Maioneză

În bucătăria bunicilor şi în cea a mămicilor, maioneza (preparată din galbenuş şi ulei) este cu siguranţă prezentă măcar de câteva ori pe an. Cât de sanatoasa e? Nu este un produs foarte sanatos, pentru că are o valoare calorică mare, fiind o combinaţie de ulei şi galbenuş de ou. Aduce, aşadar, colesterol şi grăsimi (saturate şi nesaturate). Creşte substanţial valoarea calorică a preparate lor. Se recomandă la legume şi se poate înlocui cu variante light sau piure. Cantitate recomandata: o linguriţă/zi.

Muştar

Când vine vorba de tradiţionalii mici, de cârnaţi sau de crenvurşti, muştarul este indispensabil. Iar pentru împătimiţii gustului său am întâlnit şi varianta simplu, cu pâine. Cât de sanatos e? Muştarul este un aliment cu valenţe terapeutice. Seminţele de muştar conţin magneziu, care contribuie la reglarea tensiunii arteriale şi a stării psihice. Sunt bogate în fitonutrienţi, care contribuie la menţinerea stării de sanatate şi pot chiar sa prevină instalarea unor afecţiuni, cum ar fi bolile cardiovasculare, bronhopulmonare sau maladia Alzheimer. Se recomandă la carne, ouă şi se poate înlocui cu muştar făcut în casă din seminţe de mustar. Cantitate recomandata: o lingură/zi.

Sos pesto

Este un amestec de verdeţuri aromate pisate, cu ulei de măsline, usturoi, sare şi poate avea şi seminţe de pin şi brânza parmezan, aceasta fiind o variantă modernă de pesto. Se găseşte şi la magazine, dar poate fi preparat şi acasă. Cât de sanatos e? Combinaţia de ulei de masline şi plante aromatice îl face o alegere buna pentru a fi integrat într-o alimentaţie de tip mediteraneean, despre care se afirmă că este una dintre cele mai sănatoase moduri de hrănire. Trebuie avut în vedere totuşi că are o valoare calorică mare, deci nu trebuie consumat în exces. De asemenea, atenţie la cantitatea de sare pe care o aduce parmezanul, deoarece îi creşte suplimentar valoarea calorică. Cantitate recomandata: 2-3 linguri/zi.

Sos remoulade

Acesta conţine ouă, castraveţi tăiaţi mărunt, maioneză, pătrunjel, tarhon, piper, sare. Se recomandă la preparate din ouă, limbă, creier şi legume fierte. Cât de sanatos e? Ouale şi maioneza din compoziţie îi conferă o valoare calorică importantă, dată în bună parte de grăsimi saturate. Daca se foloseşte pentru a fi adăugat pe ouă fierte sau pe carne, combinaţia devine destul de greu de digerat şi poate declanşa crize biliare în cazul persoanelor mai sensibile. Cantitate recomandată: 1-2 linguri/zi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News