În zonele tropicale există frecvent riscul de a contracta o boală infecțioasă, așa cum sunt malaria şi febra galbenă. De aceea, specialiștii din domeniul sănătății ne recomandă să consultăm un medic înainte de a pleca într-o astfel de călătorie pentru un consult general, dar și pentru a vedea care sunt vaccinurile pe care trebuie să le facem ca să fim feriți de orice surprize neplăcute. O informare corectă despre riscurile pentru sănătate pe care le poate implica o călătorie într-o destinație exotică poate fi un factor important în alegerea locului unde ne vom petrece vacanța. În cele ce urmează îți vom spune care sunt vaccinurile necesare pentru călătorii în țări exotice, de ce este bine să le faci și cât costă.

Ce este vaccinul

Termenul de vaccin se referă la o modalitate simplă și eficientă de a te proteja împotriva anumitor boli. Altfel spus, este un tip de medicament care se administrează intravenos și care are rolul de a antrena sistemul imunitar al organismului să creeze anticorpi, adică să lupte împotriva unei boli cu care nu a mai intrat în contact până la acel moment, relatează World Health Organization.

În zonele tropicale există frecvent riscul de a contracta o boală infecțioasă

Procesul de vaccinare reprezintă o măsură preventivă care este recomandată de medici în cazul în care ai contactat o boală infecțioasă în loc de tratament. Vaccinurile care sunt concepute pentru a oferi imunitate împotriva bolilor descoperite în alte țări din lume sunt cunoscute sub denumirea de vaccinuri de călătorie. Acestea nu ar trebui ignorate deoarece călătoriile pot implica riscuri semnificative pentru sănătatea noastră.

Mulți oameni sunt sceptici în ceea ce privește vaccinurile, însă călătoriile în țările cu risc epidemiologic și nu numai ne pot expune la boli foarte grave, iar informarea în prealabil despre vaccinurile necesare este esențială pentru a preîntâmpina consecințe dintre cele mai nefaste.

De ce este bine să te vaccinezi

Atunci când călătorești în străinătate, nu neapărat într-o țară tropicală, poți să fi expus la o serie de boli infecțioase care mai de care mai periculoase, așa cum este cazul febrei galbene, hepatitei B, malariei sau a altor boli eradicate din Europa, însă care există încă pe alte continente, mai ales în Africa, Asia și America.

În România, vaccinurile care trebuie făcute înainte de călătoriile în țări tropicale sunt opționale

Drept urmare, este deosebit de important să faci vaccinurile de călătorie corespunzătoare pentru a rămâne în acest fel protejat pe întreaga durată a călătoriei. Vaccinurile de călătorie de care vei avea nevoie în perspectiva călătoriei tale vor depinde fiecare în parte de țara de destinație, de activitățile pe care le vei efectua acolo și de momentul din an în care urmează să călătorești.

De ce să consulți un medic înainte de călătorie

În alte țări, vaccinurile de călătorie sunt obligatorii, în timp ce în România, cele care trebuie făcute înainte de călătoriile în țări tropicale sunt opționale. Din păcate, consecințele acestui lucru s-au văzut la început de 2024, când șapte români care au călătorit în Africa s-au îmbolnăvit de malarie, iar unul dintre aceștia – o femeie – a decedat. Este important să conștientizăm că o astfel de călătorie într-o destinație exotică vine la pachet cu o serie de riscuri din cauza faptului că bolile specifice anumitor zone de pe glob pot să migreze în cele mai neașteptate locuri.

Așa se face că, în urma unei astfel de vacanțe, o persoană poate să declanșeze o epidemie. De aceea, primul lucru pe care trebuie să-l faci atunci când îți propui o călătorie într-o astfel de destinație este ca, înainte de plecare cu cel puțin o lună, să îți programezi o vizită la un medic specialist de medicină de voiaj pentru a primi toate informațiile, recomandările și sfaturile referitoare la vaccinurile de călătorie, dar și la alte măsuri de prevenție, potrivit NHS.

