De asemenea, limbajul colocvial, care a permis utilizarea greșită a acestor termeni, reprezintă o altă cauză pentru care multă lume face această greșeală. De aceea, pentru a putea utiliza corect acești termeni și pentru a evita să facem erori nedorite, este important să înțelegem diferențele de ordin geografic și politic dintre cele două entități.

De ce se folosesc greșit Marea Britanie și Regatul Unit

Utilizarea denumirilor Marea Britanii și Regatul Unit în mod interschimbabil este un lucru obișnuit în afara Europei, însă trebuie să știi că nu este deloc corect să faci asta. Principala cauză pentru care mulți oameni fac confuzie între Marea Britanie și Regatul Unit este faptul că Anglia, care este cea mai mare și cea mai populată națiune din Regatul Unit, a avut o influență covârșitoare asupra istoriei și dezvoltării statului.

Drept urmare, multă lume confundă Anglia cu întreaga insulă a Marii Britanii și, de asemenea, identifică Regatul Unit cu această insulă. Adesea, numele Marea Britanie este folosit pentru a se referi în mod incorect la întregul Regat Unit, ignorând faptul că Irlanda de Nord nu face parte din Marea Britanie.

Pe plan internațional, acest lucru este amplificat și de utilizarea abrevierii „UK” (n.n. – United Kingdom) sau „Britain” în mediul media, sportiv sau politic, termeni care nu reflectă întotdeauna realitatea politică și geografică exactă. În acest context, pentru a putea înțelege care este diferența dintre cele două teritorii, este important să știi că acestea se referă la regiuni din Insulele Britanice.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

Scurt istoric al Marii Britanii și Regatului Unit

În timpul celor șase secole ale perioadei anglo-saxone, din anul 410 până în 1066, denumirile au fost traduse aproximativ în limba engleză. „Britannia major” a devenit Marea Britanie, în timp ce „Britannia minor” a dispărut complet din uz. În Evul Mediu, numele de Marea Britanie a fost aplicat și unei mici regiuni din Franța, care este cunoscută acum sub numele de Bretania.

Ca urmare, termenul „Marea Britanie” a început să fie folosit pentru a se face referire în mod specific la insulă. Cu toate acestea, numele nu a avut nici o semnificație oficială până în anul 1707, atunci când regatele rivale Anglia și Scoția au fost unite, formând Regatul Marii Britanii.

În același timp, Irlanda a fost o colonie engleză încă din secolul al XII-lea și, după apariția Marii Britanii, a rămas sub influența coroanei britanice. În 1801, Irlanda s-a alăturat în mod oficial Marii Britanii ca o singură entitate politică și a devenit cunoscută sub numele de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei sau, pe scurt, Regatul Unit, aflăm de pe enciclopedia online Britannica.

Cu toate acestea, uniunea a durat doar până în anul 1922, când Irlanda, cu excepția a șase comitate din nord, a obținut independența față de Regatul Unit sub numele de Statul Liber Irlandez. Irlanda a devenit ulterior o republică suverană, în timp ce Irlanda de Nord a ales să rămână în cadrul Regatului Unit prin ceea ce s-a numit Ulster Month.

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

Ce sunt Insulele Britanice

Vom începe cu termenul care este cel mai des folosit, mai ales în afara Europei. Denumirea „Insulele Britanice” se referă la un arhipelag de insule, care se află în nord-vestul Europei și care este separat de continentul european prin Canalul Mânecii.

Cele mai mari dintre aceste insule sunt Marea Britanie și Irlanda, la care se adaugă un grup de insule mai mici adiacente acestora, și anume Insulele Hebride, Insulele Shetland, Insulele Orkney, Insulele Scilly, Insula Man și (uneori) Insulele Canalului Mânecii, potrivit dicționarului Merriam-Webmester.

Grupul de insule este situat la sud-est de Islanda, la vest de Norvegia și de Danemarca, între Marea Nordului la est și Oceanul Atlantic de Nord la vest. Insulele Britanice nu trebuie confundate cu Regatul Unit deoarece ele includ și Republica Irlanda, un stat independent care nu face parte din Regatul Unit.

Despre Anglia

Anglia (n.n. – în engleză England) este cea mai mare și cea mai populată dintre cele patru țări care alcătuiesc Regatul Unit alături de Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord. Este situată în partea de sud a insulei, iar capitala țării este Londra, care este și capitala întregului Regat Unit.

