Calmează crizele de ulcer

Cărbunele vegetal calmează crizele de uilcer şi gastrită, neutralizând aciditatea sucurilor gastrice. Se diluează o linguriţă cu pulbere în jumătate de pahar cu apă şi se bea de patru ori pe zi. Dacă preferi cărbunele vegetal sub formă de comprimate, ele se administrează conform prospectului.

Menţine sănătatea dinţilor

Dacă vrei să ai dinţi mai albi, dar şi mai curaţi, poţi urma o cură cu cărbune vegetal. Se dizolvă o lingură cu pulbere din acest produs în 150 ml de lapte cald şi se bea de două ori pe zi, timp de două-trei săptămâni. Remediul se face de trei ori pe an.
Cataplasme pentru inflamarea ochilor
Pentru că are capacitatea de a calma şi de a reduce inflamaţiile, cărbunele vegetal poate fi şi pentru unele afecţiuni oftalmologice. Se fac cataplasme din trei linguri cu pulbere amestecate cu apă rece, până se obţine o pastă. Se pune produsul într-o bucată curată de tifon şi se aplică pe ochi. În locul apei, se poate folosi ceai de tei.

Atenuează problemele respiratorii

Cărbunele vegetal are un rol important în atenuarea crizelor de tuse, dar şi a celor de astm. Astfel, se umezesc cu apă rece două linguri cu pudră de cărbune şi se beau pe parcursul a 48 de ore, de câte două ori pe zi, după fiecare masă. De asemenea, se mai face un amestec dintr-o lingură cu pulbere de cărbune cu 150 ml de lapte cald şi se bea de două ori pe zi.
 
 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
FANATIK.RO
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
GSP.RO
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
Cine sunt, de fapt, horahaii și în ce zonă a României trăiesc. Motivul pentru care și-au botezat copiii cu numele lui Gigi Becali. În aceeași comunitate o fată se numește Bomba
FANATIK.RO
Cine sunt, de fapt, horahaii și în ce zonă a României trăiesc. Motivul pentru care și-au botezat copiii cu numele lui Gigi Becali. În aceeași comunitate o fată se numește Bomba
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Observatornews.ro
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI