Creşterea nivelului de hormoni din timpul sarcinii modifică placa şi bacteriile de la nivelul acesteia, cauzând umflarea, înroşirea, sângerarea gingiei şi reţinerea resturilor alimentare. Astfel vizitele la stomatolog în timpul sarcinii sunt esenţiale pentru a evita infecţiile orale, cum ar fi gingivita de sarcină care favorizează înmulţirea plăcii bacteriene şi duce la distrugerea ligamentelor ce ţin dinţii în os, care e baza tuturor celorlalte formaţiuni anatomice.
Înainte de a rămane însărcinată
Este indicat să-ţi faci un consult amănunţit înainte de a rămâne însărcinată, pentru a rezolva orice problemă ce necesită anestezie şi/sau radiografie. Se recomandă un detartraj, periaj şi airflow, alături de examinarea gingiei şi plombarea (obturarea) cariilor.
În timpul sarcinii
Primul pas pe care este nevoie să-l faci atunci când rămâi însărcinată este să-l anunţi pe medicul dentist de starea ta. Dacă este posibil, tratamentele în primul trimestru şi în a doua jumătate al celui de-al treilea trimestru vor fi evitate, deoarece acestea sunt cele mai importante momente in dezvoltarea organelor copilului si este bine să nu expunem corpul la factori de risc şi stres suplimentar. În al treilea trimestru devine oricum foarte dificil să stai mult întinsă pe spate, aşa că majoritatea lucrărilor şi intervenţiilor ar trebui realizate în cel de-al doilea trimestru, perioada în care este permisă şi anestezia.
De asemenea medicul stomatolog trebuie să ştie dacă urmezi vreun tratament medicamentos sau iei vitamine prenatale prescrise de medicul ginecolog pentru a-ţi putea personaliza tratamentul. Radiografiile nu sunt indicate pe parcursul sarcinii.
„Femeile însărcinate ar trebui să facă obligatoriu igienizări de două ori în timpul sarcinii, pentru a evita gingivita de sarcină prin tratament local şi cariile, întrucât există risc de erupţii, microbii devin mai agresivi deoarece gravidele mănâncă mai des, iar astfel creşte şi riscul plăcii bacteriene. În primele trei luni nu se va face anestezie, cariile profunde care dau dureri se vor putea trata prin utilizarea unui pansament calmant, devitalizant. Este indicat să-şi perieze dinţii de două ori pe zi, dimineaţa şi seara înainte de culcare şi să se folosească aţa dentară. Recomandarea noastră este să nu treacă cu vederea sângerările şi iritaţiile gingivale şi să se prezinte de urgenţă la medic. Femeile care ştiu că suferă de gingivită şi paradentoză ar trebui să meargă la consult chiar de 3-4 ori în timpul sarcinii”, explică un medic stomatolog.

Anestezia şi radiografiile în timpul sarcinii

În prezent există studii contradictorii în ceea ce priveşte efectele secundare ale anestezicilor. Dacă lucrările dentare sunt necesare, cantitatea de anestezie administrată ar trebui să fie minimă sau se pot folosi pansamentele calmante, devitalizante. Când mămica se simte confortabil şi nivelul de stres al copilului este minim.
Dacă este nevoie de antibiotice pentru a preveni sau trata infecţiile, penicilina sau amoxicilina pot fi prescrise femeilor gravide, însa nu înainte de a discuta şi cu medicul ginecolog. Este important să se evite tetraciclina, ce poate cauza decolorarea şi/sau pătarea temporară sau permanentă a dinţilor copiilor.
Şi în cazul radiografiilor părerile sunt împărţite. Conform Colegiului American de Radiologie, nici o radiografie nu are o doză de radiaţie suficient de mare încât să provoace efecte adverse embrionului sau fătului. Cu toate acestea este bine să se evite orice risc.

 
 

Urmărește-ne pe Google News