Cuprins:
Câte grade trebuie să fie în casă iarna
Chiar dacă unele persoane se simt foarte bine la temperaturi mai scăzute, altele simt că nu pot rezista prea mult în astfel de condții. Așadar, câte grade trebuie să fie în casă iarna depinde de fiecare persoană sau familie în parte.
Cu toate acestea, există câteva recomandări făcute de specialiștii în energie. Aceștia susțin că setarea termostatului prea sus, atunci când afară este frig, este echivalentul cu aruncatul banilor pe fereastră.
Cu cât în casă este mai cald, cu atât energia termică se va pierde mai rapid în exterior. Cu cât temperatura este mai scăzută în interiorul casei, cu atât rata pierderii de energie termică este mai lentă.
Același concept se aplică și pentru creșterea setării termostatului vara. O temperatură interioară mai ridicată va încetini fluxul de căldură venit în casă., economisind energie pentru aerul condiționat.
Temperatura optimă în casă pe timpul zilei
Pentru a obține un confort optim, se recomandă setarea temperaturii pe timpul zilei, acolo unde este posibil, între 20 și 22 de grade.
Este o temperatură nici prea caldă, nici prea rece și este suficient pentru a încălzi locuința astfel încât ca toată lumea să se simtă confortabil.
În unele țări, temperaturile în case sunt ținute chiar și la 18 grade și sunt mulți cei care se acomodează foarte bine chiar și așa.
Și dacă minimele recomandate sunt în jurul la 18 grade, maximele nu ar trebui să depășească 25 de grade Celsius în timpul zilei.
Temperatura optimă în casă, în timpul nopții
În general, ar trebui să vă gândiți să vă mențineți în casă o temperatură mai scăzută noaptea. O temperatură bună în casă iarna pentru noapte este undeva în intervalul 17-19 grade Celsius. Cu setarea corectă a temperaturii, cu greu veți observa o diferență. Cu toate acestea, veți observa economiile la factura de energie dacă începeți să dormiți la o temperatură puțin mai scăzută în fiecare noapte.
În plus, o temperatură mai scăzută pe timpul nopții este și mai odihnitoare.
Câte grade trebuie să fie în casă, atunci când ești plecat
S-ar putea să fiți tentat să opriți complet căldura când ieșiți din casă, dar asta poate provoca mai mult rău decât bine. Casa se va răci și va fi nevoie de un timp mai îndelungat și un consum mai mare de energie pentru a o reîncălzi. În plus, în cazul în care sunteți plecați pe o perioadă mai lungă și se întregistrează temperaturi foarte scăzute, există pposibilitatea chiar să apară anumite daune la instalații.
În schimb, este indicat să reduceți temperatura la aproximativ 10 grade pentru a preveni înghețarea țevilor și altor probleme ale sistemului. Scăderea căldurii va reduce în continuare consumul de energie, astfel încât nu veți pierde bani pe încălzirea casei în timp ce sunteți la serviciu sau plecați în vacanță.
Descoperă și când trebuie să muți plantele în interior și ce este bine să știi înainte de a face asta.
Recomandările OMS privind temperatura în locuințe
Dacă încă nu sunteți sigur câte grade trebuie să fie în casă iarna, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) are câteva recoamndări. Specialiștii OMS au propriile criterii pentru ceea ce constituie o temperatură sănătoasă a camerei. Acesta va varia în funcție de persoanele care locuiesc sau lucrează în clădire.
Un adult îmbrăcat corespunzător, care este considerat normal și sănătos, ar trebui să fie confortabil într-o cameră la aproximativ 18 grade C (64 grade F). Dacă sunteți predispus la probleme respiratorii sau alergii, nu trebuie să setați niciodată termostatul sub 16 grade C (61 grade F).
De asemenea, ei spun că persoanele cu dizabilități, vârstnici sau copiii nu ar trebui să stea cu temperaturi mai scăzute de 20 de grade C (68 de grade F).