Când se merge cu Steaua – versurile și semnificația acestui colind

Ce este colindatul

Colindatul este una dintre cele mai îndrăgite tradiții de Crăciun, de Revelion și de Bobotează în România. Este un obicei tradițional prin care oameni de toate vârstele merg din ușă în ușă și aduc în case vestea Nașterii Domnului Iisus Hristos prin cântări, urări și recitări de poezii. Colindatul nu se limitează doar la case sau la cartiere, ci pot fi auzite peste tot, și anume pe străzi, în metrou, în mall-uri, în clădiri guvernamentale, instituții publice, și altele.

Acest ritual își are rădăcinile în perioada precreștină, însă ulterior a fost integrat în calendarul religios creștin, devenind parte a sărbătoririi Crăciunului, se precizează pe site-ul Creștinortodox.ro. Colindătorii sunt considerați chipul îngerilor care au vestit Nașterea Domnului și sunt cunoscuți sub diverse denumiri, în funcție de regiune.

Spre exemplu, în Transilvania, aceștia se numesc ceată de colindători sau ceată de feciori, în timp ce denumirea de ceată de juni este folosită în zona Sibiu-Făgăraș. Butea feciorilor (junilor) sunt în ținutul cuprins între Olt și Târnave, beze (în Câmpia Transilvaniei și Năsăud), dubași (în vestul Hunedoarei și zona Hălmagiu-Beiuș), preuca (în Țara Loviștei), zoriți sau zoritori (în Țara Bârsei), călușeri (în regiunea dintre Sibiu și Strei) sau pitarai, în Banat și prin unele părți din Ardeal.

Recomandări

Klaus Iohannis, apel la înțelepciune după ce PSD a anunțat că iese din negocierile pentru Guvern: „Ultimul lucru de care România are nevoie e o criză”

De asemenea, trebuie să știi că sunt zone din țară unde se colindă mai mult la Anul Nou, cum ar fi Moldova, în timp ce în alte regiuni, cum ar fi Transilvania, se colindă mai mult la Crăciun.

Colindele și rolul lor

Colindele sunt cântece tradiționale românești, fiind urări de natură epico-lirică, și sunt strâns legate de obiceiul colindatului. Sunt creații anonime, care exprimă pe înțelesul tuturor învățătura Bisericii despre întruparea Domnului. Colindele sunt cântate în perioada Sărbătorilor de iarnă, iar multe dintre ele se regăsesc în multiple versiuni, influențate de diversitatea regională și lingvistică.

La origine, aceste creații populare aveau o funcție ritualică și erau menite să aducă urări de fertilitate și de belșug. Ele au fost rodul imaginației colective întrucât oamenii, neștiind să scrie sau să citească, își exprimau gândurile și dorințele prin poezii cântate. De asemenea, un alt rol al colindelor era acela de a alunga spiritele rele și de a simboliza o legătură spirituală cu cei trecuți în lumea de dincolo.

Potrivit tradiției românești, când vin colindătorii, ușa casei trebuie să rămână deschisă deoarece aceștia aduc vestea Nașterii Domnului. Se spune că cei care nu vor să asculte colinde, să îi primească pe colindători ori să le ofere un dar simbolic, vor fi urmăriți de ghinion, potrivit Historia.ro.

Recomandări

Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului

Cele mai cunoscute colinde românești

Termenul de „colindă” provine din latinescul „calendae”, derivat din verbul „calare” („a vesti”), iar primele colinde datează din secolul al IV-lea, în timpul Romei Antice. Pe atunci, acestea aveau o formă religioasă, fără să aibă o legătură cu colindul pe care îl știm cu toții astăzi. Nu sunt cunoscute date exacte care să ateste vechimea colindului în România, aceasta fiind o expresie a credințelor populare existente dintotdeauna.

Cu toate acestea, țara noastră are o tradiție bogată a colindelor, iar multe dintre acestea sunt cunoscute și cântate în întreaga țară. Printre cele mai populare colinde românești se numără „O, ce veste minunată!”, „Steaua sus răsare”, „Astăzi s-a născut Hristos”, „Trei păstori”, „Domn, Domn să-nălțăm” și „Florile Dalbe”.