Denumirea Anglia provine de la „Țara anglilor” (n.n. – în engleză „Land of the Angles”) și se referă la angli, un trib germanic de vest, care s-a stabilit în insulă în secolul al V-lea, provenind din peninsula Iutlanda (Germania și Danemarca de astăzi). Anglia ocupă două treimi din centrul și sudul Insulei, și include, de asemenea, peste o sută de insule, inclusiv Insula Wight și insulele Scilly. relatează site-ul NationsOnline.org.

LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO
Recomandări
LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO

Irlanda vs. Irlanda de Nord

Irlanda este cea mai vestică parte a Insulelor Britanice. Termenul „Irlanda” are atât o utilizare geografică, referindu-se la a doua cea mai mare dintre insulele Insulelor Britanice, cât și două utilizări politice. Termenul folosit solo, Irlanda, se referă la ceea ce se numește în mod oficial Republica Irlanda, o țară independentă din punct de vedere politic care ocupă cea mai mare parte a insulei. În schimb, folosit în denumirea Irlanda de Nord, același termen se referă la țara situată în partea de nord-est a insulei, care este o diviziune a ceea ce este cunoscut oficial sub numele de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Republica Irlanda și Irlanda de Nord sunt, așadar, țări distincte.

Prima este un stat independent de Regatul Unit, cu capitala la Dublin, iar cealaltă este o țară ce face parte din Regatul Unit, cu capitala la Belfast, și care este alcătuită din partea de nord-est a provinciei istorice irlandeze Ulster, pe insula Irlanda.

Ce țări cuprinde Marea Britanie

Marea Britanie este un termen geografic și politic care se referă la insula cunoscută și sub numele simplu de Marea Britanie. Aceasta cuprinde trei țări: Anglia, Scoția și Țara Galilor (inclusiv insulele periferice pe care le administrează, cum ar fi Insula Wight). După cum se poate observa, Marea Britanie nu include și Irlanda de Nord, care este parte dintr-o insulă separată, denumită Irlanda. Odată legată de Europa prin podul de pământ Doggerland, insula s-a separat de continent în urmă cu aproximativ 9.000 de ani. Termenul desemnează strict această insulă și nu se referă la entitățile politice care o guvernează.

Cel mai vechi nume înregistrat pentru Marea Britanie de astăzi a fost „Albion”, care înseamnă „alb” în limba latină. Istoricii spun că aceasta face referire la stâncile albe din Dover, care sunt vizibile de pe coasta franceză.

În același timp, denumirea „Marea Britanie” are tot origini latinești deoarece, în perioada romană antică, era cunoscută sub numele de „Britannia” (n.n. – țara britanicilor). Așadar, Marea Britanie se referă la Anglia, Scoția, Țara Galilor și insulele adiacente, în timp ce Regatul Unit cuprinde cele trei țări care alcătuiesc Marea Britanie plus Irlanda de Nord, scrie Farandwide.com.

Este Regatul Unit o țară?

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord este o monarhie constiuțională, care dispune de un sistem parlamentar, cu capitala la Londra. Este format din patru țări, și anume Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord. Aceste state au fiecare propria sa capitală regională, și anume, în ordine, Londra, Edinburgh, Cardiff și, respectiv, Belfast.

În ceea ce privește emblema națională, Union Flag, cunoscut și sub numele de Union Jack, este steagul Regatului Unit, care este de fapt o suprapunere a drapelelor Angliei (crucea Sf. Gheorghe), Irlandei (crucea Sf. Patrick) și Scoției (crucea St Andrews), potrivit LeSavais-tu.fr.

Cetățenii din Regat au cu toții cetățenie britanică și dețin același pașaport. Prin urmare, nu există pașapoarte englezești, scoțiene, galeze și nici nord-irlandeze. Fiecare dintre aceste națiuni are un grad diferit de autonomie administrativă și politică, dar toate se află sub același guvern central și sub monarhia britanică.

Deși au propriile lor guverne locale și autonomie, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord nu sunt considerate națiuni suverane. Asta înseamnă că, spre exemplu, guvernul din Scoția nu poate să negocieze tratate internaționale și nici nu poate declara război. Din 1801 până în 1922, Regatul Unit a inclus și toată Irlanda. Dar, în urma revoluției irlandeze, insula a fost împărțită în două regiuni: Statul Liber Irlandez, care s-a autoguvernat și care a devenit ulterior Republica Irlanda, și Irlanda de Nord, asupra căreia Anglia a păstrat controlul.

În momentul de față, Regatul Unit este unul dintre statele membre ale Commonwealth-ului, o organizație interguvernamentală care reunește multe teritorii care au aparținut anterior Imperiului Britanic.

Foto:Shutterstock.com

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI