile păcatelor; ci le tămăduieşte pe ele cu ungerea Ta cea atotvindecătoare. Luminează mintea noastră, ca să cunoaştem deşertăciunea lumii şi a celor ce sunt în lume; înviază ştiinţa noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face şi ce se cuvine a lepăda; îndepărtează şi înnoieşte inima noastră, ca să nu izvorască mai mult ziua şi noaptea gânduri rele şi pofte necuvioase. Îmblânzeşte trupul şi stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi Chipul cel preascump al lui Dumnezeu. Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert goneşte-l de la noi. Și ne dă nouă duhul dragostei şi al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, ca îndreptând inimile cele slăbite şi genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci. Și aşa, ferindu-ne de tot păcatul şi împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârşit creştinesc şi neruşinat şi a intra în Ierusalimul cel Ceresc, iar acolo a ne închina Ţie, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ţie! Amin”. (sursa: doxologia.ro)

Citește și: Sărbători cu cruce roșie în 2023

Urmărește-ne pe Google News