Așa cum îl știm astăzi, maratonul are o vechime de aproape 130 de ani, însă pentru a-i înțelege originea, istoria și semnificația trebuie să ne întoarcem pe meleagurile Greciei Antice cu vreo 2500 de ani în urmă.

Asta, pentru a rememora actul glorios al soldatului atenian Phidippides, care a alergat pentru a aduce vești uriașe. De aceea, îți propunem ca în cele ce urmează să ne amintim împreună cum a început totul, ce reprezintă astăzi maratonul și mai ales că important nu este să câștigi, ci să participi, așa cum spunea odată Pierre de Coubertin, părintele Jocurilor Olimpice moderne.

Maraton: ce este și de unde provine numele

Termenul de maraton se referă la o probă sportivă de alergare pe șosea, care se desfășoară pe distanța de 42,195 km. Maratonul a fost una dintre primele discipline incluse în programul Jocurilor Olimpice moderne, organizate la Atena în 1896, iar primul câștigător modern a fost un grec.

Distanța pe care se aleargă în prezent cursa de maraton nu a fost standardizată decât în 1924, după ce, anterior, traseul măsura 40 km (1896 și 1904), 40,26 km (1900), 41,86 km (1906), 42,195 km (1908), 40,20 km (1912) și 42,75 km (1920). Acest lucru s-a bazat pe o decizie a Comitetului Olimpic al Marii Britanii de a începe cursa olimpică din 1908 de la Castelul Windsor și de a o termina în fața lojei regale situată pe stadionul olimpic din Londra, aflăm de pe enciclopedia online Britannica.

Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”
Recomandări
Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”

„Marathon” înseamnă în limba greacă „fenicul”. Recordul mondial actual pentru maratonul masculin este de 2 ore și 35 de secunde și a fost stabilit la Maratonul de la Chicago pe 8 octombrie 2023 de Kelvin Kiptum din Kenya, cel care a decedat în mod tragic în februarie 2024, într-un accident de mașină.

Recordul mondial la feminin, 2 ore 11 minute și 53 de secunde, este deținut de Tigst Assefa din Etiopia și a fost stabilit la Maratonul de la Berlin pe 24 septembrie 2023.

Legenda soldatului Pheidippides

Cursa de maraton a fost inspirată de legenda unui soldat grec despre care se spune că ar fi alergat aproape patruzeci de kilometri pentru a anunța victoria asupra persanilor în bătălia de la Marathon. Așadar, această disciplină sportivă reprezintă un omagiu adus războinicului atenian Pheidippides. Acesta era un așa-numit hemerodromos, adică un mesager alergător, care era special antrenat să alerge pe distanțe lungi pentru a transmite mesaje între cetăți.

Cel mai contemporan istoric, Herodot, a scris că, în timpul bătăliei de la Marathon din anul 490 î.Hr., când persanii au debarcat pe Grecia continentală, Pheidippides ar fi fost trimis la Sparta pentru a cere sprijin armat. Pentru asta, el a fost nevioit să alerge aproximativ 240 km în două zile.

Industria auto, noua fabrică de șomeri a Europei. „Mai mulți producători se luptă pentru o plăcintă mai mică”
Recomandări
Industria auto, noua fabrică de șomeri a Europei. „Mai mulți producători se luptă pentru o plăcintă mai mică”

De aceea, cursa Spartathlon, care se desfășoară în zilele noastre pe această distanță, comemorează acel moment istoric. Herodot nu a menționat, însă, dacă războinicul s-a întors cu răspunsul spartan, despre care se presupune că ar fi fost negativ. Asta pentru că spartanii se aflau atunci în mijlocul unui festival religios și nu aveau chef de luptă, așa că Pheidippides a fost nevoit să plece și să fugă înapoi către Marathon.

Între timp, grecii au ieșit învingători, dar victoria nu a fost concludentă deoarece restul armatei mărșăluia către Atena pentru a preveni o debarcare persană mult mai aproape de actuala capitală elenă, mai notează World Running. În cele din urmă, grecii au reușit să-i învingă pe persani, care au fost siliți să se refugieze în Asia.

A strigat „Am învins!” și a murit

Unii istorici spun că este posibil ca un alt mesager să fi alergat înainte pentru a da vestea cea mare a victoriei armatei grecești, însă există anumite informații contradictorii în ceea ce privește numele mesagerului.

Există scrieri potrivit cărora acesta ar fi fost Pheidippides, însă în altele apare drept Philippides, Thersipus de Erchius sau Eucles. Indiferent de numele său, cert este faptul că bravul soldat a alergat de pe câmpul de luptă de la Marathon până la Atena pentru a aduce vestea victoriei atenienilor împotriva invadatorilor persani conduși de generalul Datis. În momentul în care a ajuns la destinație, el nu a mai apucat decât să strige „Nenikēkamen!”, adică „Am învins!”, după care s-a prăbușit la pământ și a murit, răpus fiind de oboseală, relatează site-ul The Running Channel.

Asistenții maternali, condiție nouă pentru a putea activa. Dramele pe care le poate naște modificarea: „Ne gândim la interesul superior al copilului”
Recomandări
Asistenții maternali, condiție nouă pentru a putea activa. Dramele pe care le poate naște modificarea: „Ne gândim la interesul superior al copilului”

Bătălia de la Marathon a marcat sfârșitul primei invazii în Grecia a persanilor. Deși războaiele dintre eleni și persani au continuat încă mulți ani, cu unele întreruperi, lupta de la Marathon a demontat mitul invincibilității persane. În amintirea curajosului Pheidippides, despre care grecii au spus că a fost primul om care a avut parte de o moarte atât de glorioasă, la inițiativa baronului Pierre de Coubertin, în programul Jocurilor Olimpice moderne a fost inclusă proba de maraton, care astăzi se aleargă, așa cum spuneam, pe o distanță de 42,195 km.

