Cuprins:
Dacă vei face acest lucru riști fie să te mulțumești cu câteva kilograme în plus, fie să îți dorești să slăbești prea mult. În esență, greutatea ta ideală este cea care te face să te simți cel mai confortabil. În cazul în care te-ai întrebat cum se determină greutatea corporală ideală și câte kilograme ar trebui să ai în funcție de înălțime și de vârstă, te invităm să parcurgi acest articol.
Ce înseamnă greutate corporală normală
Această întrebare înșelător de simplă este complicată din cauza faptului că răspunsul depinde de modul în care este definită sănătatea. Greutatea este obiectivă, însă pentru a defini conceptul de greutate sănătoasă este nevoie să se definească în primul rând ceea ce înseamnă să fii sănătos, ceea ce diferă de la o persoană la alta.
O greutate ideală ar putea fi definită drept o greutate la care ești sănătos la minte, la trup și la spirit şi care poate fi menținută în mod rezonabil în timp ce te implici în comportamente în general sănătoase. Practic, greutatea corporală normală este un număr asociat cu un risc scăzut de boli și probleme de sănătate legate de greutate.
Deși au fost elaborate linii directoare privind greutatea sănătoasă la nivelul populației, intervalul de greutate sănătoasă al fiecărei persoane variază și depinde de factori precum vârstă, sex, înălțime, genetică, structură musculară, istoric medical sau obiceiuri legate de stilul de viață.
Greutatea standardizată pentru înălțime este doar unul dintre numeroșii factori determinanți ai sănătății unui individ și este măsurată cu ajutorul așa-numitului Indice de Masă Corporală (IMC), folosit de doctori pentru a determina dacă greutatea expune o persoană la un risc de îmbolnăvire, explică experții de la departamentul de nutriție al Școlii de Sănătate Publică Harvard T.H. Chan.
Deși nu măsoară direct grăsimea corporală sau compoziția corporală, cercetările au arătat că IMC este strâns legat de alte metode care măsoară direct grăsimea corporală.
IMC: ce este și cum se calculează
De regulă, un medic măsoară greutatea și înălțimea unui pacient pentru a-i putea calcula Indicele de Masă Corporală (IMC). Acesta este un indice statistic care utilizează greutatea și înălțimea pentru a se putea estima grăsimea corporală la bărbații și femeile adulți de orice vârstă.
Cu alte cuvinte, IMC spune dacă o persoană are sau nu o greutate normală pentru înălțimea sa. Cu cât o persoană este mai înaltă, cu atât se așteaptă ca aceasta să cântărească mai mult. Punctajul fiecărei persoane se încadrează pe scara IMC, care clasifică măsura ca fiind subponderală, sănătoasă, supraponderală sau un nivel de obezitate.
Mai exact, un IMC sănătos ar trebui să se încadreze între 18,5 și 24,9, iar dacă IMC-ul unei persoane este mai mic de 18,5, aceasta este considerată subponderală. De asemenea, un IMC între 25 și 29,9 poate să sugereze exces de greutate, un IMC de 30 sau peste această valoare poate să indice obezitate, iar un IMC de 40 sau mai mare indică obezitate extremă (morbidă), potrivit HealthifyMe.
Trebuie spus că IMC este o măsură utilă pentru a le oferi medicilor și profesioniștilor din domeniul sănătății o idee generală despre starea de sănătate a unui pacient, dar nu este totul. Există alți factori esențiali care trebuie luați în considerare atunci când se elaborează un plan de îngrijire pentru un pacient. Se creează un mediu care poate oferi informații mai detaliate despre IMC-ul unui pacient și despre alți parametri importanți de sănătate. Formula IMC este:
IMC = Greutatea (kg) / Înălțimea (m)2
Spre exemplu, o persoană care cântărește 70 kg și are o înălțime de 1,75 m va avea un IMC de:
IMC = 70 / 1,752 ≈ 22,86 – normal
Pentru a-ți calcula propriul IMC dă click aici.
