Strayed este faimoasă pentru cartea de memorii „Wild”, ecranizată în 2014 cu Reese Witherspoon în rol principal.

Noua carte a ei însă e rezultatul unei rubrici online de scrisori pentru cititori, la care Strayed a contribuit sub anonimat. Între 2008 și 2012, pe site-ul theRumpus.net, dedicat scriitorilor, a fost lansată rubrica „Dragă Sugar”.

Cititorii își spuneau povestea vieții și puneau întrebări sau cereau sfaturi pentru problemele care îi măcinau. Despărțiri și trădări, pierderea cuiva iubit, datorii și dependențe, suferințe fizice sau psihice, cele mai omenești preocupări.

Sugar, un personaj anonim, le răspundea cu scrisori personale și sfaturi izvorâte din experiența personală. Identitatea scriitoarei Cheryl Strayed, cea care stătea în spatele anonimei Sugar, a fost dezvăluită ani mai târziu.

Acum, cartea apărută în limba română, în traducerea Ioanei-Raluca Flangea, adună cele mai bune scrisori de la cititori și răspunsurile lui Sugar, adică ale lui Cheryl Strayed. 

„Delicatele frumuseţi ale vieții” cuprinde scrisori emoţionante, venite din toate colţurile Americii. Pline de umor, sinceritate şi compasiune, răspunsurile lui Sugar ne ajută să trecem cu bine de toate încercările.

Cartea este disponibilă în librării de la 1 iulie.

În continuare, vă prezentăm un fragment din noua carte a scriitoarei Cheryl Strayed.

Fragment din introducerea semnată de Steve Almond

Trecem prin timp, spațiu şi informații din ce în ce mai repede, în căutarea conexiunii la rețea. În același timp, ne îndepărtăm de familiile noastre, de vecini și de noi înșine. Ne căutăm numele pe internet, ne actualizăm statusul, aflăm care celebrități se autodistrug și cum anume. Tratamentul nu dă însă rezultate.

Aşa se explică, cred eu, de ce Sugar a devenit atât de importantă pentru atât de mulți oameni. Ea oferă ceva cu totul inedit în cultura noastră: empatie totală. Cei care-i scriu trec prin suferinţe cumplite, iar ea îi ajută povestindu-le propriile experienţe – cum s-a simțit învinsă și pierdută și cum a reușit să se regăsească. E în stare să transforme subiecte pentru cărțile de dezvoltare personală în literature adevărată.

Mă gândesc acum la răspunsul pe care i l-a dat unui bărbat distrus de moartea fiului său, care o întreba cum ar mai putea să fie om vreodată. „Adevărul ciudat și dureros este că sunt un om mai bun fiindcă mi-am pierdut mama când eram tânără“, i-a scris ea. „Când spui că pentru tine felul cum scriu e sacru, atingi de fapt locul divin din mine care este mama mea. Sugar e templul pe care l-am construit în locul meu obliterat.“

Dacă vreţi, Delicatele frumuseţi ale vieţii poate fi citit și ca un volum de amintiri adunate spontan. Este însă un volum de amintiri cu un plan. Înarmată cu multă răbdare și elocință, Sugar își asigură cititorii că în spatele haosului compus din rușinea, dezamăgirea și furia noastră se află un înțeles, iar acest înțeles ne poate salva.

*

E șocant faptul că Sugar s-a născut pe internet, acel univers geamăn la care lumea apelează din nevoia de a evada din sine, de a-și redesena identitatea la preț mic, de a-și etala valoarea în văzul tuturor. Internetul poate fi multe lucruri, firește. Mult prea des e o cloacă menită să ne distragă atenția, un loc în care ne place să fim sarcastici și să ne bucurăm de necazul altuia, unde găsim justificarea propriilor prejudecăţi, unde îi persiflăm pe alții ca să le anulăm suferința.

Însă visul nostru secret, al tuturor celor care urmăresc viaţa altora din umbră, este ca într-o bună zi să ne recunoaștem suferința şi să găsim pe cineva care chiar o să ne asculte, care nu ne va întoarce spatele atunci când ne vom mărturisi păcatele cele mai înfiorătoare. Acel cineva este Sugar.

Indiferent ce i-aţi spune lui Sugar, ea va lua acel lucru drept frumos și uman. Iată de ce bărbații și femeile îi scriu despre lucruri atât de intime, că nu le-ar putea mărturisi nimănui altcuiva, despre imbolduri inexplicabile, despre dureri apăsătoare. Ea înțelege că atenția pe care le-o acordă este dovada supremă de iubire și că resursa pe cale de dispariție pentru rasa umană nu e nici petrolul ieftin, nici apa potabilă, poate nici bunul-simț, ci compasiunea.

Cu fiecare dintre scrierile sale – ezit să le numesc „articole“, fiindcă termenul pare să devalorizeze ceea ce face – ea făureşte o lucrare ce ține de miracol: ne absoarbe poveștile. Le lasă să-și facă sălaș în interior și se gândește la istoriile din viața personală pe care i le evocă fiecare. Totodată, Sugar îşi dă seama că există o altă poveste, mai adevărată, în spatele celei pe care o arătăm lumii, una cu părţi pe care nu putem sau nu vrem să le vedem, cu eschivări și iluzii, cu locuri în care ne-am blocat. Sugar e blândă, ce-i drept, dar nu încearcă să îndulcească lucrurile. În acest sens, ea oferă ce ar trebui să ofere o mamă: suficientă compasiune cât să ne facă să ne simțim în siguranță când lucrurile nu merg bine și destulă înțelepciune cât să mai putem avea speranță.

[…]

Înainte de a deveni Sugar, Cheryl Strayed a fost mai întâi de toate artist. Aceia dintre voi suficient de norocoși să-i fi citit romanul, Torch, sau volumul de memorii, Wild, știu deja ce vreau să spun.

I-a fost greu să trăiască în paralel două vieți: cea de autor anonim al unei rubrici care a creat un adevărat cult și cea de scriitor, mamă și soție care abia se ajunge cu banii. Criticii și răutăcioşii de pe internet se vor amuza comentând dihotomia Cheryl/Sugar, dar pentru cititori nu contează numele autorului. Cuvintele așternute pe pagină sunt cele care contează.

Delicatele frumuseţi ale vieţii rămâne un produs al artei literare, aidoma celorlalte cărți scrise de Cheryl, căci articolele ei împlinesc menirea literaturii: ne fac mai umani. Avem nevoie de cărți, și mai ales de cărțile scrise de Cheryl, fiindcă toți tânjim în adâncul inimii după compania unui prieten adevărat și înțelept. Unul care nu se jenează nici de emoțiile noastre, nici de ale lui, unul care știe că viața e scurtă și că tot ce putem oferi de fapt este dragostea.

Fragment din primul capitol al cărții

Ce e cartea asta?

Cartea este o selecție a articolelor scrise de Sugar. Multe dintre ele au fost publicate mai întâi pe TheRumpus.net. Altele apar aici pentru prima dată. Scrisorile din cartea de față au fost trimise anonim, pe platforma TheRumpus.net, sau direct, pe adresa de e-mail a lui Sugar. Majoritatea celor care mi-au trimis scrisori nu știau că îi scriu lui Cheryl Strayed; de asemenea, majoritatea expeditorilor au rămas complet anonimi. Această carte este o colecție de povești intime ale unor oameni care nu se cunosc personal.

Ai modificat scrisorile înainte de publicare?

În unele cazuri am făcut mici intervenţii menite să redea pasajele relevante sau să aducă limpezime, însă cele mai multe apar exact așa cum au fost scrise de cei care au simțit nevoia să mi se adreseze.

La ce tip de scrisori ai răspuns?

La toate tipurile de scrisori. Unele sunt despre relații amoroase și iubire, altele despre pierdere și durere, altele despre bani sau probleme de familie. Criteriile de selectare a celor la care am răspuns în rubrica mea sunt foarte subiective: am ales să răspund oricărei scrisori care îmi stârnește interesul, care mă provoacă sau îmi produce o emoție.

Ce fel de sfaturi dai?

Cele mai bune sfaturi la care mă pot gândi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News