Destinații exotice cu riscuri medicale

Trebuie să știi că anumite boli pot să fie contractate prin aer sau prin intermediul vectorilor și pot să aibă consecințe grave sau complicații serioase, chiar fatale. Meningita meningococică, rujeola, difteria, malaria, febra tifoidă, hepatita acută A sau poliomelita sunt doar câteva dintre cele mai periculoase boli. Orice călătorie implică riscuri, atât infecțioase, cât și non-infecțioase, iar dintre bolile transmise de țânțari, malaria este cea mai frecventă cauză de deces la călătorul în zonele cu risc epidemiologic, potrivit MedLife.

Vaccinurile de călătorie trebuie administrate cu 4-6 săptămâni înainte de a pleca în vacanță

Riscuri sporite se înregistrează în zonele endemice pentru anumite infecții, și anume: Africa subsahariană, „centura meningitică” – meningita meningococică, America de Sud, Africa de Nord, Asia – rabie, India, Guyana Franceză, Africa și America de Sud – febra galbenă, Europa Centrală, Nordul Asiei, Nordul Chinei – encefalita de căpușă, Țările din Sud-Estul Asiei, India – encefalita japoneză, Africa și India – malarie. De asemenea, este important de știut că pentru un călător, riscul de a se îmbolnăvi de malarie depinde în primul rând de destinație, dar și de aplicarea regulilor de protecție individuală. În același timp, regiunile pentru care există indicații de vaccinări internaționale sunt America Centrală și de Sud, Africa, Asia. Există, totodată, și indicații de vaccinări cu un vaccin destinat călătorului cu nevoi speciale și în Europa, așa cum este vaccinul împotriva encefalitei de căpușă.

Cum te vaccinezi în caz de călătorie în țări exotice

Procesul de imunizare împotriva răspândirii bolilor infecțioase se poate face fie pe cale naturală, și anume prin expunerea la agenții patogeni (trecerea prin boală), fie cu ajutorul vaccinurilor. Imunizarea prin metoda vaccinării este principalul instrument de prevenție a unor boli infecțioase grave. Autoritățile din domeniul sanitar recomandă ca, înainte cu 30 de zile de a pleca într-o călătorie în străinătate, indiferent că este vorba despre o destinație exotică ori altă destinație, trebuie să faci o programare la un medic pentru o consultatie la oricare dintre specialitățile boli infecțioase, epidemiologie sau medicina de voiaj. Scopul este acela de a primi o evaluare personalizată a riscurilor de îmbolnăvire și de stabilire a celor mai potrivite și mai eficiente măsuri de prevenție, aflăm de pe site-ul Medicover.

Când se face vaccinarea în caz de călătorie

Trebuie să știi că acest gen de vaccinuri trebuie administrate cu 4-6 săptămâni înainte de a pleca în vacanță sau, în cazuri de urgență, chiar mai devreme. Asta pentru că, în acest fel, organismul va avea suficient timp la dispoziție pentru a produce anticorpi. Există, însă, și situații în care este nevoie să fie administrate mai multe vaccinuri de călătorie ori mai multe doze din același vaccin la un interval de cel puțin o lună între ele. Trebuie să avem în vedere acest lucru înainte de primul consult medical. În același timp, trebuie să te informezi din surse oficiale în legătură cu condițiile de călătorie și cu riscurile sanitare existente în țara de destinație pentru că, în felul acesta, vei putea avea la dispoziție timpul necesar pentru administrarea vaccinurilor.

Cât costă vaccinurile de călătorie

În multe țări, unele vaccinuri sunt obligatorii pentru călătorii în destinații exotice. Prețurile acestora variază în funcție de clinica la care alegi să le faci. Spre exemplu, vaccinul împotriva febrei galbene costă între 400 și 450 de lei, cel împotriva febrei tifoide are un tarif cuprins între 250 și 300 de lei, iar în cazul vaccinului împotriva difteriei, prețurile se situează între 280 și 360 de lei. Ca să poți face vaccinurile necesare călătoriei în țări exotice ai nevoie de o consultație, care costă între 360 și 400 de lei.

