Cum eu locuiam la acea vreme la bunici îmi era tare greu să-mi conving bunicii că eu chiar nu sunt singură şi am cel mai bun prieten aproape, mai ales când bunica se încăpăţâna să-l calce în picioare pentru că nu-l vedea şi să nu-i pună şi lui Ciprian un tacâm la masă. Ciprian a dispărut cu timpul, nu-mi dau seama exact în ce moment, dar ştiu că îmi era la acea vreme mult mai uşor să-mi exprim sentimentele prin gândurile şi dorinţele lui Ciprian şi să explic ceea ce vreau fără să mă gândesc la ce vor crede părinţii / bunicii / prietenii reali / colegii de la grădiniţă. Era micul nostru secret şi funcţiona de fiecare dată.
Chiar e un lucru rău ca un copil să aibă un prieten imaginar? Evident, nu unul care să „îi fie aproape până la 20 de ani”, dar atunci când vorbim despre un copil de doar câţiva ani care a născocit un prieten invizibil pentru alţii e clar că e o mică problemă de comunicare ce se poate rezolva în timp,
Cititi tot articolul pe UrbanKid.ro
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
FANATIK.RO
Cele 4 zodii care vor fi sub protecție divină până pe 25 decembrie. Dumnezeu veghează asupra lor
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Observatornews.ro
Curier bătut cu bestialitate de doi indivizi în Cluj-Napoca, sub ochii trecătorilor. Scenele şocante au fost filmate
HOROSCOP
Horoscop 13 decembrie 2024. Leii au parte de o zi cu destul de multe momente în care le va fi ușor să coopereze cu cei din jur în orice problemă