Când se merge cu Steaua

Potrivit tradiției românești, colindătorii încep să cutreiere prin sate și orașe începând cu data de 6 decembrie, când se sărbătorește Ziua Sfântului Nicolae, și până pe 7 ianuarie, când este sărbătorit Sfântul Ioan. Însă cea mai importantă seară dedicată colindelor este Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie, atunci când, așa cum se știe, colindătorii aduc vestea sfântă a Nașterii Domnului Iisus Hristos.

Recomandări

Impozitele pentru anul 2025 încing spiritele în Timișoara. Dominic Fritz, în război cu „chiaburii”. Miza: câteva zeci de milioane de lei

Această noapte are o încărcătură spirituală aparte, marcând momentul în care bucuria și lumina sărbătorii pătrund în sufletele tuturor. Mersul cu Steaua este o tradiție specifică perioadei Crăciunului și se referă la îndrăgitul colind „Steaua sus răsare”. Conform tradiției, se merge cu Steaua în seara de Ajun, iar cei care merg cu Steaua sunt grupuri de copii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani. Aceștia poartă cu ei o stea frumos decorată, care, în funcție de regiunea folclorică, variază ca formă și construcție.

Unele stele sunt fixe, în timp ce altele sunt prevăzute cu un mecanism telescopic care le permite să fie aruncate în sus, adăugând astfel un efect spectaculos. De obicei, în centrul stelei este montată o icoană care o înfățișează pe Maica Domnului ținându-l în brațe pe Pruncul Iisus Hristos, iar de jur împrejur sunt niște brațe care simbolizează razele unei stele. De regulă, acestea sunt realizate din lemn sau din sârmă și sunt decorate cu hârtie colorată, beteală și clopoței ori zurgălăi. Steaua este susținută de o coadă lungă din lemn și este manevrată de un copil, care dă viață simbolului printr-o serie de mișcări.

Semnificația tradiției mersului cu Steaua

Mersul cu Steaua este un obicei străvechi, care a fost păstrat cu sfințenie în tradiția românească de-a lungul anilor, mai ales în perioada Sărbătorilor de iarnă. Acest ritual simbolic poartă o încărcătură spirituală profundă, fiind legat de evenimentele religioase majore ale acestei perioade. Micuții colindători care intră în casele oamenilor în seara de Ajun de Crăcin cântă versuri religiose care subliniază evenimentele biblice legate de Nașterea Mântuitorului.

Așa cum am precizat deja, cel mai cunoscut colind de acest gen este „Steaua sus răsare”, însă copiii mai cântă în această perioadă și alte colinde care au aceeași tematică, și anume „În oraşul Vitleem (Viflaim)” sau „Trei crai de la răsărit”. Conform tradițiilor moștenite de la înaintașii noștri, steaua este un simbol creștin care amintește de steaua de la Bethleem ce a vestit nașterea Pruncului Iisus Hristos și care i-a călăuzit pe cei trei magi la locul nașterii Domnului.

Potrivit Hârlău Etnografie, versurile colindelor despre acest simbol au fost preluate din surse diferite. Astfel, unele provin din literatura bizantină ortodoxă, altele din cea latină medievală a Bisericii Catolice, o parte dintre ele își au originea în literatura influențată de Calvinism, însă cele mai multe dintre aceste colinde își au rădăcinile în tradițiile locale ale poporului român. Tradiția mersului cu Steaua rămâne un liant între generații, transmițând credința și valorile spirituale prin intermediul colindelor și a simbolisticii stelei.

Versurile colindului „Steaua sus Răsare”

Colindul „Steaua sus răsare” a fost o sursă de bucurie pentru nenumărați colindători de-a lungul istoriei. Deși multe dintre tradițiile specifice Crăciunului au dispărut în timp, adulții de astăzi își amintesc cu drag despre acest colind care a adus magie și frumusețe în perioada copilăriei lor. Iată în continuare versurile acestui colind care continuă să încânte inimile oamenilor în perioada Sărbătorilor de iarnă:

Steaua sus răsare,

Ca o taină mare,

Steaua strălucește,

Și lumii vestește,

Și lumii vestește.

