Părțile de vorbire în limba română

În gramatica tradițională, partea de vorbire este o clasă de cuvinte stabilită după sensul lexical general și după caracteristicile morfologice și sintactice.

În limba română, există zece părți de vorbire, plus locuțiunea: substantiv, pronume, verb, adjectiv, adverb, numeral, articol, prepoziție, conjuncție și interjecție.

Partea de vorbire indică modul în care cuvântul funcționează în sens, precum și gramatical în cadrul propoziției.

Părțile de vorbire flexibile

  • Substantivul: Partea de vorbire flexibilă,care denumește ființe , lucruri , fenomene ale naturii, stări etc. Ex: masa,casa,inel,viață…
  • Pronume: Partea de vorbire flexibilă care ține locul unui substantiv . Pronumele este partea de vorbire ce formează o clasă de cuvinte închisă care nu este omogenă.
    Ex: Ea , el , lui , mie …
  • Adjectivul: Parte de vorbire flexibilă care arată o însușire a unui obiect sau a unei ființe și determină numele acestora,acordându-se cu ele în gen , număr și caz. Ex: mare , frumos , copil deștept , minge noua..
  • Numeralul: Parte de vorbire flexibilă care exprimă un număr , o determinare numerică sau ordinea obiectelor prin numărare. Ex: doi , patru , zece , douăzeci și șapte , al treilea , un caiet și doua pixuri…
  • Verb: Parte de vorbire flexibilă care exprimă o acțiune sau o stare și care se caracterizează prin flexiune proprie. Ex: a mâncat , ne jucam , a citi , a dansa …
  • Articolul este o parte de vorbire flexibilă care este însoțită de obicei de un substantiv. Articolul are un rol important pentru declinarea substantivului și nu are un înțeles de unul singur, nici nu are o funcție sintactică. Ex: ale, alor, cel, cea, cei, cele, celui

Părțile de vorbire neflexibile

  • Adverb: Parte de vorbire neflexibilă , care determină sensul unui verb, al unui adjectiv sau al altui adverb, arătând: locul , timpul , modul , cauza sau scopul. Ex: aici , mâine , din cauza că…
  • Prepoziție: Parte de vorbire neflexibilă , care exprimă raporturi sintactice de dependență, între părțile unei propoziții. Ex: de la , pentru că , de , la , pentru …
  • Conjuncție: Parte de vorbire neflexibilă, care care leagă două propoziții într-o frază sau două cuvinte cu același rol sintactic într-o propoziție. Ex: să , că să , fiindcă , deoarece , desi , întrucât…
  • Interjecție: Parte de vorbire neflexibilă , care exprimă sentimente și manifestări de voință sau care imită sunete și zgomote. Este urmat mai mult de virgulă (,) sau semnul exclamării. (!) Ex: Ah! , Vai, nu!
  • Locuțiunea este un grup de cuvinte cu înțeles unitar care se comportă, din punct de vedere gramatical, ca o singură parte de vorbire.

Vezi și câte dialecte are limba română.

Despre limba română

Limba română este o limbă de origine latină. Mai exact, limba română este o limbă romanică, din grupul italic al familiei de limbi indo-europene, prezentând multe similarități cu limbile franceză, italiană, spaniolă, portugheză, catalană și reto-romană. Înainte de a deveni limba română, latina din Dacia s-a îmbogățit și cu unele cuvinte vechi grecești. Este vorba de cuvinte specifice latinei dunărene, transmise apoi limbii române, inexistente în celelalte limbi romanice.

Teritoriul de formare a limbii române a fost atât la nord, cât şi la sud de Dunăre, şi s-a încheiat aproximativ în secolul al VII-lea, moment de la care se poate vorbi de existenţa poporului român şi a limbii române.

Printre limbile romanice, româna este a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei și italienei. Din motive de diferențiere tipologică, limba română mai este numită în lingvistica comparată limba dacoromână sau dialectul dacoromân. De asemenea, este înregistrată ca limbă de stat atât în România cât și în Republica Moldova.

Urmărește-ne pe Google News