Vaccinurile necesare pentru călătoriile în țări exotice

Iată care sunt aceste vaccinuri, potrivit Medicover, cu mențiunea că lista cu cabinetele unde se pot face poate fi consultată aici:

Vaccin pentru febra galbenă – protejează împotriva febrei galbene, o boală infecțioasă gravă, care este răspândită la om prin mușcăturile de țânțari infectați. În formele severe/toxice, aceasta poate duce la icter, simptome hemoragice, șoc și insuficiență multiorganică. Nu există tratament specific antiviral, ci doar tratament suportiv în spital.

Vaccin pentru febra tifoidă – asigură protecție împotriva acestei boli infecțioase, care este contractată prin consumul de hrană sau de apă contaminată cu Salmonella typhi. Infecția se transmite și de la o persoană bolnavă, cu sau fără simptome, la o persoană sănătoasă.

Vaccin pentru difterie-tetanos-poliomielită – previne simultan cele trei boli infecțioase, care sunt dificil de tratat și cu posibile evoluții către forme clinice grave, cum ar fi leziuni cerebrele, dizabilități locomotorii, pneumonie, care uneori sunt cauzatoare de moarte.

Vaccin pentru hepatita B – previne infecția cu virusul hepatitic B, care determină apariția hepatitei B, o boală infecțioasă pentru care, în prezent, nu există o schema terapeutică prin care se fie eliminat virusul din organism.

Vaccin pentru hepatita A – previne infecția cu virus hepatitic A, care determină apariția hepatitei A, o altă boală infecțioasă fără tratament specific, pentru vindecarea căreia se folosesc medicamente de atenuare a simptomelor clinice. Insuficiența hepatică acută reprezintă una dintre complicațiile hepatitei A și necesită transplant de ficat.

Vaccin pentru hepatita A și B – previne simultan infecția cu virusurile hepatitice A și B.

Vaccin împotriva meningitei (dată de serogrupurile A, C, W135 și Y) – asigură imunizare activă a persoanelor începând cu vârsta de 6 săptămâni împotriva infecției meningococice invazive cauzată de Neisseria meningitidis, potențial fatală în termen de 24 de ore de la debut.

Vaccin împotriva meningitei (dată de meningococ grup B) – oferă protecție împotriva bolii meningococice invazive provocate de o grupă B a bacteriei meningitidis. Răspândirea bacteriei în organism provoacă infecții grave precum meningită și septicemie.

Vaccin pentru rujeolă, oreion, rubeolă – previne simultan aceste boli infecțioase contagioase, care pot înregistra evoluții nefavorabile în anumite cazuri.

Vaccin împotriva varicelei – oferă protecție împotriva bolii cauzată de virusul varicelei, care este cunoscut și sub denumirea numele de „vărsat de vânt”.

Vaccin antigripal – oferă protecție împotriva gripei de sezon.

Vaccin antipneumococic – asigură protecție împotriva bolii infecționase penumococice, care este cauzată de bacteria Streptococcus Pneumoniae.

Vaccin împotriva HPV – se administrează de la vârsta de 9 ani și este recomandat pentru prevenirea cancerelor cervicale și anale determinate de anumite tipuri oncogene de Papilomavirusuri umane (HPV), a leziunilor genitale și anale precanceroase și verucilor genitale cauzate de anumite tulpini HPV.

Vaccin împotriva encefalitei de căpușă – oferă protecție conrta bolii cauzată de virusul encefalitei transmisă de căpușă (TBE).

Vezi şi cele mai frumoase și apreciate insule exotice din lume!

 
 

Urmărește-ne pe Google News