Greutatea corporală normală în funcție de vârstă
Nu există o greutate normală sau sănătoasă pentru bărbați sau femei în funcție de vârstă, însă vârsta poate să influențeze greutatea. După vârsta de 30 de ani, grăsimea corporală tinde să crească atât pentru bărbați, cât și pentru femei, adesea din cauza schimbărilor hormonale.
În cazul bărbaților, creșterea în greutate tinde să continue de la 30 de ani până la 55 de ani, în timp ce la femei acest proces continuă până la aproximativ 65 de ani. Instituțiile pentru statistică în domeniul sănătății oferă diagrame de greutate cu percentile de creștere la copiii și adolescenții de până la 20 de ani, dar o astfel de îndrumare nu există și pentru adulții cu vârsta peste 20 de ani, relatează Forbes.
În plus, ghidurile IMC au fost create inițial cu date culese de la adulți cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani. Mai multe studii au constatat că un IMC mai mare, dar care nu se află în intervalul de obezitate, este mai sănătos pentru adulții de peste 65 de ani și este legat de o viață mai lungă. Drept urmare, unii experți recomandă un IMC mai ridicat pentru adulții în vârstă, care se fie între 25 și 28.
Vârsta nu reprezintă un factor determinant pentru IMC-ul adulților, dar este esențial în cazul copiilor. Acest lucru se datorează faptului că, de obicei, copiii cresc odată cu vârsta. De altfel, în calculele privind IMC-ul copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 2 și 19 ani se utilizează atât vârsta, cât și sexul atribuit la naștere, aflăm de pe site-ul Medical News Today.
Greutatea corporală normală în funcție de înălțime
Câte kilograme trebuie să ai în funcție de înălțime depinde de mai mulți factori, inclusiv sănătatea generală, estetica personală, constituție și masa musculară, dar și de înălțime, vârstă și sex. Menținerea unui IMC normal și a unui stil de viață activ sunt soluțiile pentru a te simți și pentru a arăta bine, indiferent de vârstă.
Specialiștii de la Disabled-world.com au întocmit un tabel în care se poate observa care sunt kilogramele ideale pentru a avea un corp de invidiat, atât femeile, cât și bărbații. Așa cum menționam anterior, greutatea ideală se stabilește în funcție de înălțime și de vârstă.
Înălțime | Interval greutate femei | Interval greutate bărbați |
137 cm | 28,5-34,9 kg | 28,5-34,9 kg |
140 cm | 30,8-37,6 kg | 30,8-38,1 kg |
142 cm | 32,6-39,9 kg | 33,5-40,8 kg |
145 cm | 34,9-42,6 kg | 35,8-43,9 kg |
147 cm | 36,4-44,9 kg | 38,5-46,7 kg |
150 cm | 39-47,6 kg | 40,8-49,9 kg |
152 cm | 40,8-49,9 kg | 43,1-53 kg |
155 cm | 43,1-52,6 kg | 45,8-55,8 kg |
157 cm | 44,9-54,9 kg | 48,1-58,9 kg |
160 cm | 47,2-57,6 kg | 50,8-61,6 kg |
163 cm | 49-59,9 kg | 53-64,8 kg |
165 cm | 51,2-62,6 kg | 55,3-68 kg |
168 cm | 53-64,8 kg | 58-70,7 kg |
170 cm | 55,3-67,6 kg | 60,3-73,9 kg |
173 cm | 57,1-69,8 kg | 63-76,6 kg |
175 cm | 59,4-72,6 kg | 65,3-79,8 kg |
178 cm | 61,2-74,8 kg | 67,6-83 kg |
180 cm | 63,5-77,5 kg | 70,3/85,7 kg |
183 cm | 65,3-79,8 kg | 72,6-88,9 kg |
185 cm | 67,6-82,5 kg | 75,3-91,6 kg |
188 cm | 69,4-84,8 kg | 77,5-94,8 kg |
191 cm | 71,6-87,5 kg | 79,8-98 kg |
193 cm | 73,5-89,8 kg | 82,5-100,6 kg |
195 cm | 75,7/92,5 kg | 84,8-103,8 kg |
198 cm | 77,5-94,8 kg | 87,5-106,5 kg |
201 cm | 79,8-97,5 kg | 89,8-109,7 kg |
Cum se calculează greutatea corporală normală
În mod tradițional, greutatea ideală a unei persoane era calculată pe baza unei abordări empirice în locul unei abordări bazată pe cercetări sau având la bază studii asupra populației, relatează Care Insurance. Se dădea greutatea ideală în funcție de înălțime și se foloseau următoarele formule în calculatoarele tradiționale de greutate:
- Greutatea corporală ideală (bărbați) = 50 kg + 1,9 kg pentru fiecare centimetru peste 1,5 metri;
- Greutatea corporală ideală (femei) = 49 kg + 1,7 kg pentru fiecare centimetru peste 1,5 metri;
Cu toate acestea, studiile moderne arată că metoda tradițională prezintă rezultate care se corelează cu valorile Indicelui de Masă Corporală (IMC), și anume 21 pentru femei și 22,5 pentru bărbați. Un IMC sănătos atât pentru bărbați, cât și pentru femei este situat între 18,5 și 24,9, 22 fiind chiar la mijloc.
