3986-142512-timp.jpg1. Diseară, câteva persoane de care depinde cariera soţului tău vin să cineze acasă la voi.
A. E îngrozitor! Nu vei fi gata cu mâncarea;
B. Cât se face mâncarea, o să aşezi masa şi o să te aranjezi, astfel încât să fii gata la vreme;
C. Nu ai de ce să-ţi faci griji, ai pregătit totul din ajun.

2. O şedinţă cu părinţii şi copiii e programată mâine seară la şcoala celui mic, dar la aceeaşi oră ai şi o întâlnire foarte importantă la serviciu.
A. Cu inima grea că îţi dezamăgeşti copilul, anunţi la şcoală că nu participi;
B. Apelezi la o rudă;
C. Ai prevăzut că poate interveni ceva, aşa că soţul tău a aranjat să fie liber ca să te poată înlocui.

3. Cum pleci în vacanţă?
A. Te hotărăşti în ultimul moment unde mergi, nu ai avut timp să te ocupi din vreme;
B. O să mergeţi unde au fost şi prietenii voştri de familie, care spun că s-au simţit bine;
C. Îţi planifici totul cu multă vreme înainte, pentru a fi sigură că vei avea parte de o vacanţă reuşită.

4. La întoarcerea din concediu, te aşteaptă un birou plin de acte. Cum te descurci în ele?
A. Te înhami la treabă, începând cu prima hârtie din teanc;
B. Le aşezi în ordine cronologică şi apoi te apuci să le lucrezi;
C. Le aşezi în ordinea importanţei şi începi cu cele mai urgente.

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

5. Înainte de curăţenia generală ţi-ai propus să aşezi în albume toate fotografiile strânse în ultimii ani.
A. Pozele sunt aruncate grămadă într-un sertar, aşa că mai bine o laşi baltă. Cum stau de-atâta timp…;
B. Nu e o treabă simplă, dar măcar sunt grupate pe teme şi perioade, aşa că trebuie doar să le aşezi;
C. Aşa ceva nu ţi se poate întâmpla ţie; de fiecare dată când ai adus de la laborator un nou set de fotografii, le-ai clasat atentă, le-ai datat şi le-ai aşezat în albume.

6. Cum păstrezi bonurile, facturile, chitanţele şi certificatele de garanţie?
A. Le pui de-a valma în sertarul de la comodă, iar când nu mai ai loc bagi mâna dedesubt şi le arunci pe cele de la fundul sertarului;
B. Le pui pentru început într-o mapă de plastic, iar când se umple îţi faci timp să le aşezi în ordine;
C. Totul este foarte bine organizat, în dosare- plic pe care scrie: “Telefon”, “Întreţinere”, “Lumină” etc.

MAJORITATEA A
Eşti o aiurită şi jumătate!
Nu se poate spune despre tine că eşti un model de organizare, ba chiar dimpotrivă. Cuvinte ca “agendă”, “termen”, “programare”, “prevedere” îţi sunt, se pare, total necunoscute. Fii cu mare băgare de seamă! Stilul “împrăştiat” poate fi simpatic la o anumită vârstă şi pentru scurt timp, dar a-l menţine toată viaţa te expune la riscuri mari.

Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”
Recomandări
Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”

MAJORITATEA B
Ai putea mai mult, dar nu ai întotdeauna timp sau chef

Ai un oarecare simţ de organizare, dar asta nu te împiedică să ajungi în situaţii complicate, atât acasă, cât şi la serviciu, din cauză că tot amâni să-ţi pui lucrurile în ordine. Din fericire, când eşti strânsă cu uşa, pui osul la treabă şi izbuteşti chiar să primeşti felicitări în final pentru cât de bine reuşeşti să rezolvi problemele. În definitiv, o lume perfectă ar fi plictisitoare!

MAJORITATEA C
Eşti «Doamna Organizare» în persoană!
Nimic nu pare să te ia prin surprindere. Atât casa ta, cât şi locul tău de muncă arată ca o sală de operaţii. Sau ca un muzeu. Găseşti la orice oră din zi sau din noapte şi cu ochii închişi indiferent ce lucru îţi trebuie. Dar îţi lipseşte exact acel grăunte de neprevăzut care dă sare şi piper vieţii. Încearcă măcar o dată să nu mai fii atât de prevăzătoare şi… previzibilă!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Cum a plătit un cuplu 3.700 de lei pe doi hotdogi, la un Târg de Crăciun din UK
Observatornews.ro
Cum a plătit un cuplu 3.700 de lei pe doi hotdogi, la un Târg de Crăciun din UK
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI