Înțelegerea modului în care funcționează toate aceste sisteme, precum și interdependența lor ne oferă o imagine mai clară asupra modului în care interacționăm cu lumea înconjurătoare și, totodată, asupra felului în care ne putem adapta la schimbările care apar la nivelul mediului înconjurător. Care sunt aceste simțuri îți vom spune în cele ce urmează.

Ce sunt simțurile umane

Recepția senzorială umană sau, într-un cuvânt simțul, este un mijloc prin care oamenii reacționează la schimbările din mediul extern și intern. Altfel spus, simțul reprezintă percepția fiziologică a organismului uman în strânsă legătură cu sistemul senzorial. Marii filosofi din Antichitate au supranumit simțurile umane „ferestrele sufletului”, iar Aristotel a descris cel puțin cinci simțuri: văzul, auzul, mirosul, gustul și atingerea, aflăm de pe enciclopedia online Britannica.

Influența filosofului și eruditului grec a fost atât de durabilă, încât mulți oameni încă vorbesc despre cele cinci simțuri ca și cum nu ar exista altele. Cu toate acestea, catalogul senzorial modern include acum receptori din mușchi, tendoane și articulații. Aceștia dau naștere simțului mișcării. De asemenea, există și receptori din organele vestibulare din urechea internă, care dau naștere la simțul echilibrului.

Trebuie să știi că, în cadrul sistemului circulator se găsesc, pe de-o parte, receptori senzoriali care sunt sensibili la dioxidul de carbon din sânge sau la modificări ale tensiunii arteriale ori ale ritmului cardiac. Pe de altă parte, există receptori în tractul digestiv, care par să medieze experiențe ca foamea și setea. Și unele celule ale creierului pot fi receptori ai foamei.

Acest lucru este valabil în special pentru celulele din părțile inferioare ale creierului, cum ar fi hipotalamusul, unde s-a constatat că unele celule sunt sensibile la modificări ale chimiei sângelui (apă și alte produse ale digestiei) și chiar la modificări ale temperaturii din interiorul creierului însuși.

Care sunt simțurile umane

Așa cum aminteam anterior, omul are cinci simţuri de bază: văzul, auzul, mirosul, gustul şi cel tactil. Organele asociate fiecărui simţ transmit informaţii către creier pentru a-l ajuta să perceapă mai bine lumea din jur. Iată care sunt aceste simțuri:

Simțul tactil (atingerea)

Se crede că atingerea este primul simţ care se dezvoltă la oameni. Simţul tactil constă din mai multe senzaţii distincte, care sunt comunicate creierului prin intermediul unor neuroni specifici ai pielii. Presiunea, temperatura, atingerea uşoară, vibraţiile sau durerea fac parte din simţul tactil şi sunt atribuite diferiţilor receptori din piele, relatează experții de la  Live Science.

În același timp, este important de știut că simţul tactil este utilizat nu doar pentru a explora și a interacţiona cu mediul înconjurător. Atingerea este, de asemenea, foarte importantă și pentru sănătatea și bunăstarea noastră. În urma unor studii realizate de specialiști din cadrul Universităţilor Harvard şi Yale s-a dovedit că simțul tactil poate să transmită compasiune de la un individ la altul.

Totodată, simţul tactil poate să influenţeze şi modul în care oamenii iau deciziile. Textura poate fi asociată cu o serie de concepte abstracte, în timp ce atingerea unui lucru cu o anumită textură poate să influenţeze deciziile pe care le ia o persoană. „Aceste senzații tactile nu schimbă doar orientarea generală și nu pun oamenii într-o dispoziție bună. Ele au o legătură specifică cu anumite semnificații abstracte”, a declarat Joshua Ackerman, profesor de marketing în cadrul Massachusetts Institute of Technology (MIT).

Simțul vizual (văzul)

Vederea sau perceperea lucrurilor prin intermediul ochilor este un proces complex. În primul rând, lumina se reflectă asupra unui anumit obiect şi apoi este transmisă către ochi. Stratul exterior transparent al ochiului, care este cunoscut sub denumirea de cornee, ramifică lumina care trece prin pupilă către cristalin.

Irisul, adică partea colorată a ochiului, controlează cât de multă lumină intră în organ ajustând dimensiunea pupilei. Pupila se strânge pentru a opri lumina sau se deschide mai larg pentru a lăsa să intre mai multă lumină. Lentila curbează apoi lumina și o focalizează în spatele ochiului, pe retină, care este plină de celule nervoase, care au formă de bastonașe și de conuri, fiind denumite după formele lor.

În fiecare ochi există în jur de 120 de milioane de celule bastonașe și șase milioane de celule conice. Bastonașele sunt mai sensibile la lumină și ne ajută să vedem în condiții de lumină slabă, transformând lumina în vedere periferică şi mişcare. Celulele conice funcționează în lumină puternică, transformănd lumina în culori, și se ocupă de vederea centrală şi de detaliile fine.

Informațiile traduse din lumină de bastonașe și de conuri sunt trimise sub formă de impulsuri electrice către creier prin intermediul nervului optic. Potrivit unui studiu publicat în 2017 de revista „PLOS One”, persoanele nevăzătoare pot compensa lipsa vederii printr-un îmbunătățirea auzului, a simțului tactic și a celui olfactiv. De aemenea, memoria și abilitățile lingvistice ale acestor persoane pot fi mai bine dezvoltate decât cele ale persoanelor născute cu vedere.

Simțul auditiv (auzul)

Acest simţ funcţionează prin intermediul unui sistem complex aflat în interiorul urechii. Sunetul este propagat din exterior, de-a lungul unui pasaj din urechea externă, denumit canal auditiv extern. Apoi, undele sonore ajung la membrana timpanului, un strat foarte subțire care vibrează atunci când undele sonore se lovesc de el.

Urechea este organul de auz

Vibraţiile sunt transmise mai departe către urechea medie, făcând să vibreze trei oase de mici dimensiuni: ciocanul, nicovala şi scăriţa. Osciorul scăriţei împinge înăuntru și în afară o structură numită fereastra ovală, trimițând vibraţiile către organul Corti, care este organul auditiv, mai precizează Live Science. Acest organ sipralat este receptorul auzului. Micile celule ciliate din organul Corti transformă vibrațiile în impulsuri electrice care ajung la creier prin intermediul nervilor senzoriali.

Aceste impulsuri călătoresc către creier prin intermediul senzorilor nervilor. Oamenii își pot menține simțul echilibrului deoarece trompa lui Eustachio din urechea medie egalizează presiunea aerului din această parte a urechii cu presiunea aerului din atmosferă. Complexul vestibular din urechea internă este important pentru menținerea echilibrului deoarece conține receptori conectați la nervul vestibulococlear, care transportă informații despre sunet și echilibru către creier.

Simțul olfactiv (mirosul)

Percepția mirosului începe în fanta olfactivă de pe acoperișul cavității nazale. Terminațiile nervoase din această zonă detectează mirosurile și transmit semnale despre acestea la bulbul olfactiv din creier, unde sunt interpretate ca mirosuri.

Câinii sunt recunoscuţi pentru mirosul lor dezvoltat, dar cercetările sugerează că simţul mirosului omului este la fel de bun. Un studiu publicat în 2017 în revista Science a arătat că oamenii pot deosebi mai degrabă un trilion de mirosuri diferite decât doar 10.000 de mirosuri pe care oamenii de știință credeau cândva că le putem diferenția. „Simțul olfactiv la oameni este la fel de bun ca la animale, cum ar fi rozătoarele și câinii”, a declarat John McGann, autor al recenziei de acum șapte ani și neurocercetător la Universitatea Rutgers-New Brunswick din New Jersey.

Oamenii dețin aproximativ 400 de receptori olfactivi și, deși nu sunt la fel de mulți ca la animale, creierul uman mult mai dezvoltat compensează această diferență, a mai precizat McGann. Scăderea simțului olfactiv este asociată cu diverse afecțiuni medicale, cum ar fi depresia, anxietatea și schizofrenia. De asemenea, bătrânețea poate reduce capacitatea de a mirosi. Astfel, peste 50% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 65 și 80 de ani și între 62% și 80% dintre cele peste 80 de ani au un simț olfactiv mai redus.

Simțul gustativ (gustul)

Simțul gustativ este de obicei împărțit în patru gusturi diferite, și anume sărat, dulce, acru și amar. De asemenea, există şi un al cincilea gust, denumit „umami” (plăcerea gustului), iar contrar credinței populare, senzaţia de iute nu este un gust, ci mai degrabă un indicator al durerii, care transmite creierului informații despre temperatură și atingere.

Evolutiv vorbind, simțul gustativ i-a ajutat pe oameni să testeze alimentele pe care le consumau. Spre exemplu, un gust amar indica faptul că o plantă ar putea fi otrăvitoare, în timp ce un gust dulce însemna adesea că alimentele erau bogate în nutrienți. Gustul este perceput de grupuri de celule receptoare ale gustului, care sunt denumite papile gustative.

Adulții au între 2.000 și 4.000 de papile gustative, iar cele mai multe dintre acestea se află pe limbă. Ele se extind și către zona gâtului, epiglotă, cavitatea nazală și esofag. Celulele receptoare ale gustului din papilele gustative formează capsule de forma unor muguri de floare sau a unor portocale. Vârfurile acestor capsule au pori cu extensii mici, care se numesc fire de păr gustative. Proteinele de pe aici leagă substanțele chimice producătoare de gust de celulele receptoare.

Cercetătorii susțin că este un mit faptul că limba ar avea zone specifice pentru fiecare gust, însă este adevărat că toate cele cinci gusturi pot fi simțite pe toate părțile limbii, deși părțile laterale sunt mai sensibile decât mijlocul. Jumătate dintre celulele senzoriale din papilele gustative reacționează la mai multe dintre cele cinci gusturi de bază, însă celulele diferă în ceea ce privește nivelul de sensibilitate față de acestea. O altă parte din papilele gustative este specializată în reacţionarea la un singur gust.

Lucruri mai puțin știute despre simțurile umane

  • Ochiul uman poate procesa până la 36.000 de bucăţi de informaţie pe oră.
  • Ochii pot procesa peste 24 de milioane de imagini într-o viaţă.
  • Ochiul uman este făcut din peste două milioane de părţi, potrivit site-ului Medium.
  • Oamenii clipesc în medie de 15 ori pe minut.
  • Lumina unei lumânări poate fi recunoscută de ochiul uman şi de la o distanţă de 20 km.
  • Pierderea bruscă a auzului poate apărea în cazul unui zgomot de 120 de decibeli.
  • Femeile au un simț al mirosului mai dezvoltat decât bărbaţii.
  • 80% din tot ce experimentăm ca gust este de fapt miros.
  • Nu putem simţi gustul acelor lucruri pe care saliva nu le poate dizolva.
  • Nou-născuţii văd cu susul în jos până când creierul învaţă să proceseze informaţia corect.
  • Până la vârsta de 20 de ani, jumătate dintre receptorii gustului dispar.

Vezi şi câte organe sunt în corpul uman!

 
 

Urmărește-ne pe Google News