Ce rută a ales Pheidippides către Atena

Există două drumuri care leagă câmpul de luptă de la Marathon și Atena. Primul dintre acestea, care este mai spre nord, trece prin Muntele Penteli, în timp ce al doilea traseu, care este mai spre sud, este mai plat, dar mai lung. Există înscrisuri conform cărora străvechiul hemerodromos elen Pheidippides ar fi ales să alerge pe drumul dinspre nord, adică acela mai dificil, din cauza faptului că, la momentul la care a avut loc bătălia de la Marathon, încă mai erau soldați persani în sudul câmpiei.

Trebuie spus că Muntele Penteli se află între Marathon și Atena, ceea ce înseamnă că Pheidippides a trebuit să ocolească muntele, fie spre nord, fie spre sud, potrivit CISM Europe. Acest din urmă traseu, care este și cel mai evident, se potrivește aproape în totalitate cu autostrada modernă Marathon-Atena, care se întinde spre sud de Golful Marathon și de-a lungul coastei, apoi face o ascensiune ușoară, dar prelungită, către vest, spre extremitatea estică a Atenei, între poalele munților Hymettus și Penteli, și apoi coboară ușor spre oraș.

Acest traseu, așa cum exista la reluarea Jocurilor Olimpice din 1896, avea o lungime de vreo 40 de kilometri și era distanța aproximativă folosită inițial pentru cursele de maraton. Cu toate acestea, s-a sugerat că Pheidippides ar fi urmat un alt traseu: o urcare spre vest de-a lungul pantelor estice și nordice ale Muntelui Penteli până la trecătoarea lui Dionysos și apoi o potecă dreaptă spre sud până la Atena. Acest traseu este considerabil mai scurt, aproximativ 35 de kilometri, dar include o urcare inițială foarte abruptă de peste 5 kilometri.

Când a avut loc primul maraton olimpic

Jocurile Olimpice din Antichitate, care au avut loc în Grecia începând din jurul anului 776 î.Hr. până în anul 393 d.Hr, nu a inclus niciodată în program astfel de curse pe lungă distanță. Prima cursă olimpică de maraton din era modernă a avut loc la data de 10 aprilie 1896, la Atena, și a fost câștigată, așa cum menționam anterior, de un alergător grec, pe numele său Spyridon Louis, care a devenit în acest fel erou național. Acesta a încheiat cursa cu timpul de 2h 58:50.

Maratonul inaugural s-a dovedit atât de popular încât, un an mai târziu, a fost creat Maratonul din Boston. Cursa olimpică de maraton rezervată femeilor a fost adăugată în programul olimpic de abia la ediția din 1984 a Olimpiadei de vară, care s-a desfășurat la Los Angeles (SUA).

Care este cel mai vechi maraton

După Olimpiada din 1896, maratoanele au câștigat tot mai mult la capitolul popularitate. Timp de câteva decenii, maratoanele erau rezervate doar bărbaților. Cel mai vechi maraton este cel de la Boston, a cărei primă ediție a avut loc în anul 1897, potrivit History.com. La startul acelei curse s-au aliniat 15 bărbați, care au alergat pe un traseu cu o lungime totală de 39,4 km. Câștigător a fost John McDermott, care a parcurs distanța în 2h 55:50.

De altfel, Boston este în momentul de față cel mai longeviv maraton care a fost organizat continuu, an de an. La acest maraton a fost permisă participarea femeilor începând cu anul 1972. În prezent, aproximativ 2.000 de curse de maraton se desfășoară în întreaga lume în fiecare an, de la Polul Nord până la Marele Zid chinezesc, iar majoritatea concurenților sunt alergători amatori.

Numai în Statele Unite ale Americii sunt organizate în fiecare an peste 1.100 de maratoane. La maratoanele mari, așa cum este cazul celor de la Boston, New York, Tokyo sau Roma pot lua start zeci de mii de participanți.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Mașina de la Dacia care nu se vinde și în România. Modelul are dotări de top și e la fel de scump ca unul de la BMW sau Audi
FANATIK.RO
Mașina de la Dacia care nu se vinde și în România. Modelul are dotări de top și e la fel de scump ca unul de la BMW sau Audi
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
Stațiunea din România, considerată un adevărat izvor de sănătate, de care mulți români au uitat. E printre cele mai bune din Europa, apele sale vindecătoare au primit cea mai mare recunoaștere internațională
FANATIK.RO
Stațiunea din România, considerată un adevărat izvor de sănătate, de care mulți români au uitat. E printre cele mai bune din Europa, apele sale vindecătoare au primit cea mai mare recunoaștere internațională
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
LIVE TEXT. Ore critice în Galaţi: Hidrologii au prelungit codul roşu de inundaţii. Tabără de sinistrați la Slobozia Conachi
Observatornews.ro
LIVE TEXT. Ore critice în Galaţi: Hidrologii au prelungit codul roşu de inundaţii. Tabără de sinistrați la Slobozia Conachi
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor
HOROSCOP
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI