Care este cel mai mare baraj din România

Ce este un baraj

Un baraj este o construcție masivă, o adevărată minune inginerescă, ce este amplasată transversal în albia unui curs de apă. Acesta este construit pentru a se ridica nivelul apei în amonte și crearea unui lac artificial, denumit lac de acumulare (rezervor).

Scopul principal al unui baraj este stocarea apei pentru diverse utilizări în agricultură, industrie și uz casnic, cum ar fi producerea de energie hidroenergetică, irigații, prevenirea inundațiilor, alimentarea cu apă potabilă sau activități de agrement aflăm de pe site-ul National Geographic.

Din punct de vedere al dimensiunilor și al complexității, barajele pot varia de la structuri mici, care sunt folosite pentru irigații, până la construcții uriașe, așa cum este cazul barajului Hoover din SUA sau Aswan din Egipt. De-a lungul istoriei, oamenii au folosit diferite materiale pentru a construi baraje, de la materiale naturale precum piatră sau argilă, în timpul civilizațiilor din Antichitate, până la betonul din zilele noastre.

Cel mai vechi baraj din lume

Istoricii spun că vechii locuitori ai Mesopotamiei s-ar putea să fi fost primii oameni care au construit baraje. Aceste construcții le-au oferit fermierilor o sursă constantă de apă pentru irigarea culturilor, ceea ce le-a permis vechilor mesopotamieni să hrănească o populație în creștere.

Recomandări

Cât de important este portofoliul primit de România în Comisia Europeană. Europarlamentar PNL: „E gol, zero competențe”

Romanii au fost și ei maeștri în construirea de baraje. Aceștia foloseau barajele pentru a devia apa pentru băut, pentru scăldat și pentru irigații. Unul dintre cele mai vechi baraje, aflat și astăzi în uz, este barajul Cornalvo din Spania, care a fost construit de vechii romani  în secolul I sau al II-lea d.Hr. Însă, cel mai vechi baraj cunoscut este Jawa. Situat pe teritoriul Iordaniei de astăzi, acest baraj a fost construit în secolul al IV-lea î.Hr, mai precizează sursa citată anterior.

Impactul barajelor asupra mediului

Barajele au fost privite multă vreme drept un adevărat simbol al ingeniozității și priceperii umane. Cu toate acestea, ecologiștii care studiază râurile și lacurile au descoperit o serie de dezavantaje ecologice ale construcției barajelor.

Deși au beneficii importante, barajele au un impact semnificativ asupra mediului înconjurător, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. În primul rând, atunci când blochează fluxul de apă peste un râu, barajele captează cantități enorme de sedimente în lacurile de acumulare. 

Microbii subacvatici se hrănesc cu materia organică adunată în aceste sedimente și produc metan, un puternic gaz cu efect de seră, care contribuie semnificativ la încălzirea globală. În lipsa sedimentelor, zonele din aval, cum ar fi plajele sau deltele, se erodează mai rapid. Acest proces poate avea efecte devastatoare asupra biodiversității și asupra comunităților care depind de resursele naturale din acele regiuni.

Recomandări

Amenințarea unui general rus: „Lovim ținte militare din România, Polonia și Bulgaria, dacă Ucrainei i se va permite să tragă rachete cu rază lungă”

De asemenea, barajele  modifică fluxul natural al râului, fragmentând habitatele naturale și rutele de migrație ale majorității peștilor. Astfel, unele specii de pești migratori, precum somonul, sunt adesea împiedicate să ajungă la locurile de reproducere din amonte, potrivit Earth.org. Aceasta poate duce la scăderea populațiilor și, în unele cazuri, la extincția anumitor specii. În lipsa sedimentelor transportate de râu, delta râurilor poate fi afectată, contribuind la eroziunea solului. În plus, barajele fragmentează râurile și distrug pădurile înconjurătoare.

De asemenea, lacurile de acumulare din spatele barajelor pot modifica microclimatele locale. Apa stocată poate genera creșterea umidității în zonă, afectând vegetația și fauna. Nu în ultimul rând, deși sunt construite pentru a preveni inundațiile, barajele care cedează pot provoca inundații catastrofale, cauzând pierderi de vieți omenești și daune economice imense.

Cel mai mare baraj din România

Cele mai multe baraje din țara noastră au fost construite în perioada comunismului și sunt în uz și astăzi. Dacă ne referim la înălţimea lor, cel mai mare baraj de beton de pe teritoriul României este Vidraru – 166,6 metri. Un singur baraj este mai înalt decât Vidraru, Gura Apelor – 168 de metri, situat pe Râul Mare, în Retezat, însă acesta este construit din anrocamente (blocuri de piatră provenite din roci magmatice, metamorfice sau roci sedimentare).

Recomandări

Bilanțul furtunii Boris: cel puțin 15 morți, dintre care șapte în România, și mii de sinistrați în Europa Centrală și de Est. „Este un coșmar”

Izvorul Muntelui (Bicaz), cu 127 de metri înălţime, 435 de metri lungime şi 119 metri lăţime maximă la bază, este cel mai mare baraj de greutate (baraj care reține apa folosind doar greutatea sa) de pe râurile interioare ale României şi al treilea dintre cele mai înalte baraje din ţară.

Cel mai lung baraj din România este cel de la Porţile de Fier 1 – 1.278 metri, construit şi exploatat împreună cu Serbia. La Porţile de Fier 1 se află şi cel mai mare lac de acumulare, cu o capacitate de 2.200 milioane de metri cubi şi cu o lungime de 120 kilometri.