Care este greutatea ideală la copii
Ca să determini dacă un copil are o greutate sănătoasă pentru înălțimea și vârsta sa nu este foarte ușor. Cei mici tind să fie cei mai sănătoși atunci când se află într-un anumit interval de greutate. Pentru asta se poate utiliza un calculator de greutate ideală, care este conceput special pentru copii. Mai jos îți prezentăm metoda generală pentru calcularea greutății ideale pentru un copil:
- Greutatea ideală pentru sugari (< 12 luni) = (vârsta în luni + 9)/2
- Greutatea ideală pentru copii (1-5 ani) = 2 x (vârsta în ani + 5)
- Greutatea ideală pentru copii (5-14 ani) = 4 x vârsta în ani.
Ce este WHR
WHR (n.n. – Waist-to-hip Ratio) este raportul adimensional dintre circumferința taliei și cea a șoldurilor. O persoană își poate calcula acest raport împărțind dimensiunea taliei la înălțime. În cazul în care ai o măsură a taliei mai mică de jumătate din cea a înălțimii tale, atunci este foarte probabil să nu fii expus riscului de a suferi de o boală cauzată de obezitate. Însă, dacă circumferința taliei tale este mai mare de jumătate din înălțime, atunci se poate vorbi despre obezitate.
Un WHR ridicat este asociat cu niveluri mai ridicate de grăsime viscerală, adică grăsimea din cavitatea abdominală care înconjoară mai multe organe majore. Din acest motiv, WHR poate fi un instrument util pentru înțelegerea potențialelor riscuri pentru sănătate atunci când este luat în considerare alături de alte evaluări ale stării de sănătate, mai precizează Medical News Today.
Cum poți afla propriul WHR
Un studiu din 2018 sugerează că un WHR ridicat poate expune persoanele la un risc mai mare de infarct miocardic sau atac de cord. Prin urmare, este esențial să știi raportul dintre talie și șold. Pentru asta trebuie să măsori mărimea taliei în zona cea mai îngustă, care de obicei se află chiar deasupra ombilicului. Apoi va trebui să măsori șoldul în zona cea mai largă, iar după aceea să împarți măsura șoldului la măsura taliei.
Spre exemplu, dacă talia unei persoane este de 71 cm, iar șoldurile sale sunt de 91 cm, persoana respectivă va trebuie să împartă 71 la 91, obținând astfel un WHR de 0,78. Într-un raport din 2008, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) definește obezitatea abdominală după cum urmează:
- la bărbați: WHR peste 0,9;
- la femei: WHR peste 0,85;
Cu toate acestea, ca și în cazul IMC, WHR are anumite limitări. Spre exemplu, această unitate de măsură nu ia în calcul cu exactitate procentul total de grăsime corporală al unei persoane sau raportul mușchi-grăsime. Conform aceluiași raport OMS, un WHR optim diferă în funcție de sexul atribuit la naștere, precum și de rasă și etnie.
Vezi şi care sunt ţările cu cea mai mare rată a obezităţii!
CosmaCristina • 09.09.2024, 22:23
Ajută acest articol, chiar dacă de multe ori mai depinde și de altceva,nu doar de înălțime și greutate.