Ca astăzi Curata,

Preanevinovata,

Fecioara Maria,

Naște pe Mesia,

Naște pe Mesia.

Magii cum zăriră,

Steaua și porniră,

Mergând după rază,

Pe Hristos să-l vază,

Pe Hristos să-l vază.

Și dacă porniră,

Îndată-L găsiră,

La Dansul intrară,

Și se închinară,

Și se închinară.

Cu daruri gătite,

Lui Hristos menite,

Ducând fiecare,

Bucurie mare,

Bucurie mare.

Care bucurie,

Și aici să fie,

De la tinerețe,

Pân-la bătrânețe,

Pân-la bătrânețe.

Când se merge cu Capra și cu Ursul

Misiunea copiilor nu se încheie odată cu colindatul cu Steaua din Ajun de Crăciun deoarece urmează și alte tradiții specifice, precum Capra, Ursul, Plugușorul și Sorcova. Capra, un alt obicei popular românesc, este un dans tradițional care se practică în ajunul Anului Nou de către un tânăr cu chip de capră și îmbrăcat cu un cojoc pe dos și care, împreună cu tovarășii lor, merg din casă în casă și dansează în prag de Revelion.

Capra este confecționată dintr-un lemn scurt, cioplit astfel încât să aibă forma capului acestui animal. Ea este acoperită cu hârtie roșie, iar deasupra se adaugă o hârtie neagră, tăiată fin și încrețită sau, alternativ, se poate lipi o piele subțire, cu păr, pentru a crea un efect mai realist.

Umblatul cu Ursul este o tradiție specifică Moldovei și are loc de Anul Nou. Un tânăr se costumează în urs și poartă pe cap și pe umeri blana acestui animal, împodobită cu ciucuri roșii în dreptul urechilor. Masca este condusă de „ursar”, care este însoțit de muzicanți și, de obicei, de un întreg alai de personaje, între care se poate număra și un copil care joacă rolul „puiului de urs”. Pe ritm de tobe și sunet de fluiere, ursul dansează, ajutat de un ciomag, mormăind și imitând pașii greoi și sacadați ai ursului.

Acest obicei semnifică purificarea și fertilizarea pământului pentru anul care vine. Se presupune că la originea acestui obicei s-ar afla un cult traco-getic, ce sublinia importanța ursului și a legăturii sale cu fertilitatea și renașterea naturii, relatează Ziarul Unirea.

Plugușorul și Sorcova

Cunoscut în popor sub denumirea de urarea cu plugul sau cu buhaiul, Plugușorul este un obicei vechi, cu rădăcini adânci în tradițiile agricole, ce se păstrează și în prezent, mai ales în Moldova. În Ajunul Anului Nou și, uneori, chiar în ziua de 1 ianuarie, grupuri formate din mai mulți tineri merg din casă în casă pentru a ura cu Plugușorul sau să „hăiască”, așa cum se spune în regiunea de est a țării.

Sorcova este un alt obicei străvechi foarte îndrăgit de copii care, în prima zi a noului an, merg din casă în casă cu o crenguță înmugurită de măr, păr, vişin, prun sau de trandafir, sau cu o sorcovă realizată dintr-un băț în jurul căruia sunt împletite flori de hârtie colorată. Numele de „sorcovă” provine din cuvântul bulgar „surov”, care înseamnă „verde fraged” și face trimitere la ramura proaspăt înmugurită.

După ce îşi sorcovesc părinţi şi rudele apropiate, copiii pornesc cu Sorcova prin vecini. Ei ating ritmic cu sorcova uşa sau fereastra, dacă se colindă afară, sau corpul gazdelor, dacă se colindă înăuntru, iar în acest timp rostesc ritmic următoarele versuri: „Sorcova, vesela/Să trăiţi, să-mbătrâniţi/Ca un măr, ca un păr/Ca un fir de trandafir/Tare ca piatra/Iute ca săgeata/Tare ca fierul/Iute ca oţelul/La anul și la mulțti ani!”.

Vezi şi tradiții și obiceiuri de Crăciun, ce se face în ziua Nașterii Domnului!

Urmărește-ne pe Google News