Hidrocentrala Vidraru este amplasată pe râul Argeș, pe un sector de 28 de kilometri lungime, în județul Argeș, la o altitudine de 830 de metri. Barajul este accesibil atât dinspre Pitești, cât și dinspre Sibiu, prin intermediul drumului național DN7C, cunoscut și sub denumirea de Transfăgărășan, una dintre cele mai spectaculoase șosele din lume.

Este un baraj din beton cu dublă curbură, realizat din 22 de ploturi verticale, îmbinate prin rosturi de dilatație, iar fiecare coloană este secționată în lamele de 2 metri înălțime. Construcția are o înălțime de 166,60 de metri, o adâncime de 155 de metri, o lungime la coronament de 307 metri și o grosime a coronamentului de 6 metri, fiind traversat de nouă galerii orizontale interioare. Comunicarea între galerii se face fie cu cele două lifturi interioare, fie pe căile exterioare de acces. La momentul inaugurării, Vidraru era al cincilea cel mai mare baraj din Europa și al nouălea în lume. Construcția se sprijină pe versanții masivelor Pleașa și Vidraru din munții Făgăraș.

Barajul Vidraru: când și cum a fost construit

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Lucrările de construcție la barajul Vidraru au demarat în 1960 şi s-au întins pe durata a cinci ani și jumătate, iar scopul acestuia a fost acela de a produce energie electrică, de a asigura necesarul de apă pentru irigații și de a evita inundațiile.

În cei cinci ani şi jumătate cât au durat lucrările de construcţie a barajului Vidraru s-au realizat volume impresionante. Astfel, s-au forat 42 de kilometri de galerii subterane, s-au excavat 1.768.000 de metri cubi de rocă, dintre care un milion de metri cubi în subteran, au fost turnați 930.000 de metri cubi de beton nearmat impermeabil, dintre care 400.000 de metri cubi în subteran, și s-au montat 6.300 de tone de echipamente electromecanice. Costurile totale ale acestei investiții a fost de 1,47 de milioane de lei la nivelul anilor 60.

„Templul” barajului Vidraru

Barajul Vidraru reține apele râului Argeș, care formează lacul de acumulare cu același nume. Acesta mai adună apele râurilor Capra, Buda şi ale afluenţilor lor din munţii Frunţii şi Ghiţu și are un volum de aproximativ 465 de milioane de metri cubi de apă, dintre care 320 de milioane de metri cubi reprezintă volumul util.

Nivelul normal de retenție este de 830,00 mdM (metri deasupra nivelului mării), lacul având, la aceasta cotă, o suprafață de 870 de hectare și o lungime de 14 kilometri. Complexul hidroenergetic amenajat pe râul Argeș constă dintr-o centrală hidroelectrică, care până în 1989 a fost denumită „Gheorghe Gheorghiu-Dej”, și de un ansamblu de 14 microhidrocentrale în aval, care dezvoltă o producție de energie de 350 milioane kWh, aflăm de pe site-ul Energie.gov.ro.

Centrala principală se află într-o galerie săpată la 130 de metri sub nivelul albiei râului Argeș și are dimensiuni impresionante. Ea măsoară 31,70 de metri în înălțime, 67,80 de metri în lungime și 16,70 de metri în lățime. Pentru a ajunge la cele patru turbine Francis verticale de câte 55 MW și la cele șapte transformatoare monofazate de 40 MVA, trebuie parcurși mai întâi cei 104 metri ai puțului vertical de 7,20 metri diametru, pe unde a fost introdus tot echipamentul centralei, iar apoi cei 132 de metri ai unei galerii de acces orizontale, având secțiunea de 33 metri pătrați.

Centrala subterană a fost proiectată astfel încât să se poată controla hidrocentrala de la distanță, din București. Aceasta are o putere de 220 MW, iar turbinele si generatoarele electrice asigură o producție de energie, într-un an hidrologic mediu, de 400 GWh/an. Centrala hidroelectrică este supranumită „templul” barajului Vidraru.

Avaria din 1974

O dovadă a rezistență a acestui proiect impresionant este faptul că întreaga construcție a trecut cu bine peste cutremurul din 1977, neavând nici o fisură. Totuși, în urmă cu ceva mai mult de cinci decenii, barajul de la Vidraru a trecut printr-o avarie după ce o galerie s-a rupt, la fel și blindajul metalic, iar o parte uriașă din masivul muntos a fost dislocată.

Pe data de 6 iulie 1974, barajul a înregistrat o avarie importantă în timpul unui test de funcționare. În urma acestui incident s-a produs o viitură artificială de 600 metri cubi pe secundă în aval, perturbări ale alimentării cu energie electrică în zonă și distugerea parțială a unui pod. De asemenea, doi oameni și-au pierdut viața în acest eveniment tragic. Aceasta a fost singura defecțiune notabilă înregistrată la barajul argeșean și a fost depășit cu bine în urma consolidărilor ce au urmat.

Povestea tragică a satului de pe fundul lacului Vidraru

În spatele istoriei barajului Vidraru stă povestea tragică a unui sat care, în urmă cu aproape șase decenii, ar fi fost înghițit de milioanele de metri cubi de apă ale lacului de acumulare.

O legendă locală vorbește despre locuitorii comunei argeșene Arefu care și-ar fi pierdut viața sub ape și despre cruci de cimitir care, din când în când, ar ieși la suprafață. Însă, cei care au trăit în acele vremuri știu cu exactitate ce se află în adâncurile lacului. Se spune că locuitorii din Cumpăna au refuzat să-și părăsească locuințele și au ales să moară în casele lor, sub puhoaiele de apă care, după finalizarea barajului Vidraru, au inundat în mod controlat regiunea care avea să devină lacul Vidraru.

Foto: Shutterstock.com

Urmărește-ne pe Google News