Există numeroase elemente ce indică deosebite calităţi umane care v-au asigurat o viaţă sufletească bogată. Se vede clar că aţi ocupat o postură importantă în cadrul unui grup sau al unei comunităţi, fapt care v-a adus o oarecare notorietate şi o situaţie financiară bună. Ultima parte a vieţii va fi mai frumoasă. Dincolo de eventualele dezamăgiri provocate de unele prietene, se văd şi mici necazuri legate de banii partenerului, care poate nu v-a susţinut atât cât ar fi trebuit.
Ana Maria, 19 aprilie 1974, ora 5.30, Bucureşti.
Berbec cu ascendentul în Berbec.
Intervalul orar pe care l-aţi indicat nu permite o interpretare exactă. Multe dintre elementele din astrogramă sunt la limită şi o oră diferită poate schimba esenţa interpretării. Pentru a evolua către o stare materială stabilă, este de dorit să vă stabiliţi un obiectiv profesional pe care să-l urmăriţi cu perseverenţă.
Sunt şanse să beneficiaţi de sprijinul celor apropiaţi, dar aveţi nevoie şi de un sens propriu spre care să vă îndreptaţi, dar şi cu ajutorul celor dragi. Trebuie să acordaţi o atenţie deosebită pregătirii profesionale. Relaţia de cuplu poate fi dificilă, mai ales dacă soţul este mai în vârstă, pentru că pot să apară probleme de comunicare.
Ionela Bădărău, 10 mai 1975, ora 2.00, Miercurea- Ciuc.
Taur cu ascendentul în Vărsător.
Astrograma indică o doză importantă de şansă care se manifestă în domeniul carierei. E posibil să plecaţi peste hotare, eventual în urma căsătoriei, şi să aveţi parte de o evoluţie favorabilă în străinătate.
Dacă alegeţi să rămâneţi în ţară, şansa nu vă părăseşte, numai că va trebui să fiţi atentă la acea latură idealistă din firea dv. care vă face să visaţi cu ochii deschişi şi să credeţi că tot ce zboară se mănâncă. E important să reţineţi că faceţi parte dintr-o categorie specială de oameni, cei care trebuie să ţintească mereu mai sus.